Draga mea mamă, să știi că imediat după înmormântare, Traian și-a manifestat dorința de a se ocupa de creșterea și educarea lui Adi. Zicea că Sorin și așa merge în armată... iar când se va întoarce își are camera lui... zicea că își asumă responsabilitatea de a-l crește și a-l sprijini pe cel mic până va reuși să se susțină singur. Oricum, bătrânețea bate și la ușa lui, așa că-i va prinde bine să aibă pe cineva în apropiere. Se pare că exista însă un mic impediment pentru a deveni tutore cu drepturi depline. Așa ne-a spus. Că atât eu, cât și Sorin trebuie să renunțăm la dreptul de moștenire. Eu una, nu mă gândisem niciodată la bunurile agonisite de tine ca la ceva din care să mă înfrupt. Iartă-mă că-ți spun asta... dar dacă n-am avut și eu un locușor lângă tine atunci când aveam cea mai mare nevoie de tine, cum m-ar fi făcut fericită niște amărâte de vechituri, sau niște bani care oricum i-aș fi cheltuit repede. Sorin m-a susținut și astfel am semnat la notariat această declarație.
Da dragă mamă se pare că toată viața ai fost legată la ochi. N-ai văzut adevărul sau nu ai vrut să-l vezi? Ce rațiuni te-au îndemnat să te complaci într-o astfel de viață scăldată-n minciună? Frica de a înfrunta greutățile ? Dar oare în conjunctura aleasă de tine te-au ocolit ?
Mi-a povestit prietena ta Mariana, despre necazul prin care ai trecut în ultima vreme. Te-ai necăjit mult constatând că bărbatul tău a vândut frigiderul, apoi mașina de spălat... fără ca tu, să vezi măcar ce culoare au banii primiți. Te-ai mai necăjit mult și atunci când ai găsit buletinul unei femei, la tine în casă. Mai ales când a recunoscut că ar fi vrut să-i facă buletin de oraș.
Și toate astea în condițiile în care tu mama mea, trudeai la UVA spălând vagoanele cu diluant, pentru a fi vopsite. Și toate asta în condițiile în care el avea o simbolică pensie de boală pe care de cele mai multe ori o cheltuia aiurea prin spitalul de psihiatrie din Căpâlnaș. Să mă mai mir că ori de câte ori îi cășuna te scotea afară din casă cu tot cu copii? Că doar era bolnav... ori de câte ori îi convenea.
Îmi pare rău de tine mamă, dar nu te mai pot ajuta cu nimic. Mie de ce nu mi-ai spus nici măcar un cuvințel la ultima noastră întâlnire?
Am încercat să smulg de la el măcar o mărturisire în ceea ce privește tragedia prin care ai trecut. În afară de faptul că el nu este vinovat, și că nu el te-a trimis la Felnac, n-am reușit să aflu nimic. Dar voi afla detalii la proces, cât de curând.
Draga mea mamă, am rămas stupefiată când nici măcar la o lună de la decesul tău am aflat vestea că Traian dorește să-l dea pe Adi la Centrul de ocrotire a minorilor din Sântana. Multă grijă a avut de el! A venit copilul la noi cu o înștiințare primită prin poștă, pe numele lui Traian. Era rugat a se prezenta cu certificatul de naștere al copilului și situația școlară, pentru a se face formele de transfer.
Ei ce părere ai ? Eu n-am cuvinte. De aceea în numele dragostei nemărturisite pe care totuși ți-o port, am discutat cu Ionuc. L-am oprit pe Adi la noi. Unde mănâncă unul vor mănca toți copiii... Dumnezeu ne va ajuta, noi să fim sănătoși.
O să-ți povestesc ceva mai târziu despre tot ce e mai important în viața lui. Dar oare mai e necesar? Eu te simt mamă! Simt prezența ta, alături de mine, nu știu cum să-ți spun dar e un sentiment extrem de ciudat. Și n-am curajul de a mărturisi nimănui acest lucru. Asta mă și motivează să-ți scriu. Asta mă motivează să-mi ușurez sufletul, să-mi aștern gândurile bune sau rele pe hârtie. Între noi două cred că mai sunt lucruri de clarificat. Îmi doresc aceste clarificări, pentru mine, dar și pentru tine. Îmi doresc ca pacea să se instaleze în sufletele noastre indiferent unde sunt ele.
Draga mea mamă. De-a lungul timpului s-au întâmplat multe. Cu unele am fost de acord cu altele nu...

-va urma-