agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-22 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
lui Geo Bogza
Un pieton într-un arhipelag insuficient. Zorile aduc în desagi o flacără de incendii spre un orizont al anarhiei creatoare. Pădurile învie una câte una ca păpușile. Se deșteaptă din albume interzise tragedii lamentabile, puhoaie de artificii într-un tangaj absurd. Legendele plecau spre un nord nebănuit decât în presimțiri, în ondulări volatile, odată cu fiorii ce scăpărau în amnarul încheieturilor. Ai cui sunt ochii aceștia, cari în trecere seamănă grindină? Unde se află, pierdută printre florile măcelărite de coșmare, grădina ultimului popas? Simți pe limbă un gust de nerăbdare, parcă la spate s-ar fi grămădit planetele să te sufoce ca un iureș de butoaie. Aceea care va trece albă peste corăbii și nopți va aduce bucurii indecente. Prin ziduri o pasăre nebună va striga ajutor și se va resemna cu festinul vaselor. Fantomele se dedau la jocuri nepermise. Se va vedea cum în jurul mâinilor ei vor apare inele de radium; se va răsplăti inaniția sărbătorilor închise în chenare negre. Peisagii sfărâmate în ochi. Totul se va reduce la expresia primară și geneză nouă va porni de la punctul unic supraviețuitor. Apoi, de o imagine cerească privirea se rotunjește și mângâie fiecare spirală a tăcerii cu mâini fluide. Lumina crește ca iarba pe rochia ei din faldurile primăverii. Nervii sunt coarde de pian la tensiune maximă. Ca o butelie de Leyda, respirația descarcă ozonul arterelor, când pleoapele i se închid ca mimozele și o perdea se surpă și descoperă, în lampionul unui fulger, noaptea înjunghiată. Efervescențe blonde închid amintirea unui surâs desprins ca o insulă din obraz, un surâs ca un canar mut eliberat din colivie, un surâs fotografie tatuată în obrajii inimii. Metalic, văzduhul e absent la aceste destrămări miniaturale și peste toate se aplică un clopot străveziu până la Dumnezeu. Treci în mâna următorului felinar ca o cheie pentru descuiatul nopții. Gonește lacrimile bucuriei ispășite în convulsii și scutură de pe tine ca [pe] o pleavă netrebuincioasă îngerii viermănoși. În locul crinilor veștejiți, înalță brațele, rigide iatagane înviate din somnolența panopliilor. Coboară în preistorie; cioplește stâncile în ciocane și te aruncă înainte până vei întâlni viitorul sugrumat în protocolul evoluției și-l eliberează ca baierele unei pungi. Va rămâne pe caldarâmul fumegând o epavă cât o frunză de rugină. Cu rădăcinile împletite în putreziciuni, cresc copaci, înfloresc zările cu frunți ca un alter-ego al chemării și din zângănirea coastelor culegi ecoul sângelui rămas cald. Privește trecutul cum e o amforă fragilă pe un trepied al memoriei, cum își strânge rușinat coapsele. Retragere pentru mătănii; o retragere cu cerbicia frântă ca sabia unui degradat pe un platou al mișeliei. Revoltă: rug de accelerare a timpului.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate