,,- Hai! Trezește-te! Soarele-i sus, mănâncă ceva, vezi că este niște pâine de casă scoasă acum jumătate de oră din rolă și niște lapte prins și du-te cu bobocii pe maidan, că de foame ce le este fac o gălăgie insuportabilă! ’’
Așa obișnuia mama să mă ridice din pat, mai ales că după zburdălnicia din după-amiaza precedentă, picasem frânt de oboseală, chiar dacă nu aveam decât vreo cinci ani.
Încă de pe atunci timpul era prea scurt pentru a-mi satisface toate plăcerile copilăriei, printre care scăldatul în apa râului Bârlad, cu toți copiii din mahala.
Astfel mi se înfiripase dragostea de apă, de pescuitul cu mâna, în bălțile Tutovei fără a neglija atentia acordata animalelor, suferind alături de ele atunci când li se întâmpla ceva dureros [].
Trecuseră anii, când, după ce ratasem reușita la examenul de admitere la Facultatea de Medicină Veterinară din Capitală, stând de vorbă cu mama pe prispa casei {locul preferat de ea să stea până seara târziu să asculte cântatul broaștelor, cu toate că era frântă de oboseală) despre acest eșec, parcă și acum o aud zicându-mi cu o adâncă tristețe în suflet: ,,Toți păcătoșii reușesc la facultate, numai copiii mei n-au noroc! A lu’ Neagu din satul C, îs niște calici, iar fata lor care ți-a fost colegă în generală, a reușit din prima’’.
Durerea sa a fost preluată de Însuși Bunul Dumnezeu, transformându-i-o într-o imensă bucurie când, la examenul de admitere din toamnă, am reușit la Facultatea de Piscicultură din Galați secția de Pescuit Oceanic (era de fapt plăcerea mea de rezervă), chiar dacă mama își făcea deja griji, gândindu-se că mi se pot întâmpla foarte multe nenorociri printre străini, dintre care și moartea, dar rugile sale fierbinți către Dumnezeu și Maica Domnului m-au salvat, altfel poate n-aș fi scris aceste rânduri!

Iulian Nistor- Vaslui 28 Iunie 2006