agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 930 .



tricotaj de amintiri - 3 -
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [jana_camelia2006 ]

2009-04-25  |     | 



„Deci mama într-adevăr s-a stins! Cum a fost posibil una ca asta? Tocmai ființa pe care am iubit-o și-am urât-o în egală măsură, să mă părăsească tocmai acum? De ce? De ce ?”
Șirul cuvintelor ei neânțelese fu curmat de vocea doctorului care îi spuse:
-Încercați doamnă să dormiți până se luminează, pentru că aveți nevoie de forțe mâine. V-am administrat un calmant ușor... cel mic are nevoie de odihnă.
-De ce a murit? Reuși femeia să formuleze clar întrebarea ce o rodea.
-Traumatism cranio-cerebral acut urmat de stare comatoasă. Din câte știu eu, cei ce au fost înaintea mea de servici, nu au reușit să intervină prea mult... decesul survenind în lift, înainte de a ajunge la sală.Mai multe o să aflați după autopsie.
Cuvintele treceau pe lângă tânără fără ca ea să le poată percepe înțelesul în adevărata lor valoare. „Nu cred că-i vorba de mama. Ce zice omul ăsta? Cum să fie mama? Mama mea moartă?! Imposibi! Cât a trecut de când am văzut-o ultima oară? Să fi trecut o lună?”
Vocea soțului ei îi devie șirul nestăvilit al întrebărilor.
-Dormi draga mea. Măcar o oră dacă ațipești, și te vei simți mai bine. Noi vom aștepta în sală, că vezi bine, aici mai sunt pacienți și n-am vrea să-i deranjăm... vom vedea dimineață ce și cum. Încearcă să dormi, mai zise sărutându-o. Apoi se retrase însoțit de medic și cel pe care, de-a lungul timpului îl denumise „tată”.
Lumina s-a stins. Dar s-a aprins amintirea ultimei întâlniri. „Oare cele petrecute și simțite atunci au fost semne menite să mă avertizeze?” Se gândi tânăra rememorând ultima întâlnire.
Cu câteva zile înaite de intrarea în postul Crăciunului tinerii au programat botezul fetiței lor. De fapt și cununia lor religioasă. Așteptaseră ei vreo 7 luni de la nașterea fetiței, până să reușească acest demers important. Fire econoamă, Luminița a pus leu peste leu din puținul avut pentru ca botezul și cununia să fie marcate cât mai adecvat.
S-a bucurat mult Luminița văzând că, în ziua sorocită Lucica, mama ei a venit dis de dimineață, așa după cum a promis. Și mai mult s-a bucurat, simțind în mod real ajutorul în bucătărie primit de la aceasta. De fapt toată mâncarea doar ea a gătit-o, pe aragazul unei vecine binevoitoare. Însă, cu câteva ore înainte de a merge la biserică, s-a întâmplat ceva.
În micul apartament în care locuiau nu exista prea mult spațiu. Pentru a face loc mesenilor, Luminița a scos tot mobilierul din bucătărie, lăsănd doar, pe un scaun un reșou elecric pentru necesități urgente. După ce supa a fost fiartă, Lucica a așezat oala direct pe ciment, în cămara de alimente acoperind-o cu un prosop. S-a întâmplat ca Flavius, întâiul născut al Luminiței să dorească a ajunge la unul din platourile cu prăjituri așezat frumos pe raft în cămară. Ce știa el? La cei 9 ani doar asta era important. O prăjiturică în plus. Văzându-l cocoțat cu picioarele pe marginea oalei cu supă, îngrozită Lucica l-a smucit cu putere. Ghinion ! Copilul nu s-a ars în supa așezată aiurea pe ciment. Din forța smuciturii a dat peste scaunul cu reșoul pe care clocotea apa pentru baia fetiței.
Doar câteva ore îi mai despărțeau, până la momentul intrării în biserică.
Deruta era mare. Copilul era opărit pe întregul picior. De undeva din vecini a apărut cineva cu un sprei pentru arsuri. Durerile s-au calmat, astfel că fiecare și-a continuat preocupările întristați de această întâmplare.
Lucica se zorea încoace și în colo punând lucrurile la punct ca un general pe câmpul de luptă.Văzând-o, Luminița simți așa ca niciodată un sentiment de iubire pentru ea. Îi venea să o îmbrățișeze, să o strângă cu putere la piept și să-i spună simplu, te iubesc mami!
„Oare de ce nu am îmbrâțișat-o atunci? Ce rațiuni interioare m-au reținut? N-am să mi-o iert niciodată ! Acum e prea târziu! „
„Acum e prea târziu” urla vocea interioară nelăsând-o pe femeie să închidă ochii măcar pentru o vreme. Clipele una după s-au dilatat inervant de tare. Își dădea seama de asta, după tic-tacul ceasului agățat pe perete. Îl auzea clar distinct ca pe ceva ostentativ și deranjant. Tiiiiic... taaaac, tiiiiic... taaaac, fiecare marcare a secundei se transformase într-o armă ce-i lovea nemilos timpanele.
Cum să lase gândurile la o parte când fiecare tic-tac își pierduse sensul . „A mu-rit, a mu-rit” striga ceasul din perete, „a mu-rit, a mu-rit”striga mut și ea cu toată puterea ființei la unison cu obiectul.

- va urma-





.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!