Stau pe o piatră și mă uit cum apa izvorului curge la vale, rațional, printre pietre. Mă întreb: ce au pietrele în ele? În primul rând, nu au viață. Și totuși ce au, dincolo de materie? Au multe reguli și legi de existență și de comportare. Și de interacțíune. Raționale, toate. Și poate ar fi mai corect să spunem nu că piatra le conține, ci că piatra există și stă scufundată într-un mediu, să spunem plin de principii raționale.
Ca și un mediu rațional.

Ridic privirea și observ o sămânță de arțar ce se rotește înșurubându-se în aer, zburând după principii de asemenea raționale, purtând cu ea un scop. Acela al înmulțirii plantei. Mă gândesc: ce au semințele în ele? În primul rând poartă în ele o nouă viață. Poartă informații. Desigur chimice. Despre o nouă plantă, identică cu cea care a produs-o. Poartă știința facerii unei alte semințe și, desigur, mai poartă și mirosul viitoarelor flori. Acest pachet de informații, desigur tot raționale, poartă denumirea de gene.
Deci planta are o singură rațiune, în plus față de piatră.

Ridic privirea ceva mai sus și zăresc două păsări ce traversează cerul albastru. Zboară, corpul lor fiind alcătuit, desigur în mod rațional, pentru zbor. Și despre ele știu că sunt alcătuite din gene și, în plus, că sunt ghidate de o rațiune numită instinct.
Animalul are deci, două rațiuni în plus față de piatră.

Ridic privirea ceva și mai sus, și observ un avion, ce zboară și el, condus fiind de om. Mai exact de rațiunea existentă în el. Iar avionul este alcătuit din aceeași materie moartă din care este alcătuită și piatra de pe malul izvorului. Materia însă, este aranjată în forma dorită de către inteligența, desigur tot...rațională, existentă în om. Care om, are și el, pe lângă inteligență, rațiuni încă ghidate de instinct, precum pasărea, și este alcătuit, ca și sămânța, din gene purtătoare de informații raționale.
Omul în concluzie, are: informații genetice, instinct și în plus inteligență. Trei rațiuni în plus față de piatră.

Tot gândindu-mă așa, observ că s-a făcut noapte. Și, pentru că cerul a devenit negru, pot să observ pe boltă, printre stele, o luminiță ce se deplasează grăbită. Am învățat că luminița este un satelit. Făcut de inteligența din om. Mișcarea și „atârnarea” sa pe cer se datorează legilor existente în mediul rațional, întocmai cum stă scufundată piatra. Este plasat în poziția exactă de echilibru de către cunoștințele raționale existente în om. Există ca obiect, cu un scop, și stă pe cer și lucrează, iarăși cu un scop. Ambele scopuri servesc unui număr de rațiuni, necesare omului.

Mai departe, ridic de data asta ochii minții, pentru a vedea încă un zburător pe același cer agitat și în același timp calm: o sondă spațială. Scopul ei este rațiunea de a găsi și alte planete pe care să poată exista viața. Mai exact, rațiunea din viață.
Sonda, este cercetașul omului, mai corect al rațiunii și inteligenței din om.
Iar în urma acestei sonde spațiale, vom porni și noi, pentru colonizare.
Mai exact, rațiunea din noi.

În acest univers mort al materiei, spațiului și timpului, te întreb: mai vezi și altceva „viu”, afară de rațiune?
Atunci asta înseamnă că știm cine suntem, de ce suntem și încotro ne îndreptăm.
Și l-am aflat și pe Dumnezeu, existent odată pretutindeni în natură și de trei ori în om.
„Unic în ființă și întreit în persoană”
Ar fi suma noastră. Suma rațiunilor și a conștiințelor din noi toți. Ar fi ceea ce formează informațiile genetice, instinctul și în plus inteligența.
Și probabil că o să-l vedem, desigur cu ochii minții, atunci când vom forma o singură entitate în scopuri și rațiuni. Iar acestea vor trebui să fie doar bune și constructive.

Am aflat toate astea, dar tot n-am aflat: sămânța este vie sau nu?