Clac, clac, clac, angajata de la agenție bate pe butoanele tastaturii cu o virtuozitate de măcelar.
Stau pe marginea scaunului și încerc să ițesc o privire pe monitorul misterios.
Poa’ să fie și mai tîrziu?....
Pardon?!, ce mai tîrziu?....
Păi, mai tîrziu decît vreți dumneavostră să plecați, răspunde femeia, vădit indiferentă și rumegînd o gumă roz.
este vreo diferență?....
ce diferență?....
de exemplu, de bani...
Păi, mai tîrziu, da, mai devreme, nu!...
adică!... - simt că-mi sar în curînd capacele, la un dialog așa de stupid și vreau să cred că femeia are probleme personale.
Iau pe furiș o bomboană din borcanul pus pentru clienții nerăbdători și foșnesc celofanul, zăpăcindu-l între degete, ca răspuns la atacul ei asupra butoanelor.
Ridică ochii mici de porcușor pe deasupra ochelarilor, iar eu rămîn cu degetele rășchirate, așteptînd un bombardament de insulte.
Dar, ți-ai găsit!....pot să-mi îndes buzunarele cu bomboane și cu borcanul pe deasupra, că tot indiferentă rămîne.
Adiiică, spune lungind vocalele cu privirea iar pe monitor, mai tîrziu e mai scump din cauza vacanțelor; ia un creion în mînă și-și ciocăne cu el dinții, producînd un zgomot de-mi venea să-i bag creionul pe gît.
Nu că aș fi o certăreață, dar cunoașteți situații cu persoane care-ți trezesc toate instinctele rele, indolența fiind un motiv foarte serios să devii violent.
Încerc să mă liniștesc și m-apuc să răsfoiesc catalogul pe care-l am pe genunchi, în dorința de a o contrazice.
Ea își ciocăne mai departe dinții, plescăind guma de la o falcă la alta, iar eu nu mai am mult și plesnesc. Deodată, sună telefonul. Ea ridică receptorul și repetă ca un papagal lozinca învățată pe de rost : ...Agenția „ Călătorie frumoasă „ , la telefon Rodica Murgulean, cu ce vă pot fi de ajutor?
Ați stat vreodată de vorbă la telefon în fața unei persoane străine?
Știți cum este, încerci să fii cît mai discret și moderat, să vorbești cultivat, să dai impresia că ești un om fin și cu maniere, să te simți admirat de cîtă bună creștere ai, dar, ți-ai găsit, cu Rodica!
Își prinde receptorul între ureche și umăr de-și face fața numai cute, lasă creionul maltratat și roade cablul telefonului, făcîndu-mi conspirativ cu ochiul.
Zîmbesc forțat și pînă să mă dezmeticesc, mă simt deja complice tăcută la convorbirea ei tîmpă. Ba, mai mult, mă trezesc netezind hîrtiuța de bomboană, cu un zîmbet la fel de imbecil, dînd nătîng din cap, a înțelegere.
Colac peste pupăză intră exact în acest moment un client nou, un bătrîn respectabil, care-și scoate respectuos pălăria tușind discret și cerîndu-și scuze pentru întrerupere.
Să nu credeți că Rodica se lasă impresionată de clientul respectabil, îi face nonșalant semn să-și caute un scaun, arătînd cu un deget, ca un cîrnat, spre receptor și dînd ochii peste cap.
Eu zîmbesc mai departe, tot mai tont, și-mi netezesc fusta, trăgîndu-mi umerii drept și scoțînd pieptul-nainte, cu o mutră nevinovată.
Domnul respectabil se uită la Rodica, apoi la mine, se balansează de două ori de pe un picior pe altul, se uită la ceasul de la mînă șI, ciocănind cu degetul pe sticlă, îmi șoptește, în drum spre ușă, că vine altă dată.
Mă uit la Rodica, ea tocmai scarpinându-se cu unghiile lungi nepăsătoare pe burtă, și-mi vine să-i fac cablul telefonului cravată. Îmi zmulg geanta de sub scaun și o întind pe ușă, lăsînd catalogul răvășit părăsit pe covor.
M-am jurat!; în vara asta nu mai plec nicăieri, nu mă interesează nici cît negrul sub unghie insulele Canare iar deșertul Saharei o să se descurce și fără mine; o iau spre casă hotărîtă să-mi petrec vacanța pe balcon, scot un pachețel de gumă și pășesc ușurată rumegînd o gumă roz.