agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-18 | |
M-am întors pe călcâie și am plecat. Respiram precipitat iar inima îmi bătea nebunește, spasmodic.
Mi-era teamă? De ce să-mi fie? Că aș putea constata că mi-a rămas ceva, undeva, într-o secție de poliție? Că Mihai ar putea afla? Nu! Ci pentrucă nu i-am spus! Sanda mi-a atras atenția: "să nu-l minți niciodată." Am tras pe dreapta. L-am sunat pe Mihai fără să mă gândesc la ce fac. Suna telefonul..."Și ce să-i spun?" "Da,iubito." "Te sărut. Cum merge pescuitul?" "Bine.Am prins câte ceva dar nicio "captură". Au urmat câteva secunde de liniște. Inima nu mi se liniștea. Mihai a continuat: "Dacă vrei să te duci, du-te! Nu-ți lăsa întrebări fără răspuns." "Bine..." am bâiguit încurcată. Am închis. M-a pufnit plânsul. Plângeam liniștit, așezat, descătușat. Am plecat spre casă, cu inima ușoară. Ce-o fi în sufletul lui Mihai? Cât de greu trebuie să-i fie să spună cu un ton aparent natural: "Dacă vrei să te duci, du-te! Nu lăsa întrebări fără răspuns!" Poate că la aceste întrebări voi găsi răspunsul în "caiet"...Am ajuns repede. Virginia se juca cu "bebe". Câinii intraseră în casă și alergau. I-am gonit afară. Cățeaua neagră m-a privit întrebătoare, parcă spunind: "dacă am greșit, iartă-mă!" M-am aplecat și am pupat-o pe ochi și pe trufă.A fugit zburdând și tropăind ca un cațeluș, cu toate că are peste patruzeci de kilograme. Am mai făcut o cafea. Aveam "starea" s-o mai ascult pe Virginia. "Zii,fată!" "Păi...nimic. I-am spus că-l iubesc și nu a sărit în sus de încântare." "Poate l-ai speriat. Poate l-ai luat prin surprindere." "Mi-am pregatit "arsenalul". Mi-am comandat o rochie trăznet. Are, de fapt, și o fustă .Peste rochia sexy îmi pun fusta și devin o femeie îmbrăcată corect. Când voi pleca să-l întâlnesc, "scurtez" ansamblul, scot fusta în plus, deschei doi năsturași de la piept și devin o "bucată" apetisantă." "Și cum îti faci "pârtie" să scapi de acasă?" "Ei, tu nu știi? Numai dacă nu vrei, nu găsești o soluție. Problema este când vom ajunge la faza de "finalizare." "Adică?" "Să mă duc la el acasă? E aiurea! La mine nici gând. La un hotel? Dar dacă nu găsim locuri tocmai atunci? "Acțiunea" trebuie să se producă "la matineu" că altfel nu e loc.." "Nu ai și tu o prietenă care să fie de încredere?" "Ba da. Pe tine! Tu ești prietena mea și va trebui să mă ajuți." "Și lui Mihai ce-i spun?" "Dar ce? Tu îi spui chiar totul?" Gândul acesta m-a lovit greu. Chiar îi spun totul? "Da.Îi voi spune chiar totul, mi-am făcut eu o promisiune pe care nu știu cum aveam s-o respect. "Atunci vorbesc eu cu el." "Sper că glumești." "Dacă altă soluție nu găsesc și tu nu îi spui..." S-a uitat la ceas. Ne-am ridicat. Ne-am sărutat și a ieșit în trombă. "Dacă îl iubește cu adevărat, are o problemă. Mai întâi să se culce cu el și poate îi trece.." Am luat geanta și am scos "caietul".Pe măsură ce dădeam paginile descopeream un Mihai pe care doar îl intuiam. Sanda avea dreptate:"El ne iubește pe toți". Am ajuns, cronologic, la vremea când ne-am cunoscut. Am "sărit" pagini căutând perioada "lipsă." Am auzit poarta și apoi telefonul. Era Mihai: "Te sărut. Sunt la poartă. Vin în cinci minute ăn casă." "Bine", am răspuns mirată, neințelegând rostul acelui telefon. Și-a scos "sculele" și a pus peștele în frigider. "De ce ai telefonat?" "E mai scumpă liniștea casei mele decât un impuls telefonic. Dacă ceva nu e în regulă, nevasta are timp să salveze aparențele. Poate ai și tu secretele tale." M-am uitat discret spre debara. Geanta cu "caietul" erau la locul lor, ușa era închisă. Apoi mi s-a adresat: "Ei?" Să-i spun că am fost? Să-i dau explicații pe care nu le-ar cere niciodată? Îl protejez dacă nu îi spun? "Nu mă simt foarte bine. A mai fost și Virginia pe aici și am mai "bârfit." Abea așteptam să vină noaptea. "Am să fac dragoste cu el cu patimă." Am mâncat ceva ușor și l-am atras în dormitor.M-am dăruit cât am știut eu de bine. O clipă numai mi-a fost gândul la Costel. Am adormit.Peste noapte m-am trezit simțind "o răceală." Mihai nu era în pat.Am intrat încet în sufragerie.El stătea pe canapea și fuma.Eram stânjenită.Aș fi preferat să mă certe că am fost la Costel.Nu voi ști niciodată dacă a știut sau nu.Să mă fi simțit "străină" pentru o clipă, atunci când făceam dragoste?Îmi venea să mă revolt, să mă cert cu el. Ce aveam să-i reproșez?M-am retras discret în dormitor lăsându-l singur.Telefonul a spart stânjeneala și liniștea nopții.M-am "trezit" și eu. Mihai vorbea cu America.Mi-a dat-o pe Ioana la telefon. "Sărut mâna, mami." "Te sărută mama. Ești bine? Sunteți bine cu toții?" "Da, mama. Am luat biletele de avion. Mâine seară suntem la Otopeni." "Vă așteptăm cu drag." Ne-am smuls fiecare din ale lui.Ne veneau copiii!L-am luat de mână și l-am dus în pat.L-am luat la piept și a adormit.Eu nu puteam dormi.L-am vegheat mângâindu-i părul alb. Pe obraji i-am simțit lacrimi.Plângea în somn.Dimineața eram frântă de oboseală.Am mâncat tăcuți.M-a sărutat pe ochi și a plecat.M-am refugiat la Adam.I-am vorbit, l-m mângâiat și i-am spus tot ce nu puteam să-i spun lui Mihai.Adam a zâmbit și mi-a prins în mânuță o țuviță de păr.Am căutat cristalul albastru.Mi-am tăiat șuvița pe care mi-o prinsese mai devreme Adam.Am aruncat-o peste gard, am prins cristalul în palmă și am simțit cum liniștea coboară în sufletul meu, ca o iertare. Am făcut "bagajele" și m-am întors acasă.Au sunat "nașii." "Dalia, ia întreasbă-l pe "finu'"dacă sâmbătă e liber" "Ce tot spui?" "Sâmbătă facem botezul." "Cu Mihai ați vorbit?" "Îl sun acum. Pa!" După douazeci de minute m-a sunat Mihai: "Doamna Dalia, vă cer oficial în căsătorie!" "Ce-ți veni?" "Sunt divorțat cu acte în regulă. Vrei să fii soția mea?" "Mă iei cu copilul"altuia"?" "Da, cu totul!" "Si pe când nunta?" "Într-o zi, poate sâmbătă, odată cu botezul. Tu ce spui?" Nu aveam cuvinte.Iar intram în vârtejul ce-l stâornea "omul meu", permanent. "Fie, cum spui tu!" A închis. Mă lăsam purtată de evenimente. Totul era, parcă, prea repede. Eram fericită.Eram ca în secunda în care raza de soare se răsfrânge în fațeta diamantului.Urma o săptămână de foc.L-am luat pe Adam în coșuleț și am plecat la cumpărături.Cadouri pentru nași, cadouri pentru copii, mâncare pentru acasă.A face "shoping" chiar te relaxează uneori.Am ajuns frântă acasă.Am descărcat doar alimentele.Am lăsat mașina "la scară" și m-am ocupat de Adam.Am intrat în piscină.Apa călduță și limpede m-a inviorat.Nu l-am simțit pe Mihai când a venit acasă, l-am văzut doar când plonja în piscină.L-am dezbrăcat și o clipă m-am simțit o focă...Ne-am iubit instinctual, spiritual, prin tot ce era al nostru.Ne-am tras sleiți pe șezlonguri.Soarele bătea, la apus, printre arborii curții.Hainele lui erau aruncate, în grabă, pe jos. Le-am cules încet, lasându-l să doarmă.Din buzunarul hainei au căzut câteva hirtii: o hotărâre de divorț definitivă, o declarație notarială a lui Costel.I-am așezat hainele în ordine și hârtiile pe masă.A venit în dormitor și s-a cufundat într-un somn liniștit, în poziția pruncului. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate