Odihnită după somnul de noapte, Luminița se trezi bine dispusă și cu chef de treabă. Voia să schimbe ceva în peisajul apartamentului, voia o notă de noutate sau ceva care să o scoată din rutina vieții cotidiene. Și cum ar putea realiza asta, altfel decât schimbând locul mobilierului?
Se uită atentă prin casă, măsură cu metrul de ici colo, socoti și până la urmă,
luă decizia finală de a muta biblioteca pe peretele opus, urmând ca în locul ei să amplaseze canapeau care și așa zăcea nefolosită, în camera copilului. ”Deci, așa... pun în locul canapelei, acest fotoliu, aduc măsuța din camera fetei și o pun tot aici lângâ canapea, iar în locul măsuței voi amplasa servanta... ce bine că mi-am găsit de lucru! Voi fi astăzi, toată ziua ocupată, numai bine că o să fac și curățenie generală” își zise apucându-se a elibera biblioteca. Lua fiecare carte în parte, o scutura și o ștergea de praf, depozitând-o într-unul din sacii dinainte pregătiți.
Din când în când se oprea supra titlului vreuneia încercând să-și amintească câte ceva legat de ea. Grea povară! Cărțile erau multe iar amintirile se pierdeau în negura timpului. Umpluse deja un sac golind primele rafturi, îi mai rămăsese încă suficient de multe încât să decidă a se rezuma strict la operațiunea de igienizare și depozitarea lor.
La un moment dat, în spatele unui rând de cărți zări căzute sau bine dosite, două caiete groase legate cu o panglică roșie. „Ia uite! Aici erați... uitasem de voi cu desăvârșire, și mă miram eu cum de-mi pot aminti cu atâta claritate, tot ce a fost, de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Am uitat de vremea când rând după rând am scris „ cea mai lungă scrisoare” Cât să fi trecut de atunci? Să tot fie vre-un sfert de veac... numai bine că după amiază îmi voi ocupa timpu peregrinând prin gândurile mele așternute atunci” Le șterse cu grijă, deși praful vremii nu se așternuse pe ele și cu cea mai mare grijă le aseză în coșulețul cu lucru de mână.
Dominată de curiozitate , își duse planul la îndeplinire, astfel că nici nu se făcuse ora patru și treaba era gata. ”Ei... acum pot și eu lua masa liniștită, după care, în timp ce mă odihnesc voi frunzări aceste caiete.
Așezată comod în canapeaua nou instalată Luminița deschise caietul și parcurse cuvintele scrise ce păreau a fi niște mâzgălituri. Dar dincolo de vremi, ea își recunoștea scrisul.

Draga mea mamă

Încep această scrisoare spunându-ți că eu totuși te iubesc. Știu că e tardiv. Dar totuși eu sper ca toate gândurile mele, toate dezvăluirile mele să penetreze materialul ajungând totuși la tine.
Mi-a fost foarte greu când ai plecat fără măcar a ne lua rămas bun. Am suferit dar n-am plâns.Nu pentru că n-aș fi vrut, dar îmi plângea inima mult mai tare decât puteau ochii să o facă.
În primul rând îmi cer iertare. Am acceptat să fi dusă acasă la tine, așa cum erai pe masa de la morgă. Adică dezbrăcată. Rătăcirea în care intrasem mi-a furat mințile. Aș fi vrut să-ți cumpăr cele mai frumoase haine, dar am constatat că în astfel de cazuri și cei mai buni prieteni îți pot întoarce spatele. Aveai tu dreptate învățându-mă să nu-mi pun încrederea în nimeni. Am refuzat și să te privesc măcar o clipă. Mia culpa. Doresc ca imaginea ta să rămână în mintea mea așa cum erai când trăiai. Adică femeia frumoasă cu păr negru... cu ochi migdalați și verzui care s-au lăsat înșelați de cine nu trebuia. Știu că nu e treaba mea . Dar... acum cine plătește pentru oalele sparte? Cine se ocupă de copilul tău cel mai mic? Dar de celălant copil ? Cu ce am greșit eu mamă ca să trec prin toate astea? Þi-am cerut eu să mă aduci pe lume? Þi-au cerut ei să-i aduci pe lume? Nu îți cer socoteală mamă, că ai plătit deja cu viața nesăbuința pe care ai făcut-o. Dacă ai putea vorbi știu ce mi-ai spune! „Așa a fost să fie” Oare? Chiar așa ? Sunt așa de multe lucruri de clarificat între noi, că pur și simplu nu știu de unde să încep. Ca lucrurile să fie clare, voi începe prin a-ți povesti ce s-a întâmplat la înmormaântarea ta. Poate că tu le ști deja. Poate că le-ai văzut. Dar așa ca în majoritatea cazurilor aș vrea să auzi adevărul și din gura mea.
S-a crucit prietena ta Mariana când te-a văzut cum ai fost dusă. Ea s-a ocupat de tine, te-a spălat și ți-a îmbrăcat trupul cu rochia ta preferată.Aia albastră ca cerul. Eu, Ionuc și copii am ajuns abia după prânz când erai așezată deja pe catafalc. Totuși, stiindu-te foarte pedantă, n-am ezitat să te rujez și să te machez discret, așa cum o făceai de fiecare dată când mergeai undeva. Vezi că ți-am pus trusa sub giulgiu, astfel ca nimeni să nu se mai atingă de obiectele tale atât de personale.
Mă dor evenimentele mamă, mă dor. Scufundată în tăcere poate ai văzut cum m-am străduit să-ți fac cele mai frumoase coroane. Deși n-am mai făcut în viața mea așa ceva, și nici nu-mi doresc să mai fac. Iar dacă suflețelul tău era plecat altundeva, atunci vreau să-ți povestesc cum a fost.
N-aveam bani că niciodată un astfel de eveniment nu te găsește pregătit.
L-am trimis pe fratele meu, să cumpere flori. Multe flori. Și pe „dragul” tău soț Traian l-am însărcinat să facă rost de crenguțe de brad. A venit cu un sac plin. Voia să-i mulțumesc oare? Voia să-i fiu recunoscătoare pentru aceast prim sacrificiu? Lumea te plângea mamă la priveghi iar eu, ascunsă în baie îți meșteream coroanele. Doar eu cu mine și găndurile mele. Au ieșit cele mai frumoase coroane mamă. Mult mai împodobite decât ale altora. Oare asta te ajută cu ceva acum? Te ajută să ști că am făcut coroană și pentru Traian, și pentru fiecare băiat al tău în parte, ba chiar și în numele surorii tale Artemizia...
Pe tot parcursul celor trei nopți cât ai stat în casă n-am pus geană pe geană. Nu că m-aș plânge de asta. Era un ultim gest pe care-l mai făceam pentru tine. Că și așa în viața asta am făcut prea puține mamă. Mult prea puține. Și tu ști de ce, la timpul potrivit atunci când îmi voi găsi liniștea necesară îți voi povesti multe. Sper ca de acolo de unde ești să-mi trimiți o rază de înțelepciune pentru a înțelege dacă am greșit sau nu.
Nu mi-am imaginat că la înmormântarea ta vor veni așa de mulți oameni. Zvonul crimei s-a răspândit cu iuțeală, ceea ce a făcut ca aproape toți angajații secției unde ai lucrat, să participe. Și copii ai avut mamă, foarte mulți copii. Toți colegii... copii de clasa a VIII a, au fost prezenți cu câte o floare în mână...să-l susțină pe cel mai mic căruia i-ai dat viață.
Așa a fost mamă! Să zic că ai avut parte de o înmormântare frumoasă? Nici pe departe! Aceste lucruri nu sunt frumoase. Marcheză despărțirea definitivă și irevocabilă. A fost așa cum trebuia să fie. Cu sincere păreri de rău pentru lucrurile pe care le mai puteai experimenta, cu sincere păreri de rău pentru bucuriile pierdute odată cu viața.
Draga mea mamă, să ști că imediat după înmormântare, Traian...

-va urma-