someone to watch over me

Dacă o melodie ar putea fi redată în picturi sau în scris, sau dacă miresme s-ar strecura prin difuzoarele televizoarelor pentru a completa acțiunea, arta ar lua noi dimensiuni. E inutil să descrii disperarea unei frumuseți într-o noapte în care decorul e o piesa a lui Albinoni în sol minor. O noapte în care cheile se preling asupra partiturilor asemeni degetelor violoniștilor, ascultătorii se preling în scaunele sălilor și tăcerea de-a lungul pereților. E un sentiment inutil de explicat, așa cum era mirosul mamei când era copil. Prin crăpăturile ușilor o privea, îi urmărea mișcările calme, ondulate ale degetelor, așezând cerceii pe noptieră, dezbrăcându-se, linia și umbrele perfecte ale sânilor atunci când se apleca. A fost prima femeie pe care a privit-o astfel. Străzile orașului s-au extins odată cu universul lui, cu maturitatea și cu numărul femeilor din penumbre, iar privirile lui au devenit din ce în ce mai iscusite în a alege linii între bucăți de material, în a distinge armonii ale genelor între priviri evazive, mimările de trăiri dintre iriși de teracotă.
N-a fost greu. Toți bărbații nutresc o asemenea curiozitate, dar poate că și-o manifestă diferit. Dan nu credea că înțelege femeile, dar îl amuzau bărbații exasperanți care-și raționalizau, își analizau, își ignorau sau sufocau consoartele. Le spunea sincer că cine-și face un scop din a înțelege o femeie e un idiot.
De mic stătea lipit cu nasul de ușă, încercând să respire ușor, fără un zgomot, cu geana de lumină țintindu-i centrul pupilei iar între degetele mici strângea cheia din broască. Când ea l-a descoperit i-a aruncat o privire atât de reală încât și-a simțit pleoapele de sticlă, iar palmele îi transpiră și azi amintindu-și, însă nu s-a simțit vinovat: era atât de frumoasă. Ea s-a îndreptat atunci către el legănându-și coapsele pline, acaparându-i privirea prin ușa întredeschisă, însă n-a zâmbit, nu a încruntat sprâncenele, nu a clintit nicio geană. Nu a articulat nimic. Ajunsă în dreptul lui i-a văzut degetele subțiri coborând de-a lungul ușii și că speriat a agățat cheia din broască aruncând-o undeva pe hol, în timp ce ușa se deschidea larg.

***

O dimineață cu prea mult soare își spune privind cocoașa bătrânei din față, mâinile pătate, la fel ca și tenul. Observă cum suvițele albe îi ating obrazul încrețit conturând un lob al urechii obosit de cercei prea mulți. Mișcările atente îi spun că undeva, cândva, fusese frumoasă, undeva prin anii `50 dansa pe melodiile lui Dean Martin, I`ll be seeing you, in all the old familiar places... îi îngîna atunci unui el care a murit în război. Sau poate că el i le fredona astăzi, când dezarticulată și dementă, stă la coada de la farmacie uitând ca în The Notebook*.
- Poftiți!
- Ãăă... Zece seringi, vă rog.
Farmacista execută mecanic:
- Poftiți, 15 lei, altceva?
- O cremă... Și trei sticle de spirt sanitar.
- Ce fel de cremă doriți?
- Cea de pe-al doilea rând, cu... își caută încurcat cuvintele, ceva hidratant?
Farmacista zâmbește.
- Da, iasomie.
- Ok, da-ți-mi-o pe aia.
El o studiază: prea mult fard, plete neglijente, buzele senzuale; o privește în ochi în timp ce mâinile li se intersectează accidental deasupra cremei și ea tresare.

***

Din cadrul ușii continuă să îl privească, așa, nudă, căci nudul e artistic, iar goliciunea vulnerabilă. Privirea lui coboară încet de-a lungul gâtului asupra sânilor, taliei, coapselor, picioarelor puternice, convins că așa își privesc toți fiii mamele. Păstrând obiceiul și-a privit la fel iubitele. N-a pierdut niciun unghi, dar a pierdut deschideri de pleope pentru că nu toate aveau coapse puternice, nu toate aveau picioare lungi, nu toate aveau ușa larg deschisă, însă învăță repede să le deosebească.

***

Farmacista ridică pleoapele târziu urmărindu-l cum se îndreaptă spre ieșire, îi admiră spatele imaginându-și ce poate ascunde o asemenea privire. E oarecum năucita și ar putea să jure că o mai întâlnise, însă nu-și amintește unde. Se oprește puțin în camera din spatele farmaciei, frecându-și încet jenată fruntea, privind în podea și se gândește că nu poate fi decât subconștientului ei disperat să producă un motiv pentru a o lega de un bărbat. Zâmbește singură, amuzată, și intră în camera principală, la tejghea, unde printre oamenii care stăteau la coadă îl întrezărește părăsind farmacia.
Bun... și-acum morfina. Să iau de la Cogea din colț? Idiotu’ ăla-mi aduce numai prostii. Dan se oprește oglindindu-se în vitrina unui magazin de pantofi. În spatele exponatelor întrezărește piciorul unei femei, o mână cu degete lungi care întorc o sanda cu un model elegant. Părul ei se revarsă de-a lungul brațului, un castaniu fără reflexii, natural. E încântat. O mai privește o vreme apoi își analizează propria reflexie și zâmbește.

***

- Puiule, adu-mi, te rog, săpunul.
El fuge repede, se împiedică stângaci de pragul ușii bucătăriei trecând prin holul casei până în baie.
- Mulțumesc.
Îl sărută pe frunte, iar el o privește mândru. Ia săpunul și îl trece de-a lungul spatelui copilului, apoi încearcă apa din oala de pe sobă cu un deget.
- Perfect. Dănuț, hai mai aproape...

***

Seducător, Dan ridică o sprânceană refexiei din vitrină apoi își încordează spatele dând din cap à la James Dean. Îl pufnește râsul, căci James Dean e numai unul iar restul bărbaților colcăie prin farmacii fatidic condamnați să fie observatori. În urma lui farmacista iese în stradă și privește nerăbdătoare în jur, căutându-l. Când îl zărește se apropie de el încet, grijulie în gesturi, căci el o privește inexpresiv, așa cum îl privea și mama lui din ușa dormitorului.
- Hei!... îi spune timidă.
- Bună, îi spune el privind-o straniu în lipsa lui de curiozitate.
- Scuză-mă, dar nu știu, am impresia că ne cunoaștem, tu nu? A fost o noapte destul de ciudată atunci, își frânge mâinile copilărește, s-ar putea totuși să te confund...
- Poftim? găsește stângăcia ei e seducătoare.
- Obsession... Acum vreo trei săptămâni?
Era el. Inexpresia feței de dinainte i-a amintit. La fel ca atunci, a avut un flash scurt făcând dragoste, l-a văzut aplecat deasupra ei deși abia îl cunoscuse. Violența cu care imaginile au lovit-o face ca acum, privindu-l, să-și dorească un nou flash și încet își umezește buzele.
- Da, mi-amintesc, îi spune el neutru.
- Ah... De ce n-ai spus nimic? Hai, să...
- Bem o cafea?
- Da, hai aici, pe colț.
- Dar... se oprește el, privind spre farmacie.
- Ah, da, sunt ocupată, caută în jur încurcată, se uită când la oameni, când în pavaj, își trece șuvițele neglijente după ureche, acoperă momentul cu o tornadă de mesaje non-verbale.
- Adela, îi întinde până la urmă mâna, cine știe, poate altă dată...
- Dan, îi zîmbește. Știi cum e, în Obsession lucrurile astea nu se prea discută...
Și timp de o fracțiune de secundă ea îi simte din nou respirația și mirosul unei picături de transpirație lovindu-i obrazul.

***

Joi seara. Adela descuie absentă ușa pipăind în întunericul coridorului cheia potrivită. Ecoul amplificat al pașilor ei o urmează și broasca pocnește sonor. Apartamentul e într-o dezordine clasică: gunoiul începe să dezvolte un oarecare miros în bucătărie, geamurile trebuie deschise, papucii sunt aruncați la intrare, urmează deci 30 de secunde de automatisme. De ce n-am plecat cu el atunci?! Soneria telefonului o oprește însă din ritual. Looking everywhere, haven’t found him yet, he’s the big affair I cannot forget. The only man I ever think of with regret. Expeditor: Dan.
- Hm...zâmbi, Ella Fitzgerald. Nice.
Se dezbracă aruncând hainele în evantai. Oricum dulapul arată de parcă explodase o bombă, la fel ca și sertarul cu tacâmuri, la fel ca și coșul cu rufe, la fel ca și feromonii ei. Închide ochii încercând să rememoreze acele câteva fracțiuni de secundă.

***

De la o vreme o privește doar dormind. Apartamentul a rămas același dar ei s-au schimbat. Când se trezește, ea nu-și amintește nimic din privirea lui, din atingere sau din frumusețe. Diminețile sunt astfel laice, tapetul s-a desprins și înlocuiește ultima magie, iar el se ridică fără un cuvânt și șterge dovezile că nopțile ar exista. Spală așternuturile, deschide geamurile ca să gonească orice sentiment rămas și o privește din ce în ce mai furios.
- Mă sperii, scâncește ea atunci.
Nu mai contează, aruncă lumânările, nimic, oprește muzica, se plimbă dintr-o parte a alta apartamentului în timp ce ea tace în continuare ferindu-și privirea. A îmbătrânit. Pomeții ei au luat o tentă pământie, sânii ei nu mai au umbre. Astfel că fiecare doză a ajuns să fie sublimă, să fie un ultim vestigiu al perfecțiunii. Refuză să-l privească, așa că el se ridică într-un cot între perne cu acea privire fixă, dementă care distruge iriși, pe care cândva a avut-o și ea dar nu mai știe.
- Mamă, ce faci... Întoarce-te.
- Nu.
- Hai, chiar crezi că te poți ascunde așa?
- Dane, lasă-mă.
- Hai!
- Lasă-mă!!!
Se ridică izbind lampa de pe noptieră, aruncă așternuturile pe jos, se repede la perdele și își înfige unghiile, iar ele cedează rupându-se sacadat. Se prăbușește la marginea patului și plânge șoptit ca un copil, ca un strigăt prea mult timp amuțit care explodează în interioare distrugând tot.
La capătul patului, pe jos, e seringa. Dan găsește flaconul sub pat, aruncat, o încarcă cu mișcări lente, aproape calculate, dar ea nu aude, cu podul palmelor își strivește ochii, nu vede, nu mai vede. Tremură și Dan o îmbrățișează, îi mângîie brațul iar ea instinctiv îl întoarce. Dan injecteză morfina, ea tace și el o sărută continuu în timp ce-și pierde treptat cunoștiința. O întinde înapoi în pat, îi potrivește îndelung pernele, îi așează șuvițelele una câte una, o mângâie transpus căci e din nou perfectă. Se oprește la câteva minute, odată cu respirația ei...

***

2008. Cluj.
„Obsession? Tărâmul tuturor posibilităților!” i-au spus colegii. Așa că Dan a făcut din club un fel de mecca pentru frumusețe. Ele nu trebuiau să vorbească. În lumina intermitentă, între culori și umbre nu trebuiau decât să știe cum să privească.
În oglinda băii Dan se privește timp de cinci minute, se transformă. Își amintește că i-a fost teamă primele dăți, dar între timp a devenit rutină. Ascunde cearcănele, ia o bere ca să evite privirile care se opresc prea insistent asupra unei singure femei, combaterea privirii fixe - ce-ar fi să scriu un manual? Râde. E atât de simplu. Niciodată nu fusese respins, așa că zâmbește satisfăcut, trece prin celalalte camere, le săruta și pleacă.
De departe, Obsession i se pare o oază de aburi, una senzuală ca o minciună spusă la momentul oportun. La intrare le observă, cum face întotdeauna, picioare lungi, sâni puternici, prea mult dermatograf sau nu, dimpotrivă, prea puține priviri și personalități de plastic. Pe ring se plimbă printre ele atingându-le tandru, în treacăt. Puține se feresc de atingerea lui, ca și acum, ea nu spune nimic, se unduiește în ritmul lui, vibrează sub atingere. Așteptă să îi mai plimbe o dată degete de-a lungul taliei în timp ce ea îi mângîie spatele și se îmbată cu mirosul lui. Nu le sarută la început, deși unele își doresc.

***

Vineri dimineață, Adela primește rețete cu empatia unui robot. Sunt mulți oameni înșirați la coadă dar nu se poate concentra, „doriți altceva?” „cum să nu, 500 de grame”, ar trebui să merg la poliție își repetă și retrăiește episodul din Obsession tot la 15 minute.
- Hai să ieșim de-aici... i-a spus el.
- A... Hm? Nu, nu încă, i-a zâmbit și și-a lipit obrajii de pieptul lui ca o fetiță.
- Hai la mine acasă!
L-a privit fix.
- Nu, hai, dansează.
- N-o să doară...
- Poftim?! Nu!
Își amintește cum l-a împins și s-a îndreptat spre grupul de prieteni cu care venise. El o privea cum se îndepărtează spunându-și că e într-adevăr frumoasă. Modul în care s-a încruntat, hotărârea, privirea iscoditoare, era vie! Era ademenitoare. Era exact ce-și dorea. A urmat-o supus și n-a mai spus un cuvânt despre subiect tot restul serii. Însă a continuat să o studieze, să îi zâmbească și într-un final să o invite la dans, să o simtă aproape. Încântată de atenție i-a răspuns uitând incidentul, l-a îmbrățișat și în acea intimitate fără fond a omului modern l-a sărutat.
O sâmbată ca oricare alta.
Sigur, acum reîntâlnindu-l nu-și putea explica cum spre dimineață s-a desprins din brațele lui atât de absentă. În jur se mai mișcau în ritmul muzicii câteva siluete, multe altele întinse pe canapele se legănau fără ritm. Noaptea s-a încheiat pe nesimțite, ea și-a luat geanta mică, albastră, ce se asorta cu rochia în modele abstracte, țigările, bricheta în timp ce el îi studia silueta de o grație obosită, mereu cu acea privire aproape dementă. Și-a plecat.
Proasto, când te-a mai privit un bărbat așa?

***

O sâmbătă ca oricare alta, pe strada Nufărului, la numărul 9. Mai sunt patru ore de tăcere, apoi lumea se trezește și vraja sublimă în concret. În apartament sunt aprinse doar câteva lumini, iar în penumbra creată Dan îi urmărește liniile sânilor. Totul începe trecând pragul bucătăriei, aduce săpunul din baie, ea nu îi mulțumește, dar nu-i nimic. El îi trece săpunul de-a lungul spatelui, iubito, hai mai aproape... Atenție la detalii, un ritual pe care numai o femeie îl poate înțelege. Sau nu. Sunt și alții care adoră să îl observe. O privește nebun, buclele castanii îi cad în cascade pe braț, îi atinge buzele perfecte, de-a lungul coapsei întinde cu mișcări ferme o cremă de iasomie, apoi îi desprinde tălpile din sandalele elegante. Mirosul pielii ei îl îmbată. E încântat și ea nu spune nimic, îl privește fără să ridice o sprânceană, fără un zâmbet, inexpresiv, ceea ce îl aduce în pragul delirului. O ridică încet, ia săpunul, îi mângîie transpus întregul corp. În fundal este tot Ella Fitzgerald, iar unii ar spune că e o noapte ideală pentru dragoste.

***

Ziua se încheie cu aceleași plictisitoare bilanțuri, contabilitate: s-au vândut atâtea medicamente, de atâția bani. Uneori se întreabă pentru ce i-a trebuit o facultate și pufnește nemulțumită pe tot parcursul hârțogăriei, apoi iese din farmacie fugind fără să privească înapoi, ca eventualele cifre greșite să n-o urmărească. Astăzi, odată evadată, urcă pe strada Pogorului, încălcește alte câteva străduțe și ajunge în fața clădirii. Urmărind seriale de genul CSI și Minți criminale se gândește c-o vor trimite la plimbare. Lucrurile astea nu se întâmplă în România își spune înghițind noduri. Înainte să intre își netezește rochia în modele abstracte, ținând poșeta crem cu ambele mâini, își îndreaptă spatele și inspiră adânc. Ok.
Urcă la etajul doi al clădirii, unde într-un mediu mult mai calm decât își imaginase, e primită de un domn oarecum respectabil și la fel de oarecum plictisit. Lumea nu se prea omoară prin Cluj, mai degrabă se înșeală, se înjură, se sabotează etnic, economic...
- Bună ziua, domnule...
- Florea, să lăsăm gradul, n-are nicio importanță.
- Adela Vaida.
El întinde brațul și nemanierat dau mâna peste biroul lui.
- Ce-aveți să-mi spuneți? Ce s-a-ntâmplat?
- Uhm... Păi, asta e... Nu știu dacă s-a întâmplat ceva.
- Adică?
- Adică acum trei săptămâni am fost în Obsession și am cunoscut pe cineva acolo. Un bărbat. La început nu mi s-a părut nimic ciudat, dar privea așa, într-un fel anume, știți, genul acela de privire ce te bagă-n sperieți.
Își dă seama că a deviat și jenată tace brusc.
- Nu-i nimic ilegal în ce spuneți, domnișoară... Sau neobișnuit.
- Hm, nu-i nimic obișnuit în ce s-a întâmplat, căci, vedeți l-am sărutat și... polițistul începe să mustăcească dar nu spune nimic. Adela detectează urma de ironie și-l privește jignită.
- Domnule.
- Mă scuzați, continuați...
- A insistat să merg cu el acasă în condițiile în care abia îl cunoscusem.
- Domnișoară, făcând vizibile eforturi să nu fie malițios, ne pare sincer rău dar natura bărbaților este uneori de această manieră...
- Domnule, va rog, nu râdeți de mine!
- Domnișoară, nu este nimic ilegal în a invita o femeie frumoasa să petr...
- Ascultați-mă! A doua zi m-am trezit cu bube în jurul buzelor, cretinule, la spital mi-au spus că infecția era cauzată de o bacterie care se găsește numai pe cadavre! știi, chestia aia pe care-o investighezi.
Florea stă încurcat. Nu știi.
- Când spuneți că s-a întâmplat asta?
- Acum vreo trei săptămâni, nu știu exact, într-o sâmbătă seara.
- Unde?
- În Obsession, v-am mai spus... Tâmpitule.
- Hm. Aveți un nume? îngândurat, se ridică de la birou, începe să se plimbe prin cameră, murmură ceva de unul singur, se reculege. Deci?
- Dan, ridică din umeri. Atât. Un număr de telefon eventual. Credeți că...?
- Că ce, domnișoară, c-a mâncat sushi?

***

De la ușa biroului, pe scări și până în stradă Adela înjură sacadat pe grade de rudenie, diverși sfinți și organe. Florea a poftit-o să părăsească biroul și-apoi a trântit oarecum binedispus ușa în urma ei. Tocurile ei strivesc ritmic trotuarul, și nu privește încotro merge. S-a înnoptat între timp și e frig, dar nu are timp să îi fie frig, e contorsionată de rușine și de ciudă. Barbații privesc... Cum privesc, it`s all about sex! Cu ce-ajută o femeie moartă? Nu geme! Își mușcă buzele și agită geanta crem în timp ce trece de pe o stradă pe alta, teleghidată. Iluminatul stradal pâlpâie, câinii comunitari se întind între blocuri, Clujul de stinge ca o vineri, încă de la ora 5.

***

Administratorul Costică era un individ chel și alcoolic, care le-a deschis prompt ușa apartamentului, căci văzuse femeile lui Dan și era tare curios. Pleznea de importanță făcând turul blocului să fie sigur că l-au văzut toți locatarii conducând politiștii la boxe.
Când aceștia au intrat în apartament, un miros apăsător s-a revărsat pe casa scării. Contrastul între acesta și interior i-a creat lui Florea o senzație cumplită de greață. There`s a saying old, says that love is blind se aude venind de undeva, din casă, și răzbate cald pe holul ordonat. Florea înaintează tăcut împreună cu alți câțiva polițiști; pe jos, văd petale uscate, se împiedică de pragul de la bucătărie, observă pe perete o placă de fontă, o sobă veche, bizar mod de a decora o casă găsi Florea. Din baie se distinge foșnetul unui robinet deschis. Să fie în baie? Ușa dormitorului e încuiată. Muzica vine de acolo. Reușesc să descuie ușa cu o cheie care o găsesc chiar pe jos, în hol, lângă ușă. De ce să țină cineva o cheie acolo? În dormitor calcă pe lumânări, cioturi mai degrabă, ceară, becurile nu funcționează, la marginea patului pe jos sunt niște materiale verzi ce par a fi rupte sau descusute, perdele? iar la capătul patului lucesc în întuneric cioburi de fiole. În penumbră Florea simte, mai mult decât distinge, corpul unei femei. Miroase a iasomie și a moarte. În camera alăturată înghite în sec găsind cadavrul unei alte femei cu păr castaniu în cascade, întins cu grija pe perne, cu coapsele distruse, cu carnea la vedere. Lângă pat seringi. În bucătărie, seringi. În baie robinetul curgând, spumă revărsându-se din cadă și o altă tânără nudă, plutind în apa rece. Pe jos, o rochie în modele abstracte.
Florea se așează mecanic pe capacul toaletei ținându-și capul în mâini. Inspiră profund, își acoperă cu o palmă gura, se ridică și iese. Are impresia că privirea inexpresivă a Adelei îl urmărește.
- Florea, tipu` nu-i aici.
- Ce?
- Tipu`...
- Ah, trimite patru mașini la Obssesion.
- ?!?
- Acum!

Era sâmbătă seara.
O sâmbătă ca oricare alta.




*Someone to watch me = “Cineva care să vegheze asupra mea” - titlul unei melodii clasice blues, cântată (si) de Ella Fitzgerald.

*Dean Martin = Cunoscut interpret de blues si jazz, anii `40-`50.

*I’ll be seeing you, in the old the familiar places.. = “Te voi regăsi în locurile vechi, familiare.” Versuri ale unui blues clasic, cântate (și) de Dean Martin. (I’ll be seeing you)

*Looking everywhere,
Haven’t found him yet,
He’s the big affair I cannot forget,
the only man I ever think of with regret

= “Il caut peste tot, dar nu-l găsesc, marea aventură ce n-o pot uita, singurul bărbat la care gândindu-mă mă încearcă un regret.” Versurile unui blues clasic, cântate de Ella Fitzgerald, anii `60.

*The Notebook = “Romanul”, titlul unui film (SUA, 2004), personajul principal îi citește soției un roman scris de ea sperând ca ea să își amintească , însă ea suferind de Alzheimer uită mereu. Coloana sonoră a filmului e melodia anterioara “I’ll be seeing you.”