Au trecut câteva zile în care nu m-am simțit în apele mele. Nu am mai scris în jurnal dar nici nu prea am avut ce. Încă am multe impresii și gânduri ce nu s-au "sedimentat.""TIMPUL ÎN SPAÞIU" mă fascina. Era superb, ca idee, dar și ca realizare. Poate puțin cam "ermetic" sau prea" filozofic" dar îmi plăcea.
"Cum ar arăta tatuat?"
"Bebe" mișca des, cu mici pauze. E neliniștit ca și tatăl lui. Nu-mi este bine deloc. Am vorbit cu Ioana, îndelung. Mi-e dor de ea! Tare dor! Sarcina ei, ca și a mea, evoluează normal. Băiatul meu se va naște cam odată cu fata ei."Nepoata mea!" Ce ciudat sună când eu mă pregătesc să fiu iar mamă. Vor fi ca doi frați.Îi va despărți un ocean. Mihai e la muncă, eu sunt la muncă. Nu prea am de lucru și intru pe câteva"chat"-uri, în mod discret, să nu mă vadă "șefa". Am intrat în vorbă cu tipa pe care o "văzusem" deja. Ca și mine, împărtășește înclinatii spre o tandrețe aparte. I-am revăzut fotografia. Închei, îmi alung gândul și o las pe altă dată. Ideea tatuajului s-a înfiripat din nou.
Am dat "căutare" la diverse "saloane". Am văzut imagini încântătoare în cataloage. Modele superbe. Unele simple și mici, altele elaborate și de dimensiuni mai mari. Îmi doream "timpul și spațiul" pe trup. Odată luată decizia"imaginii" a urmat partea cea mai grea:UNDE?
Mi-e frică de durerea fizică dar "baba" rabdă la frumusețe. Suport greu durerea dar o suport.
Aș dori ca toată lumea să vadă "timpul și spațiul".
"Nepoftitul" mă ațâța:
"Să fie vanitate? Să fie dorința de a atrage priviri?"
"Da! poate că este și una și alta, și?"
Viitoarea mea cumnată are tatuat un fluture pe glezna dreaptă. E superb colorat și excelent realizat.
Am contactat un salon și mă voi duce la o "consultare" a unui "specialist", mâine seară, dupa program....sau poate..."nu ar fi mai bine azi?"
Sunt cu mașina așa că aș avea libertatea de a mă mișca rapid și nici nu ar trebui să-i spun lui"chiar tot".
Dau o tură pe "mess" și schimb câteva vorbe cu "lista."
Toți sunt la muncă. Narcisa intră după amiază.
Mapa primită în dar de Mihai de la Su, am primit-o la rândul meu cadou:
"Dar din dar se face rai", mi-a zis și apoi, într-un mod elegant, mi-a spus că știe de "jurnal":
"Poți păstra gândurile cele mai secrete în mapă, fără teama că le va "distruge" ceva". Nu am ascuns
"jurnalul" niciodată dar nici nu l-am lăsat chiar la vedere. Sunt sigură că el nu-l va citi fără voia sau știrea mea vreodată. Plăcut sentiment încrederea!
Este adevărat că nu pot avea încredere totală în nimeni pentru că această "rezervă" este ceva din firea mea. Chiar și în fața mea am uneori rezerve.
Singurul care "le știe pe toate" este "micuțul răutacios", care nu doarme, nu uită, nu iartă și, mai ales, mă provoacă! Ziua îmi trece greu. De lucru nu e mult și, cât este, e mai mult rutină:împerecheri de acte, vize, centralizări. Nu mai am răbdare așa că simulez o "urgență" și plec mai devreme. Tipii de la "salon" sunt agreabili. Mi se prezintă planșe, tehnici, măsuri de igienă.Totul pare în ordine dar la nici una din propuneri nu s-a arătat acel DAAAA!
Am întrebat dacă ei pot reprezenta "timpul în spațiu."
M-au privit un pic contrariați. Am mers până acasă, mi-am luat"cadoul" și m-am întors. Știau de la mine semnificația a ceeace vedeau. Au privit lung, din mai multe unghiuri. M-au rugat să-i las să facă fotografii ca, ulterior, să poată realiza o "matriță."
"Nu am nimic impotrivă, numai că, rețineți! produsul e unicat și se încadrează în "drepturi de autor."
Am și întocmit un act în acest sens. M-au impresionat plăcut pentrucă aveau un "semitipizat" pentru situații de acest gen. Au realizat fotografiile în mod profesional. "Bebe" nu-mi dădea pace, în continuare.
Mihai nu sunase așa că am plecat acasă. L-am gasit
"cuminte" pregătindu-și "sculele" pentru pescuit.
Mirosea plăcut în toată casa:arome de fragi, de vanilie, un vag iz de cuișoare și alcool. M-a privit peste ochelarii lăsați pe nas "cizmărește". Purtam în brațe "timpul în spațiu".
"Tu ești legătura între spațiu și timp?"m-a întrebat, șăgalnic.
"Da!" am răspuns zâmbind, fără să înțeleg perfect sensul din fizică. De fapt, acest aspect nici nu mă interesează. Mihai s-a ridicat, molcom, a îngenuncheat și și-a îngropat fața în pântecele meu, vorbind parcă, cu "bebe". L-am lăsat pe acest"copil mare" să se bucure în tihnă de "jucăriile" lui. Am intrat pe câteva"chat"-uri știind că nimic nu-l va urni pe Mihai de la "pregătiri". El nu-mi cenzurează ieșirile în spațiul virtual iar eu consider că am acest "drept" la intimitate. Am adormit repede. Mihai nu-și terminase preparativele.
o altă zi.
Mihai nu este acasă. Este pe baltă. Mi-a lăsat pe masă un bilet:"Vă rog să aveți grijă unul de altul. Dacă se întâmplă ceva grav, sună-mă urgent!"
"Cam prăpăstios tatăl ăsta al tău", i-am spus lu"bebe"
Am mâncat ceva frugal, am băut cafea și mi-am citit
"poșta". Am primit "fotografia" de la salon.Era realizată foarte bine. Am sunat, intuind că "cineva" ar trebui să fie acolo.
"Bună ziua!"
"Bună să vă fie inima, ca fasolea vinerea", mi-a răspuns o voce șugubeață. Ce coincidență! Azi e vineri. Să fie oare acel "vineri perpetuu?"
"Sunt Dalia."
"Da, doammnă!"
"Îmi place ce văd! Cit timp vă ia pentru "punerea în operă?"
"Cam ...două ore."
"Mă primiți acum?"
"Da, cu toată plăcerea."
Am telefonat la birou ca să justific eventuala întârziere. La salon era liniște. O "pacientă" era pe "gata". Un dragon uriaș, superb, îi impodobea spatele. În timp ce "bebe" se trezise, eu m-am așezat pe pat.
"Soarele pe glezna dreaptă și urcați până la jumatatea gambei" am cerut eu.
Mi-a aplicat "matrița" și mi-a arătat rezultatul. Am fost plăcut impresionată.
"E în ordine. Să-i dăm drumul!"
"Bebe" era nemulțumit. O oră și douăzeci de minute a durat"chinul". Pielea inflamată, lăsa totuși să se vadă"produsul."Am ajuns la serviciu. Acte, vize,
verificări. Într-un cuvint:rutină. Am schimbat cîteva
"vorbe" cu prietenele pe "mess". Toată "lista" era O.K.
Tânărul coleg era pe gânduri. Șefa muncea de zor cu ochelarii bine "înțepeniți." Doar o șuviță albă i se mișca rebelă pe deasupra ramei. Deodată am simțit nevoia imperioasă de a merge la baie. Mirată, am realizat că mi"s-a rupt apa" iar "bebe" se zbătea haotic.
"Sunt doar șapte luni! Ce se întâmplă?"
Am intrat în panică. Șefa a sunat la salvare iar eu m-am mai liniștit. L-am sunat pe Mihai și mă simțeam oarecum vinovată că îi stric "partida."
"Vin acum!",mi-a răspuns precipitat. Apoi m-a întrebat:
"Þi-e rău? Bebe nu mai are răbdare?"
"Nu am nimic și nici copilul! Am chemat salvarea. Te sun când ajung la spital."
A urmat o ușoară sângerare și salvarea m-a dus cu sirena pornită. Pe drum el m-a sunat să mă întrebe
"destinația"exactă. I-am spus. Am ajuns și au urmat:
examinare, perfuzie, mască. Aveam contracții dar dilatație nu. Ajunsă în rezervă, m-am mai liniștit.
Mi-au recoltat probe pentru analize și tot ce se face în asemenea ocazii. A intrat pe ușă un medic, slab și deșirat, cu niște ochelari de sârmă, din spatele cărora mă priveau doi ochi albaștri, spălăciți.
"Sărut mâna, doamna Dalia. Deci așa arată mult iubita soție a lui Mihai. Niciodată nu a avut gusturi rele."
Nu știam cum să reacționez. Să mă simt flatată? Să-mi exprim mirarea privitor la această nouă"cunoștință" a lui Mihai.
"Mihai m-a chemat urgent, m-a informat că azi i se va naște băiatul".
Claia de păr alb și vâlvoi a pătruns pe ușă. Figura, aproape caricaturizată de teamă, mi-a arătat încă o formă de manifestare a dragostei lui. Mi-a prins mâna și m-a privit în ochi. Spusele doctorului mă puneau pe gânduri. Mai întâi biletul lăsat pe masă și acum
"anticiparea." Avea un aer aproape marțial și vederea lui m-a făcut să râd. Doctorul l-a luat de umeri și s-au îmbrățișat ca niște amici cu ștate vechi. Mă simțeam neglijată, în timp ce ei vorbeau despre..."ai auzit că x..., dar de y ai auzit..."
"Alo! Aici sunteți într-o maternitate." am spus eu simulând mânia.
Și-au revenit. Au ieșit câteva minute și mă simțeam în deplina siguranță, știindu-i aproape. Timpul trecea greu. Sîngerarea continua. O nouă consultație și a urmat decizia: intervenție prin cezariană. Femeia din mine se gândea la "cicatricea" care urma să apară, abea apoi și-a evaluat starea de sănătate a ei și a pruncului. După încă două ceasuri îl aveam în brațe pe micutul Adam. Mihai, echipat cu halat și mască, ne privea de dincolo de geam."Bănuțul" de la mână purta numărul 111.
Mihai era transfigurat de fericire. Văzând"matricola" mi-am spus mindră:va fi un adevărat număr unu!
Mihai arăta ca un cireș înflorit. Adam a primit nota 9 la naștere. Proaspătul tată, l-a sunat pe fiul dintâi să-i spună de nașterea fratelui său(sau a cumnatului?) m-am întrebat amuzată.
George și Ioana ne-au transmis tot ce se spune în asemenea ocazii.
Sunt mamă pentru a doua oară!