agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-01 | | Cele trei pățănii ale domnului Coroianu Erau trei subalterni exasperați că șeful lor, domnul Coroianu, le povestește în fiecare pauză de masă, cele trei istorii extraordinare trăite de domnia sa pe când era stagiar la Plesița. Subliniez, în fiecare zi de lucru! Prima poveste era, cum o cunoscuse și o vrăjise pe nevastă-sa. A doua, cum la un inventar inopinant, scotea marfa din magazie, o cântarea și pe din dos, un zilier credincios, i-o băga iarăși în magazie să mai fie cântărită odata. Apoi, venea finalul apoteotic. Cum adormise pe tren și în loc să se deie jos în Plesița, se dădu in Căran, unde, pe peronul gării, își vazu directorul. Cu ochii umflați de somn cât cepele, strigă la director: - Pe dumneata te văd, dar intreprinderea unde este?! - Măi, măi, se prinseră într-o bună zi cei trei sublaterni cu mâinile de cap, omul ăsta vrea să ne vadă la balamuc! Cum scăpăm? Unul dintre ei zise: - În drum catre casă, am un bar, și acolo, în bar, este un om ce bea de pe clientul care își ușureaza în fața lui sufletul. Nu dă semne de oboseală, stă în fața clientului cu niște urechi captatoare de liliac și ochi, cea mai mare mărime, de bufniță! Haideți să i-l băgăm pe gât domnului Coroianu! După program, cei trei merseră la barul cu pricina și se așezară la masa celui ce ascultă poveștile altora. - Noi, se laudară subalternii, avem cel mai de treabă șef din lume. Tocmai ni s-a marit schema cu încă un angajat și cumsecade cum este, șeful ne-a dat mână libera: - Alegeți-l voi, dar să nu fie certăreț ori vreun turnător ce umblă cu fofârlica!...Am auzit despre tine că ești cumințenia în persoană. Te angajezi la noi? Dupa multe rugăminți, ascultătorul acceptă să le fie coleg. A doua zi, dimineața, ascultătorul veni la servici, subalternii i-l prezentară șefului ca pe un bibelou neprețuit și apoi, îi făcură rost de o masă unde să steie și niște hârtii la care să lucreze fară grabă. Odată cu pauza de masă, aparu în birou și domnul Coroianu. Atras de urechile captatoare și de ochii ascultătorului ca de niște magneți, domnul Coroianu iși recită cele trei povestioare numai în fața lui. Când sfârși cu faimoasa exclamatie: - Pe dumneata te văd, dar intreprinderea unde-i?!, ascultătorul îi zâmbi complice. Cu pieptul umflat de satisfacție, domnul Coroianu ieși din birou. Pe din spate, cei trei se felicitară pentru alegerea facută. A doua zi, domnul Coroianu căzu iarăși în magnetismul ascultătorului, dar dupa excamația: - Pe dumneata te văd, dar intreprinderea unde-i?, ascultătorul nu-i mai zâmbi, dimpotrivă, se posomorî! Văzând o așa de mare nesimțire, cei trei săriră în ajutorul șefului, strigând care mai de care: - Extraordinar! - Minunat! - Ne-ați lăsat cu gura căscată! Dar șeful nu-i auzi, rămase țeapăn în fața ascultătorului. - Cum ați ajuns în Pleșița? catadicsi ascultătorul să-l întrebe. - În Pleșița?! Ca stagiar. - Dar de ce tocmai acolo? - Tocmai acolo?...Stai un pic să-mi aduc aminte...Cum am ajuns în Pleșița?...Ca stagiar?...Grea problemă...Mă gândesc și-ți spun. Ca niciodată, în ziua urmatoare, domnul Coroianu nu mai veni în pauza de masă la ei in birou. Cei trei se răstiră la ascultător: - Ce te interesează pe tine cum a ajuns in Pleșița?! - L-am întrebat din politețe. - Uite ce-a făcut politețea ta. S-a închis în birou. Ai grijă și vezi-ți de lungul nasului! Nici în ziua urmatoare șeful nu-și făcu apariția în pauza de masă și tensiunea deveni insuportabilă. Dar a treia zi, ca un soare mult așteptat, șeful dădu năvală peste ei și-i strigă triumfator ascultatorului: - Știu de ce am ajuns tocmai în Pleșița! Ai mei mă țineau la liceu și facultate din scurt, mai rău ca la pușcărie. Așa am ajuns acolo. Pleșița era cea mai îndepartată ofertă fața de casă, și domnul Coroianu, ușurat, dădu să iasă din birou. - Domnule șef, îl opri unul din cei trei, vă rugăm povestiține una din pățăniile dumneavoastră, traite la Pleșița. - N-am chef astazi, i-o tăie șeful și ieși. Cei trei oftară din tot adâncul lor și se uitară urât la ascultător. În ziua cealaltă, șeful intră odată cu pauza de masă în birou și-l abordă pe ascultător: - Știi de ce mă țineau de scurt ai mei? Pentru că tata în adolescența lui făcuse toate nebuniile din lume! De la un unchi am auzit lucrul ăsta. Ce rău îmi pare. Nu l-am întrebat: Unchiule, care sunt toate nebuniile din lume?...și domnul Coroianu se îndreptă visător spre ușă. - Domnule șef, vă implorăm, spuneți-ne una din pățăniile dumneavoastră din Pleșița. Măcar pe prima, cum ați cunoscut-o și-ați vrăjit-o pe soția dumneavoastră. - Pe asta o vreți? - Mai mult decât orice! - ...Era într-o seară de sâmbătă, bal la cantina intreprinderii. M-am dus cu simpatia mea, o contabilă. Pornește muzica. Mie, blondele mi-au fost indiferente. Și deodată, ce văd?! O blondă în rochie roșie. M-am îndrăgostit fulgerător de ea. Cum să mă scap de contabilă?, că pe vremea aceea, morala era strictă, mergeai la bal cu o persoană, n-aveai voie să te dezlipești de ea toată noaptea. Iau eu o halbă de bere și din neglijență i-o vărs pe rochie!... Auzind una ca asta, ascultătorul se strâmbă dezgustat. - Ce nu-ți place domnule?! țipă la el șeful. - Să verși o halbă de bere pe rochia unei femei. Ce mojicie! - Întelege-mă. Eram tânăr. Cu sângele aprins. N-aveam altă soluție s-o trimit acasă. Scopul scuză mijloacele. - Așa-i ! se ridicară cei trei în picioare și-l aplaudară. - Și de ce?...se pomeni ascultătorul că întreabă, numai ochi si urechi. - Taci! - Taci! - Taci! - Întreabă-mă. Nu mi-e frică. - De ce ...fulgerător... de o blondă...dacă până atunci nu le înghițeați? - Nu știu. Pur si simplu. Grea întrebare. Mă gândesc. Mă duc și mă gândesc. Oare de ce?! Dupa ce domnul Coroianu ieși încovoiat de sarcina cea grea la care se înhămase, cei trei îl luară în primire pe ascultător: - Se vede pe domnul Coroianu cum îl chinui cu întrebarile tale. - De astazi nu mai deschizi gura în fața lui. - Altfel, rămâi fară limbă! Cum era de așteptat, a doua zi, șeful nu-și făcu apariția odată cu pauza de masă. Dar cine veni la ei în birou?! Însuși directorul, care trecea prin toate birourile doar odată pe an, înainte de Crăciun, să-i felicite și să dea mâna cu fiecare angajat. - Ce-a pațit Coroianu?! îi luă șocat directorul. - De ce să pațească ceva?! Am văzut lumină în biroul dânsului. - Și-a decuplat telefonul. Trimit secretara, ușa biroului închisă. A strigat la ea să nu-l deranjeze. Vin chiar eu în persoană....Domnule director, vă rog lasați-mă în pace!...Doamne ferește...oare a înnebunit? - Poate are ceva probleme familiare grave. - L-au întors pe dos. - Nu zic, are probleme, dar să dea cel puțin o explicație. Vorbiți cu el. Mâine dimineață să se prezinte la mine...Nu înghit nici o scuză! După plecarea directorului, cei trei îl trimiseră pe ascultător să le cumpere o bautură răcoritoare care se găsea numai la autoservirea din colțul străzii. Rămași singuri, începură să despice firul în patru. - Ați văzut? Din trei mișcari, ascultătorul i-a dat șah mat! - Fiecare om își găsește nașul. - Ce credea? Domnule, eu sunt tare și mare, numai eu am dreptul să-i pisez la cap pe ceilalți cu isprăvile mele! - Odata n-a zis: Măi oameni buni, povestiți și voi câte ceva din ce-ați trăit... - Numai el și el! - Tu ce ne-ai fi povestit? - Eu vorbeam în principiu. - Te-am înțeles. Așa este echitabil. Să povestească toți. Dar tu ce ne-ai fi povestit? - Sincer să fiu, eu n-am avut nimic deosebit. - Păi da, că am fost oameni corecți și la locul nostru, cu un milimetru n-am călcat pe de lături. - Eu mă duc și mai departe și vă spun ca unor colegi de încredere: N-am nici o amintire. Așa...vag...toate îmi sunt vagi... - La nuntă, nevastă-mea a răsturnat un pahar de apă pe masă. Asta s-o povestesc?...Toate mi s-au înșirat la fix, ca la carte! - Găseam noi ceva dacă ne spunea: Măi oameni buni, povestiți și voi, nu mă lăsați numai pe mine! - Așa ar fi fost corect. - Odată n-am întârziat la lucru. Nici o secundă. - El s-a dat jos în altă gară. - Dumnezeu este sus și vede! Când veni ascultătorul de la autoservire, afectuoși, îi turnară și lui un pahar de suc. - Interesant om ești. Îți place să asculți poveștile altora. - Așa o foame am, că nici dacă mi-ar trece prin față fiecare om de pe pământ cu povestea lui, nu m-aș sătura. Bine că nu trebuie să trăiesc atâta. Ce aș face apoi?! Aș ridica ochii către cosmos, după extratereștrii?! - Vai de capul tău. Te compătimim. Dar după ce asculți câte o poveste, de ce sari pe om cu întrebări? - O poveste bună, reușită, este ca o casă de vis, crescută după pofta inimii, și în care, din când în când, te întorci să te simți pe deplin mulțumit și împăcat. La ce foame am, mie nu-mi ajunge numai atâta. Îmi mai trebuie să savurez și lungul drum până la ea, să o văd așezată într-o panoramă mai largă, până la alți vecini cu casele lor. Înțelegeți? - Pe noi nu ne interesează aberațiile ăstea! și cei trei îl luară în focurile ironiei pe domnul Coroianu. - La grea treabă s-a înhămat! - Hai să zicem, cu chiu și vai, a găsit drumul până la Pleșița. - Mai are trei. Două sunt ușoare, după părerea mea. Cel ce duce la inventarul surpriză. Tânăr stagiar, salar mic, pretenții mari. - Ai dreptate. Și cu gara tot așa. După o noapte pierdută-n chefuri. - Dar pe unde scoate cămașa cu blondele? Aici este aici. - Nu-i problema noastră. Să se descurce! și cei trei își frecară mâinile de bucurie că domnul Coroianu va fi dat afară din servici dacă nu se prezintă a doua zi la director. Înțelegând către ce catastrofă se îndreaptă lucrurile stîrnite tocmai de el, ascultătorul așteptă răbdător lângă ușa domnului Coroianu până când acesta se înduplecă să iasă din birou, după trei ceasuri peste program. Ascultătorul îl luă cu el într-un bar liniștit și intim. Acolo, datorită dibăciei lui de-a descoase omul, îl ajută pe domnul Coroianu să-și găsească cele trei drumuri. Pe la doi noaptea, se despărțiră în fața barului ca cei mai buni prieteni. A doua zi, cum veni la servici, domnul Coroianu se prezentă la director. Se cunoșteau demult și directorul, om care avea și el amintiri, rămase de-a dreptul încântat după ce-i auzi pățania cu ascultătorul. Cînd se făcu pauza de masă, domnul Coroianu intră impozant în birou celor trei. - Domnule șef, ce o fi pățit ascultătorul, că nu s-a prezentat astăzi la servici? - Bine că mi-ați adus aminte. Nu-i de el meseria asta. Și-a dat demisia. Vreți să vă povestesc pățăniile mele din Pleșița? - Cu tot dragul. - Eram mic, în clasele primare și toate vacanțele de vară mi le petreceam la bunicii din satul Cătălina. Cu alți copii ieșeam la joacă pe dealuri. Până să ajungem pe dealuri, treceam printre niște holde de grâu, mări vălurite de aur, ormnamentate cu stropi roșii de mac. - Nu vă supărați, ce-are a face Cătălina cu Pleșița care este la sute de kilometri distanță? - Are. Mă lăsați să vă povestesc? Altfel, cum ați înțelege de ce m-am îndrăgostit fulgerător în Pleșița tocmai de o blondă în rochie roșie? De-acolo mi se trage, tocmai de la holdele galbene ale copilăriei cu maci roșii, de care eram atras inexplicabil, să le privesc la nesfârșit, ca pe niște ființe difuze care își așteaptă sorocul să se limpezească și peste noaptea de sânzâiene să se prefacă în tinere cu plete lungi, aurii!... Ați înțeles acuma?! - Am înțeles, mormăiră cei trei cu niște mutre acre. La 18 ani, când termină liceul și reuși la facultate, domnul Coroianu făcu o ultimă vizită în satul Cătălina și se despărți de mult îndrăgitele holde cu sentimentul amar că nu mai poate crede în basme, oricât s-ar strădui. - Domnule Coroianu, s-a terminat pauza de masă și dumneavoastră n-ați ajuns încă la seara balului când ați vărsat halba de bere! - Ce-are a face, că doar nu ne împinge nimeni din spate. Avem timp berechet! Abia peste două ceasuri domnul Coroianu își sfârși cele trei pățănii din Pleșița, complectate de-acuma și cu drumurile care l-au dus la ele. - Pe mâine, dragii mei! le promise domnul Coroianu și ieși din birou cu pieptul bombat de satisfacție. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate