agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-07 | |
În următoarea dimineață Ana s-a trezit cu același sentiment de gol în stomac.
I s-a părut ciudat, nu-și amintea să se fi schimbat de haine și mai ales de ce nu era în patul din salon unde dormea cu Andrei, nu-și amintea nimic, aceeași durere de cap o sâcâia difuz. Stând întinsă în pat, avea impresia că îi amorțise creierul. Obloanele erau trase iar lumina soarelui pătrunsese în dormitor, filtrându-se prin perdelele fine de culoarea caisei. Îi păru caldă acea culoare și-și simți stomacul invadat de aceeași stare de emoție, amintindu-și de Mirko. Auzi glasul fiului ei și se ridică. Nu știa nici cât era ceasul, nici de ce acesta nu venise ca de obicei să o trezească. Ridicându-se însă își simți tâmplele răvășite de durere. Coborâ treptele spre salon unde o întâmpină miresma de cafea și de mentă. Se sperie și dădu să strige gândindu-se că a dormit prea mult iar Andrei a umblat să-și facă singur ceaiul de dimineață. Însă auzi vocea lui Mirko și simți din nou că-i vine să leșine. Se așeză pe canapea și se întrebă de ce o emoționa atât de tare prezența lui. Ar fi trebuit să se obișnuiască, ce nu era în regulă cu ea? Se văzu în oglinda ușii ciufulită, încercănată și palidă. Dădu să se întoarcă în dormitor, voia să caute ceva să se schimbe dar îl simți venind din spate. - Ana! "O să încep să plâng ca o proastă", se gândi ea mușcându-și buzele. - Da, Mirko. Într-una din zilele trecute el își adusese câteva haine cu care să stea îmbrăcat în casă. „Probabil a venit destul de dimineață dacă a avut timp să se schimbe,cum am putut dormi atât de adânc.” Andrei a intervenit însă brusc între ei. -Mamă, Mirko o să-și aducă toate hainele și se mută cu noi, o să mergem când vrem în parc, o să mă ducă la școală, așa a zis. Și a mai zis că o să mergem în Austria și-o să putem cheltui banii ăia pe care i-am găsit noi doi pe stradă. Andrei țopăia în jurul loriar Mirko râdea cu o lingură în mână, nebărbierit, cu șorțul ei pus pe dos. - Cum te-ai hotărât să... - Cum aș fi putut hotărâ altfel? Când te-am văzut plecând val-vârtej mi-a fost teamă să nu-ți trecă prin cap să dispari de tot. Rămâneam fără chiriași, așa că am stat și te-am păzit. Mai târziu stăteau toți trei întinși pe patul din dormitor. Ana cu Andrei se chinuiau să-l învețe pe Mirko să vorbească românește. Dar izbucneau în râs amuzați de stângăcia lui. Mâinile celor doi erau împletite și Ana simțea că prin acest gest simplu își transmiteau reciproc emoțiile. Atmosfera devenise familială. Ea stătea în rochia ei de casă, cu picioarele dezgolite și ridicate peste ale lui, în jurul lor liniștea se spărgea doar datorită râsetelor lor care răsunau parcă într-un gol atemporal. Apoi au început să sune telefoanele. Al Anei mai întâi. Era frate-su. - Ana, Mirko e cu tine? - Da...e aici. - Nu ești normală, aici s-au adunat toți, Gianina e distrusă, ce dracu’ e în mintea ta? - Dănuț, dar ea zicea că... - Ce zicea? Ce-ți pasă ție ce zicea? Tu știi că nu se face ce ai făcut tu. - Dar n-am făcut nimic...Mirko... - Ana! Era glasul Dianei. - Te-am adus aici, te-am îmbrăcat, ți-am dat să mănânci tu și copilul tău, am căutat să fiu ca o soră pentru tine, cum ai putut să-i faci asta Gianinei? Crezi că o să rămână cu tine, nu? Că ai dat-o bine, te-ai aranjat distrugând ce a clădit altcineva? S-o crezi tu. Cum a lăsat-o pe ea ,o să te lase și pe tine, care te comporți la dracu ca o mironosiță și uite ce perversă ești, așa să știi. Ana se ridică de pe pat dar se lăsă sa cadă la fel de repede înapoi, lovită parcă de ceva. Mirko observă schimbarea de pe fața ei și încetă să mai râdă. - Diana s-a întâmplat pur și simplu, Giani mi-a zis că... Se uită spre el și își opri cuvintele nespuse, ce rost avea să știe ce intenții avea cealaltă femeie... - Nu te-am crezut în stare de așa ceva, continuă să spună Diana grav în telefon. A existat un moment de tăcere apoi s-a auzit din nou vocea fratelui ei. - Nu te mai pot apăra Ana, tu faci tot timpul numai chestii absurde, mintea aia a ta e plecată cu sorcova, îmi pare rău, trebuia să-ți spun odată asta, are dreptate Diana, crezi că o să te măriți cu el, nu? Cum te-ai măritat și cu Marian și cu celălalt, ești o fraieră dacă tu gândești că un bărbat ar sta cu o ciudată ca tine, să-ți mai crească și copilul. Îmi pare rău, noi nu te mai putem sprijini, Diana nu mai vrea să...să vii aici...așa că ascultă-mă bine, am înțeles că Picioare lungi ți-a dat bani mulți pe goblenele alea, te poți întoarce în țară, acolo te descurci cu ei. Și fă tot posibilul, să nu mă faci de râs până la capăt și repară ceea ce ai făcut, dacă tot e acolo cu tine. N-a mai putut spune nimic apoi. Nu înțelegea de ce nu se putea considera vinovată. Desigur dacă nu l-ar fi acceptat atunci... Dar în mod sigur n-a urmărit nimic . N-o interesau banii lui, el singur era tot ce și-ar fi dorit, putea să fie orice, român sau... dacă așa se întâmplase... Ar fi vrut să aibă putere să-i spună lui Mirko să plece, probabil într-adevăr nu era corect dar el vorbea la telefon, de fapt țipa în telefon. Andrei rămăsese tăcut pe marginea patului și pentru câteva clipe Anei îi părură străine toate. Se ridică și ieși pe terasă. Nu voia să se întoarcă acasă. Își aprinse o țigară dar se înnecă. Tuși stârnind ecou în jur și își simți din nou tâmplele zvâcnind puternic. Și toate-n jur erau atât de firești, de simple, de clare, era locul unde a visat mereu să locuiască, casele, străzile, oamenii... Cum să se întoarcă și să trăiască acolo din nou? Și dacă Dan avea dreptate, dacă va rămâne iar singură, cum se va descurca ea cu Andrei? Dacă era doar o toană de-a lui Mirko? De ce pot unii oameni să fie atât de instabili, cum e posibil să uite... Ea nu uita nimic, sigur era ceva în neregulă cu ea, ar trebui să recunoască, era probabil nebună așa cum a spus frate-su. Îl auzi pe Mirko înjurând și îi veni să râdă. I se păru deodată că din ea se desprind alte ane care stau aliniate în mintea ei, fiecare cu câte o motivație, cu câte un reproș. Se supunea la vot. Mirko o găsi vorbind singură. Îi întoarse fața spre el și-o scutură. Dar privirea ei rămăsese nefiresc în același loc, iar gura murmura cuvintele repede, când pe un ton tăios când plângăreț, când tandru. Intenția lui nu dădu rezultate și-atunci o plesni peste față. Abia în acel moment Ana ridică ochii spre el și începu să plângă. Din nas i se prelingea sânge pe care se chinuia să și-l șteargă. Plânse întâi încet apoi din ce în ce mai tare, intrând într-o adevărată criză de isterie. Nu se putea opri, era conștientă că cedase dar o apucase un tremur ciudat și oricât ar fi tras aer în piept tot simțea că se sufocă. Mirko a luat-o în brațe și-a întins-o în pat, i-a udat fața cu apă apoi a legănat-o până a simțit-o că se moaie. Andrei plângea ținând-o de mână. Încet, încet s-a liniștit, simțea că îi e somn, că îi era greu să se concentreze pe o imagine anume deoarece imediat auzea acel pocnet în ceafă și-i venea să vomite. Apoi a adormit. Visa că se afla la țară, la bunicii ei. Maică-sa tocmai se întorsese din grădină cu un buchet de flori. A îmbrățișat-o îndelung plângând de bucurie că s-a întors. - Am crezut că ai murit mamă, am visat că murisei. - Fata mamei cea chinuită, eu sunt mereu lângă tine să știi. Dar trebuie să pleci acum. Nu s-a împotrivit, o s-o asculte și o să plece deși era atât de multă lumină în curtea aceea, vișinul bunicului ei era plin cu flori, cărarea era curată ca în palmă iar ei doi, cei bătrâni, stăteau pe prispa mică din lut și-o priveau într-un fel cu milă. - Dă-mi măcar o floare să-mi amintească de tine, te rog. - Nu-ți poate da mama flori, uite, ia asta. Ana întinse mâna și simți în palmă o picătură de gheață care se transformă repede în apă și dispăru. Dispăruse apoi tot și era noapte. - De ce mamă, de ce faci asta? Se pornise să țipe dar era singură, nu la țară ci undeva într-o clădire imensă. Două femei șușoteau între ele iar Ana s-a apropiat și le-a întrebat unde se află. - Uite, a ajuns fata. Păi tu trebuie să vii cu noi să-ți arătăm pe unde ai umblat până acum. Stai puțin că te caută fiu-tu, el va fi mare, ai să vezi tu... Într-adevăr Andrei strigând trecu pe lângă ea. - Sunt aici Andrei, de ce nu mă vezi? Își dădu seama că ceva e în neregulă și e posibil să fie un coșmar, simțea că se apropie acel punct culminant care avea să o îngrozească dar nu putea să se miște din acel loc. Apăru apoi un bărbat care o văzu stând țeapănă, în picioare. Le strigă pe cele două femei care râdeau. - Ce caută ea aici? Nu se cade să vadă nimic, trimiteți-o în cealaltă parte. Cele două femei începuseră să se vaite cerându-și iertare. S-au așezat repede în fața ei și au început amândouă să cânte. Vocea lor îi trepidă câteva minute undeva în creier apoi simți un val de căldură puternic și se trezi. Se făcuse noapte cât timp dormise ea. Totul în jur era la fel, zgomotul motocicletelor sfâșia periodic liniștea. Mirko și Andrei dormeau alături în salon, cel mic își pusese picioarele peste celălalt. Era felul în care adormea Andrei cu ea, astfel o simțea când se ridica să plece. A pornit desculță către bucătărie, tulburată încă de impresia visului. Avea senzația că cineva o urmărește și a aprins lumina. A deschis ușa la balcon și a tras în piept încet, profund, aerul răcoros al nopții. S-a simțit eliberată parcă de o povară, așa deodată. L-a auzit pe Mirko atunci când s-a ridicat, dar nu s-a întors spre el. Acesta s-a apropiat și-a cuprins-o în brațe. - Aici am vrut să stau mereu, în casa asta. Dar Giani zicea că e veche și sinistră și-ar fi bine dacă am găsi s-o vindem. Aș fi făcut asta pentru ea, dar am simțit că o interesa doar atât, să aibă bani. Nu ești vinovată tu, n-o să uit niciodată acea zi la mare. Erai atât de frumoasă și speriată! Atunci aș fi vrut să te am, acolo, în acel moment... Ana își simți pielea încrețindu-se ca de un fel de frig. - Dan mi-a spus că e posibil să mă lași, că te plictisești repede. - De tine depinde Ana. - N-ai nimic de câștigat să știi...și mai e... El însă nu avea chef de vorbă. Mâinile lui își făcuseră deja de lucru alunecând pe sub rochia ei, ridicând-o, expunându-i acolo în noapte pulpele goale. O furnica până în stomac respirația lui. - Dacă ne vede cineva, Mirko? - O să le placă, doar atât. Nu te mai gândi la ceilalți... Femeile de la noi nu sunt ca tine pudice, lor nu le pasă... Ea se chinuia să-și tragă înapoi rochia dar nu reuși decât să se apropie și mai tare de el și simțindu-i corpul înfierbântat cedă în brațele lui la fel ca-n prima zi. Era ciudat de bine să se simtă aproape goală, într-un spațiu care excludea obișnuitul pat. Și ce conta restul? Cine să-i vadă la acea oră? Și ce era rău în ceea ce făceau ei? Cu nimeni nu s-a mai simțit atât de iubită. Și nici corpul ei nu a răspuns vreodată atât de viu la mângâierile cuiva. Și nu era un om perfect dar știa să o iubească, știa s-o facă să uite, știa să o asculte cum nu făcuse nimeni până atunci... așa era... Restul lucrurilor puteau să mai aștepte... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate