agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-06 | |
Plăcerea de a aduna purici
17.01.2004 Când au apărut puricii?! Probabil odată cu animalele care au blană, că prea le place să se culcușească în părul lor mult și des. Cum m-am născut la țară și-am avut totdeauna pisică și câine, am luat seama de existența săltăreților încă de copil. Apoi am crescut și-am plecat la oraș. Acolo rareori m-am întâlnit cu aceste ființe punctiforme, mai ales după ce mă împrieteneam cu un maidanez. Obiceiul de a merge " acasăî" nu mi-a dispărut nici azi. Vine sfârșitul de săptămână și-abia aștept s-o întind la drum. Într-o astfel de zi, era primăvară, zăpada aproape topită, m-am trezit în curte cu un cățeluș. Era speriat, negru ca un corb, mort de foame dar gata să țâșnească la fugă dacă îl certam. După ce m-am dumirit cum stă treaba am început să-i vorbesc … Mă băiatule, de unde vii ? Cine te-a alungat ? Þi-e foame ? Am un biscuit prin buzunare, îți place ? Am și un covrig! Dădea din coadă și se uita în ochii mei. -Gata, nu mai am nimic ! De-atunci n-a mai plecat de la casa noastră. Ne vedeam doar sâmbăta și mă întâmpina sărindu-mi în brațe. Creștea frumos, în câteva luni se îngrășase, blana îi lucea și bucuria lui mi-o transmitea și mie. Într-o zi am pățit necazul, a rupt toate firele de roșii și de fasole. L-am luat de urechi, i-am arătat stricăciunea și l-am pus în lanț. Mi se rupea inima de milă dar ce era să fac? I-am dat drumul în noiembrie după ce am strâns recolta din grădină. Apoi an de an la fel. Vara e foarte greu! Când căldura toropește toată suflarea că nimic nu mai mișcă în zare, fie păsări, oameni și animale, Pripas, așa i-am pus numele, scoate limba de un cot. Îl răsfăț și îi aduc apă rece de la puț. În jurul său, pe o rază de douăzeci de metri, armata nevăzută de purici așteaptă. …Eu, în picioarele goale, fără cămașă, cu pantalonii albi și scurți, mă încumet să străbat zona interzisă. Doar cât mă duc să-i las apa și-am picioarele negre! Sunt așa hămesiți că migrează în masă sau poate nu suportă căldura din blana câinelui. Din păcate nu m-am nimerit bun purtător, deși poate am carnea dulce sau emit vreun miros care îi atrage. Soacră-mea nici pomeneală să pățească așa ceva! Nu sare unul pe gleznele ei! Eu îi ador ! Am pus un scăunel sub cireșul din fundul grădinii și-acolo mă purec, la umbră. Încep întâi cu cei de pe picioare. Înmoi degetul într-o cană cu apă și frec puricele până își dă obștescul sfârșit. Soacră-mea strigă din curte. - Hai la masă. Eu de sub cireș, -Am treabă! Ea de colo, -Nu mai mânca atâtea , iar te apucă burta. Continui cu mai mult zel operațiunea. Când am îndepărtat ultimul punct negru de pe pielea mea maronie, mulțumit de binele ce i l-am făcut lui Pripas, îmi rezerv câteva minute de desfătare. Închid ochii și ascult natura. Aud zumzetul albinelor, clănțănitul lui Pripas care se purică fără încetare și plânsul unui copil de peste drum. Ce liniște ! Ce măreție! Vreau să spun că m-am acordat pe aceiași lungime de undă cu vibrația din natură. Cum soacră-mea insistă, -Hai nu vii, o iau din loc. Sper că dacă am fost sincer și am mărturisit cele de mai sus, să nu fiu amendat de Comunitatea Europeană că îmi chinui animalul! Dulăul European se scutură de “amer-indieni” mai ceva ca Pripas al meu de purici! România însă îi adună la fel ca mine, puricii. Oare ce-o i-o fi atrăgând atâta, ce miros emană țara ?! Spre deosebire de subsemnatul, Ea se simte bine când e gâdilată de…dumnealor. Unul a făcut salturi mai mari decât îi permitea condiția și- a ajuns la închisoare pentru pedofilie. Era un prieten adevărat , scria cărți de istorie, despre trecutul nostru glorios. Ãsta a fost un caz particular, aș zice singular, ceilalți ștrengari au o strategie superioară. Nu se vor lăsa până când nu vor pătrunde pe sub cămașa fiecărui om pentru a-l gâdila și a-l face să râdă la comandă, ca la posturile de televiziune adică. “România este un urs adormit. Este obligația noastră să-l trezim pentru a arăta lumii chipul său adevărat” ne-a sugerat o doamnă. Să vezi atunci scărpinat la bravii noștri concetățeni! Doar perii să existe! P.S. Pripas poartă zgardă antipurici iar eu cravată să nu fiu deocheat! Nicolae Aurelian Diaconescu |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate