agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-04 | |
Sala în care intraseră era la fel de monotonă ca interior ca și celelalte din Bariera exterioară. Doar monitoarele și pupitrele pe care luminițe multicolore clipoceau la răstimpuri o diferențiau de celelalte. Nu avea scaune, nici mese, nici vreun alt soi de echipament. Părea doar o încăpere cu pereți de un cenușiu practic și neoane fluorescente, însă era mult mai mult decât atât. Era unul dintre puținele locuri din care se putea deschide o Trecere. Situat la confluența unor câmpuri magnetice și a unor linii energetice importante. Alegerea locației făcea și ea parte din magie, își spuse Aisilin, în vreme ce ușa grea se zăvora în spatele lor din proprie voință ( toate ușile și porțile din Bariera exterioară erau dotate cu sisteme « inteligente » de recunoaștere a celor ce treceau prin ele și de auto-închidere — măsură de siguranță suplimentară, împotriva oricărei posibile erori umane).
Aiden se duse direct la una dintre firidele în care se aprindeau și se stingeau luminițe. In ciuda dispoziției meditative de mai devreme, acum era perfect stăpân pe sine. Aisilin nu era la fel de bună ca el la a deschide Treceri..nu avea acel al șaselea simț care să o avertizeze când e momentul potrivit. Etapele identificării ( amprentă vocală, palmară și a retinei) se derulară una după alta. O paranoia a securității, gândi Aiden, în vreme ce repeta, cu glas la fel de cenușiu ca și pereții, litania obișnuită. - Aiden Mayer. Departament Proiecte Speciale, unitatea Nemesis. Cod de identificare 548921. Cod de acces « Dark Lord », operațiunea « Ragnarok ». Ciudată și pasiunea pentru mitologie a superiorilor săi, îi mai trecu prin minte, înainte de a se așeza la pupitrul de comandă. Aislin îi urmări mâinile începând să-i alerge imposibil de repede peste butoane. - Activez sistemul, anunță, pe același ton impersonal. Pornesc oscilatoarele și declanșatoarele de frecvență. Introducerea coordonatelor 6-A-5-I-R-A-3-6-6. Energia de trecere la 25 la sută și crește… Nu era nevoie să spună cu glas tare fiecare etapă a procesului, ea știa la fel de bine ca și el ce face, însă își dăduse de mult seama că Aislin se temea de Treceri și încerca pe cât posibil să-i alunge încordarea. Într-adevăr, vocea familiară păru să o relaxeze o clipă. Se sprijini de un perete, adunându-și puterile. - Generatoarele de energie la 75 la sută, spuse Aiden, la fel de mecanic. Verific coordonatele. Frecvența principală se stabilizează. Dislocarea spațio-temporală cam în 10 secunde. Aislin își ridică fruntea și-i aruncă o privire hăituită. Buzele-i se chinuiră să schițeze un zâmbet. - Frecvența principală stabilă, anunță Aiden calm. Ne vedem dincolo, Aislin… Și Trecură. Trupurile li se descompuseră în celule, molecule, atomi, particule infinitezimale, propulsate de fluxul energetic. In încăpere străluci, vreme de o clipă, o lumină comparabilă cu o explozie atomică miniaturală. De îndată ce aceasta dispăru, neoanele fluorescente pe bază de senzori se stinseră și ele, conform programului de economisire a energiei.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate