Piesa de teatru -III-

Schiță de roman SF


A fi actor după 18.000 de ani de la inventarea acestei arte, este o ratare sigură, se gândi Ezar. Sala aproape goală îi inducea o stare de iritare, dar forța sa interioară era incă suficientă, așa că își începea rolul în fiecare zi de spectacol cu acea energie pe care o impunea statul funcționarilor săi publici. Ar fi preferat să devină bibliotecar la una din bibliotecile publice dar nici unul dintre membrii familiei nu a fost de acord cu așa ceva.
Se știa despre familia sa că ar fi devenită dintr-o viță nobilă dar niciodată nu s-a reușit cu adevărat să se dovedească asta.
Verii săi, maeștri în armamentul de voal, erau timorați de faptul că avocații anume aduși să dovedescă această origine războinică nu au reușit să scoată din Marile memorii înghețate sursa de aproape 17000 de ani care vorbește despre Ezar. Se știa că fusese un mare rege al unui popor ce cucerise atunci întreaga lume civilizată. Nu se cădea să se laude cu stră-stră- stră bunicul său dacă el se apucase să joace teatru.
Chiar dacă purta acest nume nu era pentru el o mare încântare. Ceea ce aflaseră însă avocații după ce au forat la o mare adâncime în cristalele de la baza ghețarului, având o autorizație specială, plătită cu o sumă mai mult decât indecentă, era trist și descurajant: străbunicul lor antic fusese rege dar a sfârșit asasinat în public de către proprii senatori care au ascuns fapta lor individuală, fățișă, într-una ascunsă dar publică, făcând-o comună prin înjunghierea obligatorie de către toți a trupului de mult ucis al regelui. Timp de apoape patru mii de ani lipseau din segmentul dovedirii originei din cauza păstrarii informațiilor din acea vreme în nisip. În apă totul devenise apoi clar și simplu. Nu numai că se putea ști orice despre aceea lume, se putea inclusiv stabili printr-o analiză a unei picături de apă preluată din zona creierului unui om care era linia sa directă și să se cunoască stramoșul său determinant, cel care formase în fond, prin faptele sale, viitorul familiei, acel Creator de destin, cum îl denumise între timp știința.
Piesa în care juca era o tragicomedie despre doi, un el și o ea, care s-au cunoscut într-un bar, înainte cu o oră și au venit acum în apartamentul lui, adică scena teatrului, urmând să se desfășoare un dialog larg dezvoltat despre viața și ideile fiecăruia, patul și ce ar fi putut să se petreacă acolo, rămânănd o chestiune pe muchie de cuțit.
Atât el, cât și strămoșul său, regele Ezar erau atrași de femei și atrăgeau și ei femeile frumoase și cele cu simțul dezvoltat al naturii minții și al trupurilor.
Nu se mai gusta de către marele public ideea ca și drum al împreunării unor trupuri, ceea ce incerca să trasfere acea piesă de teatru, pentru că taxele pentru a avea cu adevărat o femeie erau prea mari. Statul era obligat să mențină o anumită liniște între indivizii masculi și inventase o mare varietate de femei, produse de industrie. Dar faptul că ele erau niște mașini nu aducea o stare normală milioanelor de barbați condamnanți să nu cunoască niciodată cum miroase și cum este să simtă o carne de aceeași consistență cu a lor.
Femeile erau acum ca și număr la o zecime din numărul bărbaților, cu o tendință de scădere. Așa că statul era mai mult decât atent cu soarta acestora. Familiile mari și bogate erau cele care aveau posibilitatea să achiziționeze femei reale sau să le crescă de la copile la doamne adevărate. Ezar primise de curând o femeie reală și spera să poată aplica ceea ce știa din rolul său de la teatru și in dormitorul de acasă.