Tic tac...tic tac...
6.30
Somnul lui Patrick se-ntrerupse într-o fracțiune de secundă. A părăsit universul fantastic, paralel cu al nostru, acela al viselor.
Mai obosit decât era înainte de a se culca, își târăște picioarele ca ale unui deținut spre baie. Se îneacă cu pasta de dinți, scuipă...se clătește, apoi își privește chipul în oglindă. Patrick are fața rotundă precum vechile ceasornice de buzunar, părul aurit și privire lungă de un albastru pătrunzător... Ochii îi sclipesc...
-10,9 ... 6 ... Și pleacă. Nici pentru 10 secunde nu își poate suporta propia persoană...oare cum va reuși o viață-ntreagă?
Își începe dimineața ca orice om, alături de o cană de cafea și nelipsitele țigări. Evident... toți avem nevoie de ,,substanțe” pentru a fi ,,fericiți”. Însă Patrick cu sau fără ,,substanțe” nu simte fericirea, el o mimează. A început timpul să-i alunece prin priviri, să se joace cu răbdarea lui. Este doar o marionetă, iar timpul... cel care trage sforile.
-Ce-aștepți? Îl întreabă timpul, el răspunde nepăsător.
-N-am timp, de timp, pe lângă mine timpu-i trecător.
Consideră că viața este planificată... nu mai sunt surprize. Lumea se mișcă atât de repede, începe să-l sperie.

12.00

O pereche de blugi, cămașă... se încalță și pleacă. Trântește ușa în urma sa și începe să se aventureze pe străzi. Trece pe lângă librăria din centrul orașului... se întoarce și intră. Înoata printre pagini de psihologie, când le-a găsit pe cele mai interesante s-a dus să le plătească.
-12 ron... A mai spus ceva înainte, dar vorbea atât de repede încât nu a putut înțelege nimic.
După 10 secunde observă că vânzătorul se schimbase. Părul i se împuținase, devenise mai alb, îi apăruseră riduri. Și tot așa din 10 în 10 secunde ,,tânărul” vânzător îmbătrânea...
Patrick iese din librărie... aruncă priviri disperate în stânga și-n dreapta. Oamenii înaintau în vârstă... dar nu numai ei. Copaci fără viață înfloreau și apoi mureau. Totul ,,trăia” foarte repede... fiecare etapă a vieții dura nu mai mult, nu mai puțin de 10 secunde.
Se privește în geamul librăriei, rămânea la fel.
-Oare e posibil? Se tot întreba.
Cu gura căscată precum ,,Alice în țara minunilor” merge spre parc. Soarele răsare, peste 10 secunde apune, peste alte 10 secunde apare luna și așa mai departe. Limbile ceasului de la mână dansau haotic... mai să-i zboare pe nas.
Stătea pe o bancă și privea cum timpul trece pe lângă el...[ I close my eyes only for a moment and the moment’s gone. All my dreams pass before my eyes of curiosity.]. Își amintește când a spus ,,…nu mai sunt surprize” – Asta da surpriză! Și totuși este posibil? Patrick se afla în unul din acele momente când trebuie să accepte destinul sau să creeze unul nou. Prezentul era rupt din realitate, cine este dictatorul acestei lumi ireale?
Cugeta de doar 15 minute deși având în vedere împrejurările parcă trecuseră ani. O ia la goană spre ceea ce el numea ,,casă”. Urcă scările, descuie ușa... dar casa nu era aceeași. O încăpere foarte mare. Pe peretele din față se afla un ceas uriaș. Era însăși dictatorul, cel cu care avusese un schimb de replici în ,,acea dimineață”.
-Trecător e timpul, ce zici?
Aruncă o privire pe fereastră...HAOS [ Sus a devenit jos, jos a devenit sus, înainte a devenit după și până la urmă totul s-a amestecat și a devenit un nimic mare.]
Se prinde de secundarul ceasului vrând să-l smulgă. Îl învârte pe Patrick, minutarul îl lovește... o luptă ca-n povești. Ca final al luptei Patrick reușește să distrugă ceasul... Astfel timpul a stat în loc... chiar și Patrick, surprins într-o cădere liberă.
[Marioneta a reușit să se desprindă de sfori].