Deschid ochii, nu văd nimic; încerc să-mi mișc mâna dreaptă și ... nu reușesc. Cred că sunt întins pe spate. Cu auzul vreau să deslușesc locul în care mă aflu... Vreau să mă ridic și ... nu pot. Simt că am libertate de mișcare numai că ... nu pot. Cel mai rau mă deranjeaza ochii, nu inteleg dacă i-am deschis sau sunt închiși. Un singur zgomot mi-ar putea aduce o minimă orientare. Nu aud nimic, sunt în pământ.

O ușă! Se aude o ușă! Cred că ușa e-n fața mea. Abia acum îmi dau seama că în aer e un miros steril. Încerc să strig la cel care a intrat. O voce blândă, joasă și bine articulată îmi răspunde. Mă liniștește argumentând că sunt într-un spital în urma accidentului. Simt că se aproprie de pat. Cred că citește ceva ptr. că foșnește niște hârtie chiar în urechea mea. Îl întreb de ce nu pot deschide ochii? Îmi spune că am un bandaj care va fi dat jos. Singurul lucru care îmi dă încredere în omul ăsta e vocea lui. Îl intreb de accident, dar îmi răspunde că ar fi mai bine să mă odihnesc și că voi primi toate informațile la timpul cuvenit. Îmi spune că sunt bine și iese. Mai am întrebări dar mă simt moleșit și vreau să dorm.

Simt pe mână o atingere fină. Mă trezesc ușor din somn. Sunt mângâiat atât de tandru că pot vizualiza persoana care mă atinge: o femeie tânără care are pielea mâinii fină, cred că nu are mai mult de 1,60, e minionă ptr. că are degetele foarte scurte. Mă prefac că încă dorm și-i strâng, la rându-mi, mâna. Are unghiile făcute și e palpabil emoționată, mâna i s-a umezit când am atins-o. Își întrepătrunde degetele cu ale mele. Mă strânge cu multă dragoste. Simt o bijuterie pe inelar iar la încheietura mâinii are o brățară fină. Din prisma accesoriilor pare o ființă plină de bun gust și ușor timidă.

Mă întorc spre ea și încerc să zâmbesc... nu știu dacă am reușit. Îi simt parfumul vanilat adus de briza răcoroasă care intră pe fereastra ușor crăpată. Sunt sigur că are părul până la umeri, nu știu de ce, și e șaten deschis. Izul de parfum mă face să cred că are un machiaj discret în jurul ochilor și două dungi fine de ruj pe buzele trandafirii. Simt pe mână o picătură și aud un sughiț ușor. O întreb de ce plânge? Mă strânge mai tare de mână și izbucnește într-un bocet malcom. Încerc să o alint, cu toate că nu știu cine e, dar se repede afară din cameră și se aude ușa trântindu-se după ea. O strig impersonal.

Trec câteva momente iar în cameră intră o femeie puternică după glas. Mă întreabă dacă mă simt bine. Îi răspund că eu n-am nici o problemă dar as vrea să știu ce s-a întâmplat cu “domnișoara”. Nu-mi răspunde. Cred că e asistentă, femeia care tocmai a intrat, ptr că îmi aranjează patul. O întreb dacă am dormit mult dar nu-mi răspunde. O întreb din nou cine e fata dar acum mă repede și-mi spune că voi primi orice informație doresc de la d-ul. doctor.

Cred că asistenta e destul de înaltă (s-a întins de pe o parte a patului pe alta ptr. a-mi așeza cearceaful). Are părul lung (mi-a atins mâna stângă cu firele). Miroase șters a parfum, mirosul spitalului fiindu-i impregnat în celule. E destul de masivă ptr. că-i aud pașii pe podea. Nu poartă tocuri. Iarași mă ia somnul.

Un aer proaspat îmi intră în nări, probabil e dimineață. În cameră se află aceeași asistentă pe care o salut. Îmi răspunde cu un sec “’neața”. Trag adânc în piept aerul curat, imediat mă înec și încep să tușesc puternic. Asistenta îmi asistă tusea dar n-are cu ce mă ajuta. Simt o durere puternică în piept, am senzația că-mi plesnește cutia toracică iar plămânii ies să se plimbe prin iarba proaspăt tăiată din grădina spitalului. Ușor, ușor, mă liniștesc după o injecție.

