Un vis avea s-o urmărească o vreme pe Carmen, o tulburase profund imaginea unui tânăr ce-i întindea o scrisoare cu pete de sânge. Legătura cu Miquel n-a durat, Carmen nu a vrut să-l urmeze în Mexic și nici nu o prindea rolul de familistă. A plecat din orășelul liniștit sau, mai bine spus, a dispărut într-o noapte, așa cum obișnuia s-o facă atunci când nu-și mai găsea rostul.
Pe Robert l-a lăsat în grija unei bunici din partea tatălui, oricum nu s-a interesat prea mult de el pe timpul cât era la școala ajutătoare. Copilul avea serioase probleme de adaptare, retardul mintal i se agravase, la cincisprezece ani trebuia schimbat ca un sugar. Nimic nu o împiedica pe Carmen să-și trăiască viața aventuroasă, nici propriul copil. Din banii frumoși pe care-i făcuse cu ghicitul și magia albă și-a cumpărat în București un apartament mobilat cu două camere, lângă Teatrul Giulești. Avea de gând să-și găsească un job, astfel îl cunoscu pe Dragoș, un avocat ce-și făcea reclamă pe internet. De fapt, pe lângă găsirea unui loc de muncă, a urmărit să rezolve o problemă cu garsoniera din Arad, pe care o moștenise de la profesorul pensionar. Cine era Dragoș? Un tânăr avocat, plătise greu să intre în barou cu tot felul de intervenții, singurul fiu al unei familii respectabile de doctori militari. Carmen i-a cerut o întâlnire, o ocazie de a-l testa, devenise din nou fermecătoare după ce făcuse prima operație estetică. S-au întâlnit la Biserica Sfântul Silvestru, într-o zi însorită de septembrie, un unchi al lui era preot și i-a întâmpinat pe trepte. Puterea de transfigurare pe care o deținea Carmen era uluitoare, privind-o în timpul slujbei, nu puteai crede decât că e cea mai credincioasă enoriașă. Mai ales că, dacă o priveai mai atent, observai prin mâinile ei tot felul de lucruri sfinte, cărticele cu icoane în miniatură, bucăți de tămâie înfipte în lumânări pe jumătate arse, busuioc înfășurat într-o batistă cu inele de argint. În momentul în care era privită, intra într-o stare de neliniște, pe care o masca repede. Cu atât mai mult, un tânăr neexperimentat precum Dragoș va vedea în ea femeia potrivită unei relații de durată. A prezentat-o părinților cu prima ocazie, aceștia locuiau într-o vilă pe strada Atena. Tatăl lui Dragoș, un om trecut prin multe, în vârstă de cincizeci de ani, și-a făcut repede o impresie despre noua prietenă a fiului său. Totuși, Carmen era o piatră de încercare chiar și pentru un bărbat experimentat. Liza, mama lui Dragoș și soția doctorului Molnar Andrei, nu avea timp să studieze liniile privirilor ce trasau viitoarele întâmplări. Încerca să fie o gazdă fără cusur, de asta și întreba dacă cele servite erau pe gustul invitatei.
- Carmen, mai servește salată de fructe! Am pus ananas mai mult, sper să nu-i fi schimbat prea mult gustul. Cum ți se pare? insista Liza să-i afle părerea, în limitele unui interes afișat discret.
- E gustoasă, aș vrea să-mi dați rețeta... dacă se poate! Ultima salată de fructe cu gust asemănător am servit-o la o mătușă din Ardeal, răspunse Carmen cu o voce calmă, sigură de parcă se cunoșteau de când lumea. Doctorul Molnar a intervenit în discuție cu un aer amical și încerca să afle mai multe despre prietena fiului său.
- Mi-a spus Dragoș că sunteți arhitect, am avut o cunoștință care a lucrat la Casa Poporului, soțul unei colege de la unitate, Mihai Andron, un arhitect de mare talent, îi făcea lui Ceaușescu machete cu ancadramente în mărime reală ca să înțeleagă ceva din schițe, la cererea proiectantei Anca Petrescu, cea care era autoarea întregului ansamblu arhitectural. A plecat în Israel, la Tel Aviv cu familia și nu mai știu nimic de el, explica doctorul în dorința unei introduceri pe această temă.
- Eu nu am lucrat la proiecte grandioase, pe timpul când eram în practică am renovat fațada unei biserici evanghelice, cam atât, preciză Carmen la fel de calmă și sigură.
- Departe de mine să înfățișez Casa Poporului ca pe un monument grandios, ținu doctorul să precizeze, e adevărat că, după Pentagon, mi se pare, construcția asta e a doua în lume din punct de vedere al mărimii, suprafeței pe care se întinde. Între noi fie vorba, tot complexul cu construcțiile adiacente n-are nimic în comun cu arhitectura veche a Bucureștiului, să nu mai zic de cartierele demolate, Uranus, Antim, Rahova, de vechile biserici și casele boierești cu arhitectura lor aparte, ce dădeau farmec și personalitate locurilor.
Liza a luat sticla de șampanie din mijlocul fructierelor și din neatenție a vărsat un bol cu salată pe fața de masă. Carmen s-a ridicat să șteargă cu un șervețel fără să-și dea seama că o parte din conținutul fructierei era și pe rochia ei. O primise cadou de la Miquel, ținea foarte mult s-o păstreze în condiții bune.
- Asta mai lipsea, îmi pare rău de rochia ta frumoasă! încercă Liza să îndrepte cât se mai putea din situație. Carmen fu invitată să-și schimbe rochia în dormitor. Prin dreptunghiurile de sticlă cu modele florale se vedeau formele unui trup ce emana o atracție irezistibilă. Forțând nota, Carmen a intrat acoperită cu un halat transparent, lăsând să se înțeleagă că totul este ok. Din acel moment nu numai lui Dragoș i s-au aprins călcâiele, ci și tatălui. Au urmat alte vizite, între cei doi era o întrecere de a se purta care mai de care cu multă atenție. Evenimente de-a dreptul grotești aveau să urmeze după ce Carmen le-a prevestit viitorul într-o ședință de magie albă. Avea la domiciliul din Giulești, în dormitor un aranjament special, într-un colț acoperit cu o perdea verde, în partea opusă patului, unde era așezat globul sau ochiul viitorului, mai multe icoane și un crucifix de argint. În fața lor, două vase cu o licoare roșiatică preparată din mirodenii. Din această licoare le dădea să bea la toți cei ce doreau să-și afle destinul. După prima înghițitură, toți clienții aveau aceleași senzații, pereții începeau să se rotească încet și peste câteva clipe se trezeau într-un adevărat vârtej. La a doua înghițitură vedeau în tavan o oglindă prin care începeau să apară imagini cu tot felul de întâmplări. Cea mai frecventă era apariția unui drum șerpuitor care sfârșea într-o sferă luminoasă. Pe acest itinerar apăreau chipuri de oameni necunoscuți, tot felul de animale mitologice. În funcție de aceste vedenii se interpretau viitoarele scene... Parcă le luase mințile, doctorul și fiul se comportau ca doi adolescenți care văzuseră pentru prima dată în viață o femeie frumoasă. Apartamentul cumpărat de Carmen de lângă Teatrul Giulești, în apropiere de stația de tramvai Flămânda, a devenit locul unde, pe rând, fiul și tatăl vor trăi aventuri ce aveau să-i transforme diferit. Doctorul Molnar Andrei a devenit plin de viață, se poate spune că întinerise brusc, foarte atent, o umpluse cu cadouri scumpe pe fericita Carmen. Și relația cu soția lui devenise mai bună, bineînțeles, fără ca aceasta să bănuiască ceva. În schimb, Dragoș decăzuse, își pierduse încrederea în el, nici avocatura nu-i mai aducea satisfacții. Într-o seară petrecută la Carmen nu a aflat nimic îmbucurător din ritualul magic al plimbării mâinilor peste globul de cristal, doar că averea tatălui cântărea hotărâtor în destinul lui. Într-un gest disperat a căzut la picioarele iubitei și-i ceruse mâna.
- Tu știi că sunt în stare de orice, nu pot fără tine! Am devenit dependent de trupul tău, parcă sunt vrăjit... când nu suntem împreună îmi îngheață sângele. Carmen îl privea cu milă și nu putea să-i spună nimic.
- Tot ce au ai mei vor trece pe numele meu, vom avea tot ce ne trebuie să trăim în ce parte a lumii dorim! spunea toate acestea atât de rugător cu o privire pierdută.
Fiind refuzat categoric, văzându-și orice speranță năruită, Dragoș n-a mai văzut nicio ieșire, o voce îi dicta planul prin care urma să-i demonstreze iubitei că într-adevăr e în stare de orice...
Într-o noapte ploioasă de noiembrie, în timp ce Liza și Andrei urmăreau știrile la tv, din camera lui Dragoș s-a auzit o împușcătură. Pe masă era o scisoare pătată de sânge cu câteva rânduri.
"Dragă Carmen, nu pot să supraviețuiesc gândului că nu vom fi împreună, poate doar așa vei înțelege cât te-am iubit. Adio!"