Aer de primăvară. Poate vrei să îmi spui că nu am la ce visa. Eu spun altceva. Pe norul meu se clădește ce vrei tu numai ce vrei tu nu. Eu visez la vise, cel mai mare visător al visătorilor. Ea nu avea ochi să mă privească, eu nu o puteam privi pe ea. Eram atât de departe de praf...
-Salut!
-Salut!
-Ce faci iubita mea?
-Sunt la birou, iubitul meu...
-Și ce ai facut azi? Ti-a mers bine? Șeful mai este țâfnos?
-Am avut o zi bună și șeful meu nu e țâfnos. E de treabă. Îmi este foame, nu prea am mâncat azi și sunt un pic aiurită, nu mă pot concentra.
-Lasă copil, că știi că poți să trăiești cu iubirea mea, nu mai ai nevoie de mâncare. “Simțeam cum se adună un sac de înțepături în picioare.”
-Da, poate ai dreptate. De fapt...îmi doresc să ai dreptate. “Era pe cale de a păși în “lumea mea”...îi mai trebuia o mică împingere.”
-Eu pot trăi doar cu iubirea ta. “Și cât de sincer eram, dar ea cu siguranță nu mă credea.”
-Hm...sigur nu mai ai nevoie și de altceva?
-Cum? De ce să mai am nevoie ? Mie îmi plac foarte mult dulciurile ...cu tine cred că aș putea trăi foarte mult.
-Și mie îmi plac dulciurile...
-Hm... și crezi că sunt un dulce?
-Da.
-Deci ai putea să trăiesti doar cu mine...tot timpul...
-Eu așa cred.
-Știi că te iubesc...nu?
-Și eu te iubesc, știi?
-Să fie oare adevărat ? Sau visăm? Câteaodată mă gândesc că lumea asta din jur este atât de imperfectă în comparație cu lumea noastră.
-Când ajungi acasă o să ne pregătim o masă delicioasă împreună...eu cumpăr pâine și prăjituri...apoi facem dragoste pe podea în sufragerie...sau mai bine facem asta înainte de a mânca, pentru a avea poftă de mâncare...Tu ce zici?
-Hm...Gata vin spre casă, și vreau să visez, și când mă trezesc visul meu să devină realitate. E posibil?
-Este posibil, hai să visăm în continuare...
-Ce vrei să faci când ajungi acasă la noi...?
-O baie fierbinte...cu tine...să uit de foame, de stresul de la lucru, să nu mai conteze nimic, doar noi doi.
- Te iubesc atât de mult! Abia aștept să îți masez fiecare degețel de la piciorușe, să te sărut peste tot, să fim unul cu orele.
-Mai stai?? Trebuie să plec de la birou, dar ne vedem când ajung acasă.
-Mai stau o oră. Ne vedem acasă iubita mea.
-Bine, te iubesc...
-Și eu te iubesc. Pa!

A doua zi...
-Hei! Þi-a fost dor de mine?
-Da iubita mea, au trecut foarte greu minutele fără tine și să nu vorbim de cât de lungi au fost secundele. Þie ți-a fost dor de mine?
-Da. Am venit cât am putut eu de repede. Ai pregătit băița?
-Imediat.
-Hai să intrăm că nu mai am răbdare, toata ziua am așteptat băița cu tine.
-Hai!
-Îți place să ți se facă masaj? Mie îmi place foarte mult să fac masaje și să provoc plăcere.
-Da, îmi place!!
-Te iubesc Copil!
-Și eu te iubesc!
-O să stăm în baie, în cădiță, noi doi, cu picioarele împletite...față în față, să pot să te privesc când suntem unul, să văd fericirea din ochii tăi.
-Promiți?
-Promit!
-Vii?
-La băiță? E gata? Acum vin.
-E gata.
-Perfect...acum o sa devin bestie și tu o să fi frumoasa din poveste...Câți copii ziceai că îți dorești?
-Doi. Îmi doresc foarte mult o fetiță.
-Și pe urmă un băiat? Și eu la fel. Putem să începem deja să îl concepem pe primul.
-Da! Vreau o fetiță frumoasă, frumoasă și să aibă ochii tăi...
-Ce ochi am eu? Ce culoare au ochii mei?
-Sper că verzi!! Dacă nu îți pun lentile!!
-Sunt verzi-căprui.
