agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-26 | |
Cu dosul palmei se șterse la bot de grăsimea de la mici. Apoi se duse la marginea râpei și începu să arunce cu toată forța pietre în Olt. Bâldâbac, o dată. Bâldâbâc, a doua oară...
Îi plăcea să vină aici cu fratele său mai mare și cu prietenii de la bloc. Să facă grătare, să joace pac-pac și să admire (în sinea lor, nu pe față) valea Oltului, care urca răcoroasă spre nord printre căpcăunii de granit ai Coziei. De acolo de sus, de pe Malul Alb, cum fusese denumită râpa de calcar care trona la capătul lacului de acumulare, se ghicea undeva în stânga și orășelul lunguieț, desenat de-a lungul vechiului drum roman. Părea stingher, înconjurat de creaturi împădurite, cu solzii-copaci în diverse nuanțe de vară. Dealul Capela, care flanca orașul din partea cealalată a văii semăna cu un uriaș crocodil care se odihnea acum mulțumit după ce, mai devreme, se înfruptase lacom din zorii zilei. Bâldâbâc, a treia oara. Bâldâ... Pământul zumzăi nervos sub el. Pulpele i se încordară, împotrivindu-se presimțirii. Se întoarse înfiorat, gata de saltul inapoi. Dar voința îi fu paralizată de țipatul mut al haului, așa cum se întâmplă adeseori în vise. Cu tot cu peticul de pămant sfărâmicios aluneca încet, dar sigur spre gol. La 20 de metri sub el zări cu coada ochiului asfaltul încins de un soare productiv de vară. Câțiva bolovani albi de tix i-o luară înainte, parcă pentru a-i pregăti culcușul. Auzi iarba fâșâind și-l văzu pe fratele lui sărind sinucigaș spre el. Reuși să-l apuce de mână în ultima clipă, chiar când era pe marginea prăpăstiei, pe jumătate în aer. Simți însă cum palmele lor unsuroase de la mici se despreunează. Pentru o clipă se priviră ochi în ochi, dându-și seama de ce avea să se întâmple. Teroarea inevitabilului îi amuți. Gata. N-avea de ce să mai spere. Era deja în gol, fără nici un sprijin decât urletul oribil al lui frati-său. Se răsucise haotic în ultimele clipe, încercând cu ciudă să-și înfigă degetele în malul sticlos. Acum aștepta, lovind zadarnic aerul cu mâinile și cu picioarele, impactul. Acesta veni. Dar nu înainte ca Dragoș să își pună întrebarea: "De...?.".
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate