Þinând țigara la marginea gurii, Féadel privi către focul șemineului cu ochi de sânge, în minte i se deschidea poarta secretului de a face o Lume numai a sa. Stâtea chirchit pe canapea cu mâinile în sân.
Gândul îi spuse:
''Se apropie Luna plină, chiar dacă vine Egleriel sau nu, tu tot trebuie să scoți Secretul la iveală, atâta timp cât mai ai putere. Tot ce trebuie să faci ca să-ți îndeplinești această soartă este să desenezi o Lună și un Soare cu sângele tău, sub Luna plină trebuie să scri pe o foaie o incantație pe care șoapta ți-o v-a spune și să o scri tot cu sângele tău. Þine minte Guardian... acum ori niciodată, poți face tot ce vrei sau să mori odată cu Legenda voastră. Nu uita să dai foc la hârtie și sângelui după ce termini...''
Féadel se trezi brusc din acea stare, în tot acel timp stătu cu ochii deschiși fără să clipească, de abia respirase.
''Da, asta voi face!'' își ridică el capul, cu un chip hotărât.''Nu-mi pasă! Eu pot face o Lume a mea, până acum nu am stat izolat, dar nu și acum... mă pot dezvălui Lumii cu un nou chip! V-oi fi Zeul tuturor. Nu v-a mai exista nimic decât numele meu... nu v-a mai fi acel Dumnezeu al lor! Eu voi fi!''
Féadel zâmbi și din acel zâmbet el chicoti și râse precum un nebun. Poate era el rău, dar se putea realiza în sfârșit, se putea imagina el Stăpân, dar pentru a-și îndeplini visul avea să racă printr-un sacrifiu dureros, când se gândi: sângele lui trebuia sacrificat ceea ce-l cam speria. Știuse de Secretul lui de când se ''născuse'' dar nu-l putu folosi, se gândea dacă v-a izbuti, era peste puterea lui și nimeni nu-l putea ajuta, nici măcar Claude.

Féadel scotoci sub salteaua canapelei și dădu peste un caiet gol cu copertă roșie. Era vechi, foarte vechi, îl păstrase pentru această clipă. Lote, mama adoptivă il dăruise înainte să plece în salvarea lui Nessa'ered, când aceasta fusese răpită de Chilnim... în fine, asta e o altă poveste.
''Da, l-am găsit, Luna plină este mâine la ora 2 dimineața după cum știu...''
Deschise caietul și răsfoise cu grijă paginile galbene, mult prea perfecte... una putea să rupă și să scrie vraja. În acel moment simți talismanul din jurul gâtului cum pulsa cu viață și se îngreună.

Era puțin timp la dispoziție dar avea să declanșeze o putere pe care numai el o putea controla. Se bucură nespus de mult, dacă o forță , oricare ar fi ea, poliția, armata, el o putea distruge fără a lăsa urme. Iar dacă norocul avea să fie de partea lui cu totul, putea face ca Lumea să cadă la picioarele lui și să uite de alte religii... dar erau mulți care numai din așa ceva trăiau, putea elimina evreii, putea să facă ce vroia el.

Féadel scoase țigara din gură și o aruncă în șemineu, și spuse:
-Am așteptat destul în Întuneric, acum e vremea mea!