vin nemții
urăsc cuvântul ăsta
îi urăsc pe ei
mă revoltă gândul că aștia au familii
bestii cu uniforme
rup bucățica de pânză cu steaua lui David
mă șterg pe față
picături de transpirație fug spre talie
alerg fără să mă uit în urmă
mă gândesc doar să nu mă împuște în spate
până la urmă n-ar fi rău să tragă
m-am săturat de viața asta
să trăiești în fiecare clipă cu teama că vei muri
oboseala m-a amorțit
nu mai simt nimic
nu acum nu plânge acum
Iacob nu poți plânge acum
mama îți promite că plângem împreuna după aceea
văd salvarea
alerg mai repede
o gaură de canal
cobor plâng vomit
strâng copilul la piept
vomit
șobolani mari mă mușcă de picioare
găsesc o nișă
mă ascung
copilul încă plânge
aud pași
copilul plânge
se apropie
îi acopăr gura lui Iacob să tacă
să mă omoare pe mine
să îl cruțe pe el
nu mai aud pași
îmi dau seama că sunt în picioarele goale
curge sânge din tălpi
din inimă
Iacob tace
îl mângâi și îl rog să plângă
tace
mâine are un an
Iacob acum poți să plângi
uite mami plânge și ea
Iacob Iacob Iacob
l-am sufocat
el tace
iar eu am murit cândva demult