-Copil, cât de mult mă iubești acum? Cât real și cât în vis?
-Nu mă întreba asta acum.
-Bine...
-Nu vreau să-ți dau un răspuns greșit...
-Nici nu ai cum! Rămânem în lumea noastră?
-Da!
-Iubita, tu știi că în lumea noastră putem să facem orice și mai ales că putem realiza orice în lumea reală, daca lumea "noastra" din vis este perfectă?
-Dar crezi că lumea noastră poate fi perfectă?
-Da, dacă iubirea ta din vis este perfectă ...ca și a mea. Ai auzit ce este un "eretic"? Este o persoană care poate sa miște munți doar prin credința lui într-o idee...dacă tu crezi cu adevărat...munții nu sunt o piedică. Ești pregătita să faci vise și să le spargi....dar să crezi în ele la maxim?
-Da!
-Și eu...deci fără fire în lumea reală...să îmi spui când depăsim limita spre real... femeile sunt mai cerebrale de obicei...iar eu, eu sunt cel mai visător dintre visători.
-Da, așa este, tu ești cel mai visător dintre visători și eu sunt o femeie cerebrală... Un zâmbet se auzea scârțâind cu un gram de răutate.
-Deci vrei să vi în lumea mea? Să devină lumea noastră?
-Cred că ...am venit deja în lumea ta!
-O să te invit în toate visele mele perfecte și o să te las să le completezi cu visele tale perfecte...să te gândești tot timpul cu zâmbetul pe buze, conștientă că există cineva care te adoră, care te iubește, care te visează în orice secundă, astfel să prinzi aripi în lumea reală să poți mișca orice munte!
-Te iubesc! “O izbitură puternică am primit în ochi și în piept. Pentru o secundă am început să mă îndrăgostesc de ea. Simțeam greutatea cuvintelor ca și cum ar fi fost lângă mine. Deja o iubeam.”
-Și eu te iubesc...și o să simți că în cuvintele astea două stă un sens pe care foarte puțini oameni îl înțeleg, mai ales dacă e sincer...chiar și în vis.
-E sincer. De fapt eu sunt o persoană sinceră, prea sinceră, câteodată ... spun unii!
-Și mie îmi spun că sunt prea sincer, și glumele mele par proaste când eu par prea sincer...Iubita mea, trebuie să plec, abia aștept să visăm iar împreună....dar din păcate sunt destul de "bolnav" încât să visez și în restul timpului, pâna mâine...să te visez pe tine. În vis ești a mea, dar tot ce visez că facem o să îți spun, nu o să păstrez nici un secret.
-Bine, iubitul meu.
-Pa Copil... te iubesc!
-Și eu te iubesc.Pa!
Săruturi albe se auzeau pe ecranul alb al privirii. Ea era dincolo, la o distanță atât de mare...

A doua zi:
-Mi-a fost atât de dor de tine.
-Și mie mi-a fost dor de tine. Nu pot să stau mult trebuie să plec în zece minute.
-Hm...zece minute a câte 60 de secunde ... de 600 de ori pot să îți spun că te iubesc. Ai fost în vis? eu da...și te-am întâlnit acolo.
-Da, am fost. Eram noi doi și fetița noastră. Te iubesc!
-Plec...ce făceam?...off!!!
-Spor la lucru!! Îti spun mai tarziu
-Te iubesc! Pa pa!
Zilele treceau și gândul din idei se pierdea. Îți aduci aminte cât de mult mă iubeai ieri, cât timp petreceam împreună, cât de fericită erai de săruturile mele pe ecranul alb? Gânduri și pași te făceau să pleci încet spre bucata de pământ din depărtare.

A doua zi:
-Aici, sunt aici...mai ești?
-Hai, hai, hai...mor de nerăbdare să te aud!Of!
-M-am întors!
- Ce bine! Ce faci Copil?
-Îmi era dor de tine, am făcut un duș.
-Te-ai gândit la mine?
-Da.Tu?
-Da, destul de mult!
-Mi-au publicat scrierile într-o revistă literară
-Copil, lasă ca citești mai încolo, acum vorbești cu mine...
-Bravo!
-Mulțumesc. Azi ți-am spus că te iubesc?
-Hmm...Nu! De ce?
-Te iubesc!!! Pe unde am fost cu tine în gândul tău?
-Peste tot, tu ești în gândul meu mereu.
-Am fost cu tine o săptămână de vis la mare, doar noi doi...în orice colț al camerei noastre vedeam cum facem dragoste, în fiecare clipă vedeam cum te făceam fericită. Am făcut prostii în duș, în piscină, cu riscul de a ne vedea toți...în mașină...pe ușă, cum intrii în cameră, de nerăbdare...
-Cel mai visător dintre visători! Îți face bine că visezi așa mult?
-Adică?... Timpul își arăta colții din mintea ei reîntoarsă cu rădăcini...
-E o lume a ta, în care tu de fapt te refugiezi să scapi ...de ce anume?
-Hm... nu mai e lumea mea...spune-mi că nu ți-ai imaginat ce ți-am spus eu?
-Ba da, mi-am imaginat.
-Atunci nu sunt atât de nebun, dacă ai fost acolo e bine. Am descoperit și limita până la care poți să suporți "lumea mea".
-Da...
-Eram curios când o să încerci să mă aduci cu picioarele jos.
-Eh!
-Ceva te-a făcut să te gândești...ai pierdut visul...ți-ai dat seama când ai ramas cu tine și ai început să gândești în urmă, la ce am vorbit și la ce am visat împreună.
-Azi am avut o zi grea, stresantă, și cred că azi sunt mai cerebrală.
-În visul nostru nu ai voie să fi așa...ori ești în vis, ori totul este înfipt în realitate.
-Lumea ta e frumoasă...
-Dar nu îți place în ea...
-Ba da...
-Te-am întrebat dacă vrei să fi în ea, să suferi și să te bucuri de ea...ai spus că deja ești în ea...acum ești cerebrală ... și mai aveai un pic și mă făceai "nebun". Oricum e logic și normal să îmi spui ce spui... eu îl gândesc ca un joc....din păcate visele și imaginile care ți le spun sunt în mintea mea, dar ele nu au nici o valoare dacă nu ți le spun și ție.
-Îmi place. De ce crezi că nu-mi place? Þi-am spus, azi am muncit mult! Eu când muncesc...mă schimb ...sunt mai serioasă, mai rațională
-Dacă aș putea să îți arăt cât de moi aș vrea să fie cuvintele mele...
-Dar lumea ta e frumoasă! Se puteau auzii lacrimi de regret curgând pe obrazul plin de fostă fericire.
-Copil, am înțeles, se pare că fac ce nu trebuie.
-Adică?
-Dacă mi-ai zis că ești obosită trebuia să fiu și eu realist, și atât...mâine intrai în lumea noastră și nu te mai supăram.
-Dar nu m-ai supărat, din contra, eu te-am supărat.
-Nu Copil.
-Te iubesc!
-Și eu te iubesc
-Dacă tu mă crezi "nebun", atunci ai dreptate, pentru că fiecare din noi are un pic de nebunie sau mai multă... “Oare cât de nebun am ajuns să cred în iubirea noastră, așa cum este ea...un impuls electric recirculat prin amintiri desăvârșite de adrenalina unui ceva nou? Încep să cred că mintea mea a luat-o razna rău, mai ales că eu sunt convins că nu sunt “nebun”...dacă aș recunoaște ar fi primul pas spre vindecare?”
-Trebuie să plec Copil. Nu mă supăr așa ușor mai ales pe persoana căreia îi spun “te iubesc!”

A doua zi nu a mai venit deloc. Timpul trecea și săruturile albe nu mai apăreau deloc. El rămăsese blocat în lumea pe care și-o imaginase cu ea. Avea atât de multe vise să îi mai povestească, dar ea nu mai venea. A plecat pe vise să o caute pe EA, femeia perfectă, imaginea femeii ideale, cea lângă care sufletul ți se liniștește și în același timp trupul îți aleargă în toate direcțiile, cea cu care poți purta o conversație doar privind-o în ochi, cea care te aude când plângi pe dinăuntru și când râzi pe dinafară, cea pe care ai privi-o o viață în ochi și ai vedea direct în sufletul ei, cea cu care ai face dragoste și ai fi mai fericit dacă este ea fericită....cea care te asculta și te face să simți că poți mișca munții, cea care te face să te simți Zeu și sclav în același timp în lumea ta și a ei.... Știa că a găsit-o și a pierdut-o...era sigur că o să o mai sărute o dată cu un sărut alb de impulsuri curentate cu infinite amintiri din vise.