Bocancii ăștia, pe care nu și-i închipuia că îi va încălța vreodată. Pe care acuma nu și-i închipuia că mai poate să-i scoată din picioare. Bocancii vinovați, cu talpa lor crăpată, care-l purtaseră prin mocirla de la Smolensk, bocancii nerușinați care-l strângeau ca dracu pe drumurile Kubanului, bocancii purtați fără ciorapi care puțeau de le întorcea stomacul tanchiștilor. Într-un cuvânt, bocancii lui.Dăduse la un moment dat peste niște zahăr, lăsat de ruși în retragere. Murea după zahăr dar nu putea să se bage cu botul în zahărul ăla și să o viseze după aceea pe Emma-Lia, și-ar fi făcut bărbuța olandeză ca dracu, ar fi arătat precum un țap turmentat. Și-și scoase bocancul, umplu bocancul cu zahăr și și-l vărsă în gură. Apoi încă unul și încă unul, camarazii l-au văzut și l-au urmat. Mâncau zahăr cu bocanci împuțiți care trebuiau dați de mult la reformă, cu bocanci sparți prin care zahărul curgea pe vestoane, cu bocanci murdari care miroseau ca sperma de pe picioarele fetelor de-o noapte.Mâncau zahăr ca tâmpiții, un zahăr pe care probabil un nacealnik rus îl trecuse de mult la pierderi. Iar el o visă în seara aceea pe Emma Lia, trebuia să se întâlnească cu ea și să primească ceva important, fu tare fericit.