agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-29 | |
IX.
În seara în care se întorsese acasă, Filip își aruncă neprețuitul trofeu într-o ladă din pod. Premiul fusese un eșec lamentabil. N-ar fi trebuit să-l primească. Se simțea vinovat ca după o faptă rușinoasă. Voi să o sune pe Francesca, dar se răzgândi. Sentimentele față de ea deveneau tot mai nedefinite, mai confuze. Lucrurile se precipitau. Ce-i va povesti ea, acum, lui Cezar? Pe tot drumul de întoarcere sporovăiseră necontenit despre toate nimicurile și parcă acum nu mai avea răbdare. Dacă înainte se ascunseseră în spatele tăcerii, la întoarcere s-au ascuns în spatele unor nesfârșite povești superficiale. Puse mâna pe telefon, dar iar se răzgândi. Trebuia s-o audă. În cele din urmă se hotărî, totuși, s-o sune. Era târziu, dar știa că ea va răspunde, n-are pe cine deranja, căci nu doarmea cu Cezar. Formă numărul telefonului ei mobil și așteptă Inima i se urcă în gât când îi răspunse chiar Cezar: - Francesca doarme, aș dori să n-o trezești. - Bine, am s-o sun mâine. *** Dimineața se strecură în cameră printre perdelele pe care nu apucase încă să le potrivească. Nici nu mai știa de când nu mai dormise în brațele lui Cezar, dar aceste ultime două nopți îi lămuriră îndoieli ce-o bântuiau de mult timp. Îi prinsese bine plecarea la Praga, care, într-adevăr, o făcu să înțeleagă că Filip nu mai însemna nimic pentru ea. Iar Cezar se purta deja de mult timp atât de frumos și de blând. Îi dărui acea primă noapte de după întoarcere ca pe un cadou promis de demult. Cea de-a doua veni de la sine și părea acum că nu vor mai lua sfârșit, de parcă o nouă viață trebuia trăită de la capăt. Cezar încă mai dormea, iar ea îl privi lung și se strecură încet din pat surprinzându-și din nou silueta în oglinda ovală. Coborî în bucătărie cu sentimentul unei proaspete dimineți ce nu putea să anunțe decât o nouă viață, așteptată și nebănuită. Viitorul se deschidea ca un drum ce te îmbie să fie străbătut și nimic nu părea a sta împotrivă. De când se întorseseră nici Filip nu mai sunase, trecuseră două zile și probabil și el înțelesese același lucru. Își pregăti o cafea în ceșcuța ei preferată, cu lăcrămioare, la care ținea atât de mult încât se certase cu Cezar atunci când el era să o spargă. ”Te părăsesc, de mi-o spargi!” îi strigase atunci. Până să fie gata cafeaua, își aduse ziarul de dimineață ce zăcea pe pardoseala bucătăriei, strecurat prin fanta ușii. Așa cum îi plăcea ei să primească corespondența. Îl ridică și era încă în picioare, inhalând aroma cafelei tari, despături ziarul la prima pagină pe care-și aruncă ochii citind titlul scris cu litere groase: ”Proaspătul laureat al premiului mondial Barlow pentru poezie, s-a sinucis ieri noapte cu o supradoză de insulină.” Francesca încremeni. Toarta fină a ceșcuței îi alunecă dintre degete. Ceașca se răsuci încet în aer, cafeaua se vărsă în ciudate pete maro peste fața albă de masă. Lovi apoi marginea mesei cu un sunet sec, căzu pe gresia bucătăriei și se făcu țăndări. - Sfârșit -
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate