agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4037 .



Despre Pety
proză [ ]
- filă de jurnal -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [oldrimsix ]

2006-05-28  |     | 



DESPRE PETY


Banyai Péter. n.1946*. fiu al unui profesor universitar clujan. Maghiar evreu**. Politolog, membru al unei structuri de conducere a RDSZM (UDMR). Fizician. Fost cercetător, la Institutul de Chimie Fizică. Publicist, fost membru al GDS.

Fusesem numit la plezneală șef de grupă în toamna olimpică a lui ’64, când cu eliberarea deținuților politici, la presiunile lui U Thant, despre care habar n-aveam la vremea aia. O singura tipă mișto în grupa aia, Mihaela Sorescu, prima româncă dusă în Pamir de unul din soții ei. Mișto și pentru neformatele mele criterii de atunci, mișto și pentru inutil de rafinatele mele criterii de acum, ceea ce o face un caz rar.

Grupa, ca orice grupă, avea două oi negre și cel puțin un asistent cretin. Ultimul era omonim cu unul din foștii mei colegi și camarazi din liceu: Ichim Ionescu. Dacă cretinul ăsta, cu care, de altfel, făceam seminarul de analiză, nu s-ar fi sesizat zgomotos și cu un humor cazon, lesne decelabil (eram campion orășenesc la caterincă și humor și le făceam față, cu tot cașul de la gură, șmecherașilor bucureșteni), nimeni n-ar fi observat ca Pety și Anca chiuleau pe rupte, întrucât li se rupea éperduement de facultate.

Dar… ladies first.

Popescu-Greaca Anca Maria Cristiana (sic!). O floare tropicală carnivoră, cu lujer cobratec. Înăltuță, cel puțin pentru standardele de atunci, brunetă, cu pielea albă, privirea badjocoritor-hautaine, neagră și defel nevinovată, depozitara unei senzualități și a unui sex-appeal pe care nu numai eu, tăntălăul de provincie, dar nici șmecherii bucureșteni nu-l sesizau. Cu o singură excepție, Markus Edward Moni, căruia însă i se rupea de ea. Îi va mai veni rândul Ancuței Popescu, așa se recomanda curent.

Și Pety. Banyai Péter. Singura lighioană care purta uniformă de inteletual, barbă și ochelari.

Odată, la nuș’ce curs, înainte să apuc să mă mir că-i prezent, se înfige în fața mea, ma privește fix preț de juma de minut. Era prima dată că-mi dădea atenție, nu-l interesa că-l pun absent. Ancuța se prefăcea că ar interesa-o, luîndu-mi parșiv pulsul: mă țineam tare, n-o scuteam de absențe. Îl mai scuteam pe Moni…

După 30-40 de secunde de atenție concentrată, Pety deschide gura (după ce extrăsese pipa din ea) și articulează sentențios: “Dumenata nu ai absolut de loc simțul ritmului.”

Trebuie să recunosc, degetele mâinii mele stângi au încremenit brusc fără proiect, din bătutul darabanei pe pupitru. Dar, după o secundă de prostrație, mi-am revenit din pumn și am început să fluier printre dinți melodia pe care o pianotasem până atunci, sincopând puțin ritmul. Am uitat ce era. Ca să dau acum doza necesară de picanterie o să spun că era La Paloma.

“… hm… ăăă, sau cel puțin nu ești în stare să-l exprimi dactiloscopic”, a punctat bunul meu Pety, ca să rămână deasupra. A trebuit să zâmbesc, gheața dintre un miserupist, un free lancer, care n-avea nici o treabă cu șmecherii lui colegi, dar nici cu fraierii din provincie și fruntașul de la sat care înearcă să facă pe cât posibil mai puțin vizibil șocul integrării în coada cozilor orașului – fu spartă. Mă rog, atâta cât lua Pety lumea în seamă.

Abia acum încep să bănui ce-l mâna pe el în luptă: n-avea cu cine povesti, bârfi, colporta, conspira, complota, despre jazz. Intuise că ingnoranța mea ingenuă e preferabilă semidoctismului agresiv al bucureștenilor.

Mai ciudat e că știu că mi-a vorbit de jazz, dar nu-mi mai aminesc defel nici cum, nici când.

Ignoranța în materie de jazz mi-am conservat-o, dar acum îl iubesc. Jazzul. Pe Pety il admir. Fără Pety lumea ar fi infinit mai plicticoasă și lipsită de culoare.

Demult.

Dinainte ca Pety să reapară, în primăvara lui ’77, când Leanța, profitând de presupuse fisuri din clădirea Institutului de Chimie Fizică, feuda lui nea Ilie Murgulescu, aia de pe Vasile Lascăr, pe atunci strada Galați, a înghițit instituția cu oameni și mobilier, sub pretextul găzduirii.

Fără a ne împrietenim propriuzis, Pety mă ținea la current cu informație de prima mână de dincolo și-mi împrumuta literatură subversivă, în franceză. De data asta insă nu numai mie, nea Ilie adunase o gașcă nobilă, amintind de cea de la IFA. Faptul că gașaca asta mă adoptase, dintre constipații înstitutului meu mi-a redus din nostalgia imanentă și din regretul lașității de a nu fi semnat Carta 77, folosită ca trambulină de nu puțini adaptați cărora li se fâlfâia de dizidență. Iar cenaclul Joc Secund al cărui secretar devenisem într-adevăr, fiind poziția din care puteam face cel mai bine mișto de “fratele Nostru Mai Mare”***.

Pety privea însă cenaclul cu afișat dispreț. “Nu mă interesează genul vostru de literatură. Eu voi deveni politolog, așa că ar fi un balast, nu mă atrage și apoi eu primesc casete cu spectacolele teatrale ale lui Jancsó Miklos**** și cu festivalurile rusești de jazz”

După ’90 a dispărut. La un moment dat, după ce plecasem deja din institut, am dat de numele lui într-un editorial al ziarului ce-l citeam cu mândria de a fi minoritar, după tiraj. Am scris redacției și, spre profunda mea uimire, mi-au dat adresa lui de e-mail. De atuci m-a atașat pe lista lui de clienți cărora le distribuie articolele proprii și le semnaleaza pe cele ce-l interesează. Ultimul – ultima gogoașă a lui Severin.

De câte ori am fost prin Cluj n-am avut timp să rad o bere cu Pety. Dar… nici cu fratele meu… Fiecare lucru la timpul lui.

Note:
* - anul nașterii unopr personalități emblematice pentru istoria națională: la câteva săptămâni după rim, Ilie Năstase, la alte câteva, Pedro Roman. Din alte opere, Lucian Gehlerter, Rafael Manory, Olga Ronnay și… fosta campioană olimpică la suliță, Tokyo, 1964, Mihaela Peneș;

** - practic nu există evreu maghiar. Evreii nemți sunt evrei, evreii ruși sunt evrei, evreii unguri sunt unguri;

*** - bibliografie: Farul de la Mangalia, în volumele Glissando și Fals tratat de alchimie onirică;

**** - cineast maghiar care a șocat întreaga lume în anii ’70 cu Roșii și alibii, Sărmanii flăcăi etc. filme înghiție hulpav, în săli goale de periferie, cu dușumele date cu creolină.

Nota bene: dar Ancuța Popescu? Cu tot șarmul ei pervers, mai are ea loc pe lângă nonșalanța lui Pety? Poate doar toutes proportions gardées. Poate altă dată…

rim, 6 august 2005, ziua Enolei Gay

… Doi:

Episodul cu Ancuța Popescu trebuie prefațat de una din cele mai amuzante faze al căror erou pasiv și penibil am fost.

Închipuiți-vă, cei care mă cunoașteți, un individ firav, puțind a viitor intelectual, aceeași înălțime ca acum pe juma’ din greutate, fara barbă și cu rame caraghioase la sifoane. Numa bun de ronțăit la micul dejun de fiarele care considerau sportul un moft iar sexul un sport.

Ei și nuș’cum reușește una sa ma tragă până la intrarea într-un parc, să fi fost Herăstrăul, numit în copilăria mea cu rare incursiuni în București – parcul Stalin, iar pe vremea aia “Parcul de Cultură (sic!) și odihnă”.

Nu intrăm bine în parc și femeiușca începe să-mi spună un banc:

“Doi englezi pe malul Tamisei.
Pescuiesc.
La un momen dat, unul scoate o sirenă.
O învârte pe toate părțile, apoi, cu un discret oftat, o aruncă în Tamisa.

După o politiocoasă juma de oră, celălalt îl întreabă:

De ce?

După altă politicoasă juma’ de oră, primul răspunde:

Cum?”

Ei, Ariel, n-o să crezi, dar mi-a trebuit toată lungimea parcului până să mă prind.
La ieșirea din parc, după o înțeleaptă și răbdurie juma de oră, când mi-a p’chicat fisa, am avut flerul să nu dau seamă, continuând să conversez plicticos.

Femeiușca, femeie fiind ea la ăi aproape 19 ani, realizase complexitatea procesului meu interior, râsese în sinea ei (și-n spiritul legii) de prostia mea, apreciase obiectiv evitarea catastrofei totale, dar își pierduse răbdarea cu un așa guguf. M-a lăsat n'aibii în pace.

De regulă istorisesc episodul ăsta cu Ancuța Popescu în rolul colegei anonime, habar n-am de ce. Grecoaica (dacă familia-i descindea de la Greaca, nu?), plictisită de plicticoșii băieți pe care-i întâlnea, ce și-o fi zis? Inocenții ăștia îs excitanți. Descoperise și ea o bucățică de americă, deh.

A făcut ce-a făcut, era deja primăvara lui ’65, murise Dej de cel puțin 2 luni, m-a momit în cămăruța ei de la demisol, pe Calea Victoriei. Cumplit de speriat, m-am așezat strategic la masa ei de lucru, de fapt o scândură de călcat, sub geamul demisolului, cu spatele la culcușul pe care sirena se pisicea fără nici un efect. A încercat atunci mijloacele mari: Uite, odată îl adusesem pe Moni aici, ședea unde șezi tu acuma, a intrat maică-mea peste mine, a ieșit, ca să mă întrebe seara, la cină: “Cine-i fă nesimțitu’ ăla, tu stăteai cu fundu’ la el și el mânca flegmatic semințe”. Și, ca să-mi redea realist scena, se răsturnă cu trupușoru-i de țipar contra peretelui, cu capul întors politicos spre mine, lansând privirea aia pe sub gene a Alidei Valli și mișcându-și fundișorul ăla pe care descoperii siderat că până atunci crezusem că nici nu-l are.

N-a scos atunci nimic de la mine, mă țineam dârz în falsa mea feciorie (căci cel mai inceredibil amănunt era că nu mai eram fecioară, ci doar răpus de timiditate). Dar, orice poveste decentă s-ar opri aici, deci și asta, a mea.

Din toamnă, însă, n-am mai văzut-o. Alte eșecuri victorioase, alte victorii fără rost. Treceau zile.

Citiți volumul Nisip peste bordul nacelei, de același autor

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!