Aud în dreapta mea un aparat care beep-ăie constant. Când tușeam mai puternic, beep-ăia mai puternic, probabil are legătură cu pulsul. Asistenta vorbește cu o doamnă care a venit să mă vadă. Îi explică că mă simt rău și închide repede geamul. Doamna respectivă îi răspunde tăios că va rămâne, “că doar nu am făcut drumul degeaba până aici”. O rog pe asistentă să lase geamul deschis și pe doamna în cameră. Aceasta se conformează politicos ca o buna profesionista.

Necunoscuta bățoasă se aproprie de mine în zgomotul tulburător al tocurilor cui care pătrund în structura cimentului. Miroase excesiv de vulgar, greu, are un parfum care rămâne în aer. Are atâtea accesorii pe ea încât zornăie toată. Se aproprie de mine și ia loc pe scaunul care e-n dreapta mea. Nu știu ce să vorbesc cu ea și nici nu pare dispusă să facă primul pas. Nu cred că face parte din familia mea, de fapt, nu prea știu cine e familia mea! Întorc capul spre doamna și o salut. Îmi răspunde cu un oftat ironic, cred că fața i-a făcut cute până sub ochi datorită strâmbăturii adresate mie. Femeia asta e destul de urâtă. Mă salută la rându-i zeflemitor. Are cea mai urâtă voce posibilă: grea, guturală, faringele îi este plin de pachete de țigări. Sunetele se chinuie să iasă din smoock-ul gâtului. Respirația îi e urâtă, o gumă de mentă vrea să mascheze tutungeria, dar nu reușeste. Nu înțeleg ce legatură ar avea femeia asta cu mine? Urechile îmi sunt abrutizate de întrebare: “Cum te simți?” Nu-mi pot deschide ochii, nu mă pot mișca din pat, nu-mi pot mișca mâna dreaptă; ea mă poate vedea în toată splendoarea malignă și mă întreabă cum mă simt? Aspectul ei fizic imaginat de mine până acum e completat de perversitatea minții care i-a fost trădată. Îi răspund sec și ironic: “Bine, mulțumesc.”

Stă lângă mine și fumează țigară după țigară. Cred că dă fumul intenționat spre mine ptr. că mă înec din minut în minut. Nu pare deranjată de incapacitatea mea respiratorie. Aparatul cu pulsul ba beep-ăie, ba nu. Întorc capul spre ea și abia mă pot abține să nu o înjur. O mai întreb o dată ce vrea de la mine. Nu-mi răspunde și se mulțumeste să-mi sufle din nou respirația ei îmbâcsită drept în nas. Tușesc. Ce m-aș bucura să aibă dinții cariați de la tutun. Cred că e o Cruela a camerei mele, simt că sunt în preajma unei vrăjitoare și nu pot face nimic. Aș vrea să-mi chem asistenta ca să o scoată pe asta de aici, dar nu cred că am forța să strig.

Și-a stins țigara. Râde. Se bucură că mă vede așa. Îmi contemplă lipsa de reacție involuntară și se hlizește de imobilitatea mea, jubilează că mă vede la pat. Își aprinde altă țigară. Mă sperie un pic gândul că ar putea să lase vreun chibrit astfel încât să ard ca un șoarece în cămăruța asta. Cel mai mult mă enervează că nu știu cine e și ce vrea de la mine. Nu știu dacă am fost dușmani, amanți? Îi datorez bani? Mă întorc din nou spre ea. O întreb dacă nu vrea să dialogăm. Îmi răspunde bucuroasă că nu avem ce și că doar vrea să mă privească.

Presimțirea mea se adeverește: bufnița asta se bucură de nu mai poate de starea mea. Ce n-aș da să mă ridic și să o dau de păr afară. Încerc din nou să ridic mâna dreaptă dar nu reușesc. Bufnește în râs. Nu înțeleg de ce am lăsat-o să rămână? Dacă nu sunt într-un spital și mai degrabă sunt ostaticul cuiva, poate chiar al ei? De unde știu eu că aia de mai înainte era asistentă?
Lacrima tinerei de mai devreme totuși mă liniștește, cineva care mi-ar vrea răul, cum e asta de lângă mine, nu s-ar chinui să-mi însceneze și “bunătatea”. A terminat și tigara asta. Stă în cameră deja de 4 țigări. Aprinde alta? Nu simt nimic. Cred că e deasupra mea, îi simt prezența. S-a lăsat deasupra feței mele la câțiva centimetri, simt duhoarea parfumului și canalul gurii. Poate mă mușcă de nas? Nu, își îndepărtează fața de a mea. Pe mâna dreaptă simt o căldură care devine din ce în ce mai incandescentă. Mă frige rău și simt cum mi se topește pielea. Sistemul nervos declanșează urletul durerii și țip tare după doctor. Asta și-a stins tigara pe mâna mea. Þipatul o îndepărtează. Iese din cameră. Cimentul răsuflă ușurat la eliberarea de sub toacele ei. În cameră intră repede asistenta care m-a auzit țipând. Mă întreabă ce s-a întamplat dar nu cred că mai am putere să-i explic. Leșin sau cad în somn, nu știu.

Aer proaspăt. Cred că am dormit 24 de ore. Nici nu știu când au trecut, n-am visat nimic. Cred că sunt singur în cameră. Încerc să aud ceva sau să miros. Nu detectez nimic. Încă nu înțeleg ce caut aici, cine sunt, și de ce nu mă pot mișca? Idei destul de sumbre își fac loc în lobul frontal, dar le alung cu gândul că sunt într-un coșmar din care am să mă trezesc. Încă am vie amintirea ăleia de ieri cu țigara. Ce vroia de la mine?

În cameră intră cineva. După mers e doctorul. Are un miros plăcut de after shave. Pasul sigur și fâșâitul halatului apretat mă conving de prezența lui lângă patul meu. Îl întreb de cât timp sunt în spital? Îl întreb dacă sunt în spital? Îmi răspunde la a doua întrebare afirmativ.

Pot mișca mâna dreaptă. Pot strânge degetele în pumn. Mă uit înspre doctor și-l rog să-mi explice ce e cu mine? Îi mărturisesc că mă simt mai bine și-i povestesc despre tipa de ieri, pe care nu o cunoșteam, și totuși m-a folosit ca pe o scrumieră. Doctorul e destul de evaziv la început dar...

Am să spun într-o frază ce mi-a explicat el într-un sfert de oră: nu am ochi, sunt paralizat pe stânga și mi-am pierdut memoria. Nu am ochi în sensul că nu îi mai am, nu am nici un bandaj pe ochi, ci doar două găuri negre în care să te pierzi. Se pare că paralizia de pe stânga nu prea are șanse să-mi treacă, de asemenea partea dreaptă a corpului până la brâu e și ea afectată, dar cu șanse de revenire. În privința memoriei, nu mai există. La astfel de vești nu ai cum să nu te panichezi.

Am rămas în aerul curat al camerei mirosind briza de afară. Cred că sunt lânga mare ptr. că aerul e sărat. Se pare că am avut un accident. Personalul medical m-a găsit inconștient în fața spitalului. Sunt pironit într-un pat și singurele mele legături cu exteriorul îmi sunt urechile, nasul, și mâna dreaptă. Nu mi-a spus de când sunt în această stare, de când m-au găsit. Mâna dreaptă devine din ce în ce mai uzabilă. O pot ridica până la frunte. Nu pot rezista ispitei și îmi ating “găurile” din cap. Îmi pipăi mai întâi sprâncenele, care se pare că nu mai au păr, ori mi le-am ars ori mi le-au ras la operație. Îmi simt osul cranian ca o prăpastie. Cobor cu degetele ușor pe os și-mi pătrund în craniu. Nu mă doare, dar aud aparatul cu pulsu’ cum începe să beep-ăie frenetic. Îmi bag mâna în ochi, dacă rănile ochilor sunt deja cicatrizate înseamnă că sunt de destulă vreme în spital, degetul mijlociu simte adâncitura vaginală din craniu. Pielea mi s-a pliat închizând locul “vederii”că și cum n-ar fi existat niciodată. Ating fundul găurii. Îl pipăi de jur împrejur. Nu mă doare. Scot degetul și mi-l bag din nou în ochi, în gaură. Cred că îmi intră câțiva centimetri. Ating iarași fundul. Apăs ușor. Beep-ăitul aparatului devine insuportabil. Apăs ușor. Degetul se afundă într-o piele moale. Mi-a intrat jumătate de unghi în fundul fundului găurii. Mai apăs puțin, mă doare, scot repede degetul, mă doare rău. Simt că pe față îmi curge un lichid. Pun degetele în el și gust, sânge: dulce, sățios, gras. Mă doare tare ochiul. Asistenta intră repede în cameră alarmată de beep-ăitul aparatului. Se miră de isprava mea și îmi face o injecție. Adorm.

Aer proaspăt? Nu, doar un miros steril și septic. Cred că-i noapte. Nu-mi pot mișca mâna dreaptă. Simt că încheietura e prinsă într-o curelușă; m-au “țintuit” la pat să nu-mi fac rău. Sunt prizonier în mintea mea. Cu puținele mijloace pe care le mai am trebuie să detectez și să redefinesc lumea înconjurătoare. Nu înteleg de unde îmi vine entuziasmul ăsta. De acum înainte ptr. mine lumea nu va mai avea culori și forme, mediul meu înconjurător va fi doar “parfum”, “cuvânt” și “ciupit”. Cel mai greu mi se pare că vreau să plâng, simt că plâng, dar nu-mi curge nimic pe obraz. Ce n-aș da să pot scoate aparatul “cu pulsul” din priză! Sunt un om terminat. Cât de mult mă putea urî femeia aia cu țigara de mă privea cu plăcere? Cât rău trebuie să-i fi făcut ca să se bucure acum de mine?

Mâna dreaptă devine din ce în ce mai puternică. În dimineața asta am simțit nevoia să mi-o întind. Am atins fierul patului și i-am simțit răceala până-n plămâni. Cu unghiile mi-am scrijelit pielea din palmă. Am încercat să “văd” dacă e ceva în jurul meu dar n-am găsit nimic. Mi-au dezlegat mâna. Îmi pipăi corpul cu curiozitatea unui copil. Când pun mâna pe partea paralizată a corpului am cea mai ciudată senzație. Mâna transmite creierului că atinge un corp străin în timp ce partea paralizată nu transmite că o atinge nimic. Simt că mângâi un nimic din carne care nu reverberează în nici un fel. Am dat cu pumnul în fierul patului și am simțit o durere crâncenă care m-a surprins plăcut. Mâna dreaptă e vie, mă pot baza pe ea.

În cameră intră din nou tânăra suavă care mi-a plâns pe palmă. O recunsoc după parfumul timid. Mersul fantomatic o aduce mai aproape de pat. Are atâta grație încât plutește prin cameră. Hainele vaporoase de vară o fac angelică. Se așează lângă mine. Nu știe că “mi-am revenit”. Nu poate avea mai mult de 20-23 de ani. Îmi prinde mâna. Palma caldă a fetei îmi provoacă un sentiment de bucurie. Această ființă ține cu adevărat la mine. Îmi săruta mâna. O salut și o trezesc din pioșenie. Sunt convins că acest înger e trimis de diavolul cu țigara. Nu știu de ce, dar toate mișcările ei îmi par pline de falsitate, are o dragoste felină. Mirosul mă face să cred că are hainele de la cea cu țigara. Vreau să-i intru în joc și să aflu mai multe. Sunt prea schilodit să cred că totul a fost un accident. Cineva m-a adus până în fața spitalului să fiu scăpat de moarte.

O salut, iar ea trasare speriată. Îmi spune că mi-a adus aripioare Kfc. Mă blochează. Ultimul lucru la care mă gândeam e că aș mânca ceva. Pe de altă parte răspunsul ei nepregătit mă face să cred că am surprins-o cu luciditatea mea. Se aștepta încă să fiu nevolnic; dacă ar ști ce forță ascunde mâna mea dreaptă. Nu-i strâng palma și mă las moale în strânsoarea ei. Vreau să “văd” ce va face. Nu știu de ce dar nu mi-a venit miros de aripioare de la Kfc. Nu aș vrea să mănânc ptr că poate le-a otrăvit dar aș fi curios să știu dacă chiar le-a adus. Îi spun să-mi dea o aripioară iute. Cu glasul ușor rușinat îmi răspunde că nu-mi plăceau aripioarele picante. Pretinde că mă cunoaște! O rog să-mi dea ce are. Deschide o pungă de hârtie din care izvorăște mirosul care inundă camera. O rog să-mi pună în gură bucăți mici de carne să le pot mesteca.

Am uitat de otravă.

Vreau să văd dacă am dinții destul de buni, așa că o rog să-mi dea și osul bucății de carne. E surprinsă, dar îmi satisface cererea. Sfărâm osul în dinți fără probleme. Cred că am până în 40-45 de ani. Dentiția mi-e intactă.

O întreb direct cine sunt și cine e. Nu răspunde dar îmi strânge mâna într-a ei. Sughite ușor și o năpădesc lacrimile. Nu vreau să îi arăt că mi-am recăpătat puterea, cu toate că m-aș ridica la ea într-o mână și aș smuci-o să-mi spuna cine sunt. Îmi raspunde că mă cheamă Mihai, iar ea e Ana. Nu par să fiu Mihai, nu știu, nu mă simt un “Mihai”, mai degrabă un Robert. Robert, de ce nu mă cheamă Robert?; oricum după accident a mai rămas puțin din Mihai, așa că de ce să nu mă numesc Robert; da, mă cheamă Robert. Ea, în schimb, e o Ana, miroase a Ana. Strânge punga cu carne de pui și pleacă în grabă. N-am înțeles nimic. Fata asta vine haotic și pleacă furibund. Cred că are probleme psihice. Ori nu poate interpreta rolul dat de aia cu țigara ori, ăleia vreau să-i spun Mirunda, mirosea a Mirunda, Mirunda, Mirunda, Mirunda. Deci, ori Ana nu poate face ce i-a zis Mirunda ori s-ar putea că Ana să nu aibă nici o legătură cu Mirunda, logic. Cred că am fost amanți, fiicele nu știu mâncarea preferată a taților, sau o știu? Să-mi fie fiică? Să-mi fie fiică, iar Mirunda soție, Mirunda soția lui Mihai? Să o fi înșelat și astfel să se răzbune pe mine? Oare Mihai s-a combinat cu Ana care nu o cunoaște pe Mirunda iar aceasta a aranjat ce i s-a întamplat lui Mihai. Așa de mult să mă iubească Mirunda încât dacă nu sunt al ei să nu fiu deloc?

Vreau să plec de aici. Simt că mi-am revenit, mă simt în forță. Nu cred că am cum să cer externarea, așa că mai bine aș evada. Intră asistenta în cameră. Mirosul parfumului septic mă excită. E prima oară când mă trec fiorii excitației. Se aproprie de mine și mă întreabă cum mă simt și-mi aranjează perna. S-a apropriat atât de mult cu gâtul de fața mea încât îi pot linge pielea. Știu că dacă mișc doar puțin mâna mă înfing drept în fundul ei de asistentă. Iar îmi face injectie și mă ia somnu’.

M-au schimbat din cameră. Sunt într-un loc întunecos și umed. Patul în care stau e făcut din câlți și sunt așezat pe partea dreaptă. Mi-a amorțit brațul. Nu cred că încăperea are vreun geam. Mă imping pe spate și-mi eliberez mâna amorțită. Simt acele care mă gâdilă. Miros încăperea, în stânga e ușa de unde vine un curent de aer. Pe partea dreaptă e caloriferul care încearca să usuce umezeala camerei. În fața mea e un perete plin de igrasie. Camera e destul de murdară după mirosul zbârcit și închis. Încerc să aud locul. Liniștea e claustrofobică, doar susurul apei din calorifer dezmorțește cripta în care sunt. Pipăi patul, prezența câlților se confirmă. Nu e nici un fel de cearceaf, iar salteaua e udă bine. Îmi înmoi degetele în ea și le miros. O urină înțepătoare mă face să cred că stau de ceva vreme aici. Patul e incredibil de jos că și înălțime. E pat de campanie. Palma cercetează suprafața cimentului. O răceală azotică îmi paralizeazaă simțul degetelor. Cred că podeaua are minus grade, astfel se explică și prezența igrasiei. Mă bucur că dreapta e-n putere și mă trag jos din pat. Sunt convins că am fost răpit de Mirunda, nu știu dacă a avut vreun amestec și Ana cu toate că e posibil. Mirunda vrea ceva de la mine, dar n-am de gând să-i dau nimic. Nu știu de unde vine înverșunarea asta la adresa “horcăitoarei”, sunt convins că-mi vrea doar răul. Un paralizat amnezic se hotărăște să evadeze.

Îmi cobor trupul de prisos pe cimentul congelat. Mă târăsc spre ieșirea din cameră. M-am așezat pe partea stângă a propriului hoit astfel încât să simt răceala mormântului doar cu mana care mă va scoate de aici. Firicelul de aer curat care se strecoară pe sub ușa îmi agață respirația și-mi dău un sentiment de exaltare. Palmă după palmă mă aproprii de ieșirea mea când ușa se deschide singură.

Mirunda e aici. Mirosul puternic, tocul ascuțit, vocea hâda, Mirunda cu tot ce are mai bun sta în fața ieșirii mele. O salut spunându-i pe nume. Mă repede și îmi reproșează că nici numele nu i-l mai știu. Îi spun doar că miroase a Mirunda. Se apleacă asupra mea iar mirosul de tabac care-i izvorăște din gât își face simțită prezența. “Hodorog bătrân!!!” îmi trântește în nas în loc de un râs ironic. Mă face “hodorog bătrân”? Auzul acestor cuvinte mă tulbura mai mult decât prezența ei amenințătoare.

Nu mă simt bătrân, am o dentiție bună, Ana îmi e amantă, în nici un caz nu sunt bătrân, am un suflet puternic și tânăr, sunt ROBERT. Mirunda în continuare mă bălăcărește tot luându-se de vârsta mea și de halul în care am ajuns. Încă nu pot accepta ideea că sunt bătrân, așa că vreau să-i arăt ce forță am în braț. După miros e-n fața mea, așa că-mi asmut palma și mi-o încolăcesc în jurul gleznei tabacistei. Un râs gros de cafea izbucnește în toată încăperea mucegăită. Pereții par a înțelege aceste vibrații guturale și fac și mai apăsătoare atmosferă. Pe față simt un lichid înțepător și călduț. Cred că am stors lacrimi din adâncul uretrei tabacistei. Mirunda îmi urla în ureche porcărele și-și băga mâna mea în adâncul ei. Lichidul încă mi se mai prelinge pe antebraț și mă picură pe gaura ochiului drept, care ușor- ușor se umple și se revarsă pe obraz.

Mirunda geme iar mana mea îi explorează textura interioară. Mă surprinde adâncimea dezvăluită de această birjară care nu se oprește din înjurat și porcăit. O excitație puternică mă cuprinde. Cu toate că sunt excitat, am o hipersensibilitate care mă face conștient de fiecare mișcare a degetelor mele. Simt cu mugurii falangelor mucoasa vaginală dispersată în celule aerisite. Peretele interior vulvei e creponat, iar pielea pare bătătorită. Dau peste o movilița umflată care-i provoaca Mirundei sughițuri de plăcere. O apuc cu unghiile și vreau s-o rup. Stomacul mi se golește și lasă loc excitației care își vărsa sângele în penisul inert care nu vrea să se trezească. Vreau să mă sui pe Mirunda, s-o dobor la pâmânt și s-o acopăr de spermă. Nemulțumit de incapacitatea mea, îmi bag mai mult mâna în ea, iar mușchii vulvei acoperă încheietura. Dacă vreau, o ridic într-un braț până la cer. Nu mai știu dacă e dușmanul meu sau nu?

Se ridică brusc și mă eliberează. O serie întreagă de lovituri îmi năpădesc țeasta, iar limbajul colorat revine. Un mucus puternic izvorât din gatul ei mă lovește în obraz. Două picioare scurte îmi sparg buza. Se îndreaptă spre ușa hotărâtă să mă închidă la loc în mica încăpere murdară. Pun mâna iarăși pe glezna ei, dar piciorul alunecă datorită lichidului fonicular. Trântește ușa după ea. Rămân la podea cu mâna intinsă. Începe să-mi răsune din nou în cap: “hodorog bătrân”. Nu vreau să cred că sunt bătrân, nu am cum să fiu bătrân!

Sunt furios și nepunticios. Aș vrea să sfărm zidurile din jurul meu și să îi întreb pe trecători ce-i cu mine. Devin din ce în ce mai nervos și mă târăsc spre ușa metalică. Mă proptesc în corp și simt fierul fierbinte care e pe post de zăvor. O furie cumplită îmi invadează sufletul împotriva Mirundei. O iubesc și vreau s-o ucid. Călăul existenței mele e singura care acum îmi poate spune ce-i cu mine. Nu știu dacă aș vrea s-o posed sau doar să mă bucur că zace rece pe podeaua încălzită de sângele ei. Deschid ușa și părăsesc încăperea. Ușa dă în trepte dreptunghiulare și înalte. Cred că sunt câteva zeci ptr. că-mi aud ecoul respirației. Mă târăsc pe prima treaptă iar degetele deja îmi semnalează prezența apei murdare; nasul îmi spune că e mucegai, iar auzul detectează tocuri în susul scărilor. Continui să urc anevoios. Tocurile coboară amenințător spre mine.

Îmi doresc să fie Mirunda. Nu aș putea accepta ca și “alții” să se joace cu mine, nu vreau să fiu un șoarece într-un labirint, îmi ajunge un stăpân. Tabacista strigă la mine și-mi dă un danf putrezit direct în obraz. Ridic găurile negre din cap spre ea și îmi încolăcesc iarași mâna în jurul gleznei în timp ce vulgara îmi aruncă reproșuri și mă lovește cu palma peste cap. Cu o zmucitură puternică o trag de gleznă în jos. Cade, iar capul i se sparge ca un bostan, cred. O mână mă lovește involuntar în față. Îmi târăsc hoitul greu peste trupul ei. Am învins-o. Nici nu știu de ce mă bucur. Sunt prada emoțiilor primare. Excitația și revolta m-au făcut să scap de Mirunda. Nu vreau să mă gândesc la nimic. Continui să urc treptele interminabile.

Capătul scărilor dă direct în exterior. Nici un culoar nu-mi pregătește ieșirea din pământ. Ascunzătoarea ei e la vederea tuturor. Simt salinitatea în aer. Sirena unui vapor mă elucidează: sunt într-un port. Probabil că m-a ținut închis în carena vreunui vapor părăsit. Ies pe punte, cred, ptr. că pielea îmi este arsă de tabla încinsă. Trec de la frigider direct în tigaie. Mă mut pe spate cu partea corpului paralizată, ca să nu simt nimic. Vreau doar să respir. Mă bucur că respir! Nu știu cine sunt, dar parcă nici nu mai contează, e bine că respir, că trăiesc.

Mă întorc pe mână dreapta și-mi continui marșul. Mă târăsc ușor și simt sub antebraț forma unei șine. Aud sirena unei macarale. Zgomotul mașinăriei se aproprie instantaneu de mine. Simt că peste partea mea inferioară trece ceva. Mă simt rostogolit într-o parte.

Cred că mi-am pierdut picioarele. Nu am fost în cala nici unui vapor, am fost în port ascuns undeva. Mi se scurge sângele din cap și nu-mi mai simt mâna dreaptă. Ultimul sunet pe care-l mai disting e vocea puternică a unui zilier, care striga din rărunchi: “Accident!!!!”

Sunt treaz din nou și mă aflu în cămăruța plină de igrasie. Salvatoarea mea e aici, îi simt mirosul, n-a murit. În loc să trec cu corpul meu peste ea, trebuia s-o sufoc. Palma mâinii drepte nu o mai am, s-a pierdut în accident.

Îmi prinde ciotul mâinii cu o curea și-l leagă de pat. Se suie deasupra mea, mă pot opune doar cu vorba, o implor să-mi spună ce se-ntâmplă, dar nu smulg de la ea decât înjurături. Se așează cu vaginul pe fața mea și se freacă de găurile ochilor mei. Ritmul începe să fie din ce în ce mai alert și-mi dau seama că trebuie să mă urască tare mult femeia asta. Cred că m-a iubit, după care a început să mă deteste, sunt prea năvalnice loviturile clitorisului în nările mele care se sufocă sub lichidul vulvei. Vrea să mă transforme în prizonierul ei. Nu striga decât: “Să vezi și tu cum e!” Se lovește de dinții mei, iar sângele îi țâșneste ușor, umplându-mi fața. Plânge și urlă.

Se ridică de pe mine. Coboară din pat. Încerc să-i vorbesc. Îmi pune două dopuri mici în nări a.i. îmi ia mirosul. Simt un ac rece care îmi străpunge gura. Mă coase la buze cu toată opoziția limbii mele. Nu știu dacă mă doare sau cel mai mult mă sperie că “asta” vrea să mă închida în mine. Se aproprie de urechea mea și o linge ușor cu varful limbii. Îmi șoptește: “Să stai în liniște”.

Mi-a băgat un ac care mi-a perforat timpanul stâng, lăsându-mă opac la sunete pe o parte. Se îndreapta spre urechea dreaptă, când eu încerc cu gura cusută să articulez o rugăminte. Fără remușcări, a înfipt acul și-n timpanul ăsta. Simt o durere arsă. Din cauza grimaselor de pe fața mea, continua să se joace. Membrana timpanului a rămas probabil lipită de ac; în acest fel, cu fiecare “du-te, vino” al ei, îmi gâjâie urechea și mm-ii din rărunchi. O simt cum râde de plăcere.

Liniște. Totul s-a terminat, m-a închis în mine! Sunt prizonier în corpul meu. Îmi vine să urlu, dar e doar un fel de a spune. Mm-itul meu nu se va face auzit în veci. Tabacista și-a atins scopul, îmi arată nimicul. Singura prietenă îmi e acum imaginația. Sunt convins că Mirunda mă va îngriji mulți ani de acum în colo. Atâta timp cât organismul funcționează, creierul trăiește, eu exist. Tabacista mi-a luat și scăparea prin sinucidere. Nu simt nimic, nu aud, nu miros, nu pipăi, nu mă mișc, nu văd. Orice aș gândi, nu pot nota. Pot doar să..., sunt obligat să trăiesc. Nu știu cine sunt, nu știu cine e ea, nu știu ce i-am făcut; știu că m-a prins și nu-mi va da drumul. Probabil că într-un fel și eu ei i-am răpit liberatea, iar acum s-a întors roata. Cum mă va ține în viață dacă nu-mi dă mâncare, că doar am gura cusută?

Aș putea să-mi povestesc copilăria, dar nu mi-o amintesc. Singurul lucru pe care se pare că Mirunda nu-l știe e că sunt amnezic, fapt ptr. care eu în tot acest timp în care o să fiu închis în mine nu o să mă căiesc cum ar vrea ea și doar am să mă plictisesc...de moarte.

1 oaie, 2 oi, 3 oi, 4 oi, 5 oi, 6 oi, 7 oi, 8 oi, 9 oi, 10 oi, 11 oaie, 12 oi, 13 oi, 14 oi, 15 oi, 16 oi, 17 oi, 18 oi, 19 oi, 20 oi