Se strecoară printre frunzele îngălbenite de frică și se lungește gîfîind pe o cracă groasă,brațele subțiri și verzi,la coate ascuțite cu cîrlige păroase și încovoiate proptindu-le în lemn. Haina despicată la spate îi atîrnă în părți,două aripi, membrane străvezii crescute din umeri, pleoștite de umezeală și pentru el fără folos. Ceasul l-a pierdut de mult, atîrnă undeva de o ramură și ticăie singuratic. Un gîndac sobru, deranjat de zgomotul neobișnuit iese cu o carte în lăbuțe din lăcașul lui, pus pe ceartă, indignat la culme și gesticulînd cu foile prin aer. Se agață de un cîrlig, revoltat se scutură scîrbit, trage nervos de hăinuța roșcată, o rupe și se îndepărteză cu lăbuțe repezi lăsînd în urmă un petic fluturînd.
Ce lume!!...bîzîie furios și ia hotărîrea să se mute cît mai curînd.
Cuprins de o mînie inexplicabilă el lasă capul pe creangă și înfige gura (între timp ascuțită) în lemnul dulce. Seva lipicioasă și străvezie se prelinge prin șanțurile aspre, decorînd crengile cu mărgele cleioase și opace.
Unde am ajuns!!!...zuruie instictiv din aripi, mă cert cu un gîndac!! ... Picioarele încovoiate, amintind două crengi abia răsărite, le freacă dintr-un impuls necunoscut și zgomotul amintește de o vijelie îndepărtată.
Deranjați de zgomot, sute de păduchi și purici de frunze se rostogolesc printre crengi,alunecă pe tulpină, toți cu bocceluțele în spinare ferm hotărîți să-și caute alte locuințe mai liniștite și mai sigure. Oricum, în cel puțin două zile vor muri de foame lîngă un monstru.
El începe să le înțeleagă limba și nu știe dacă trebuie să rîdă sau dacă are într-adevăr o problemă.
Se leagănă pe creangă ignorînd pericolul de a se prăbuși, cînd vede în fața lui o casă cu ferestrele deschise.
Se apleaca mai mult și fascinat vede prin fereastră o cameră, scaune, o masă,într-un colț chiar și un televizor.
Vijelia începe să fie mai puternică, își freacă picioarele emoționat și riscă o prăbușire cam de la etajul patru.
Cu ochii rotind de amintiri, urmărește nemișcat mișcările din cameră. Adîncit în contemplare, caută cu degetele diforme o țigară unde nu este.
O mișcare greșită, un trosnet, craca plesnește, el o strînge disperat cu mîinile, se prăbușește încercînd în același timp să folosească aripile străine.
Cade din înalt și pocnește pe asfalt printre frunze rupte și gîndaci speriați. Duce o mînă la cap,se proptește într-un cot și se uită buimăcit în jur.
În mînă ține un pahar gol și apa vărsată face bălți rotunde pe podea.
La fereastră o cracă bătută de vînt lovește în geam și soarele trimite prin cristalul atîrnat de un fir sute de mărgele colorate prin toată camera.
Se scoală pipăindu-și picioarele, clătinîndu-se ajunge la canapea, cu un oftat se trîntește pe ea și-și jură încrucișînd două degete...de-acum beau numai lapte!!!....