Ușa era zguduită din temelii. Soneria țârâia de mama focului, continuu.
-Deschideți mă, că vă bat de vă rup oasele la toți. Babă nebună ce ești!
-Pleacă bețivule! Vrei să sperii copilul? E casa mea, așa că adio, chem poliția! Nu te mai primesc degeneratule!
Femeia vorbea privind pe ochean. De fusta ei era agățat un băiat de șase ani, care se tot înălța pe vârfuri.
-Mamaie, ridică-mă și pe mine, să văd și eu!
Nu ai ce vedea maică, a înnebunit tactu. Hai să îl lăsăm că mi-se ard piftelele pe foc.
-Chiftelele, mamaie!
Bubuiturile în ușă încetară doar după un timp, dar ei își vedeau deja de ale lor.
Puștiul scoase de sub pat mașinuțele, trenulețele, își montă parcările, șinele, iar din piese de lemn începu să construiască un garaj. Deodată făcu ochii mari: cu nasul turtit de geamul de la balcon, tatăl făcea semn cu degetul să tacă, chemându-l să-i deschidă.
''Ce curajos'' se gândea băiatul. ''A coborât de pe terasă pe balcon, cum a făcut și când a uitat cheile.''
El nu avea voie să sară nici de pe bancă, dar până crește mare o să țină minte manevra. Îl admira pe tati pentru acrobațiile bărbătești, dar nu îi deschise. O iubea mai mult pe bunica și nu vroia să o supere. Știa că se certaseră în bucătărie și că apoi ea îl împinsese cu făcălețul pe spinare până dincolo de ușa de la intrare, în timp ce el se clătina beat și o ciupea de fund.
Dacă văzu că Ionuț nu-i deschide, bărbatul se culcă în balcon, pe rufele ce fuseseră pe sârmă la uscat, acum grămadă sub el. În câteva minute sforăia.
Bunica cu farfuria într-o mână, pâinea în cealaltă, stătea în ușă gândindu-se ce să-i explice copilului, dar când el se întoarse cu fața la ea nu-i zise nimic.
''O să uite repede! E mic și oricum nu a prins momentul când nemernicul încerca să mă pipăie ca un pervers, de mă sperie atât de tare că era să îi spargă capul cu întinzătorul de cocă.''
Era prima oară când pățea așa ceva, prima oară când îl vedea beat și era depășită de situație.
''Poate nu o să-și mai aducă aminte nici chefliul ăsta. O să mă prefac că am uitat, că nu dau importanță, să văd ce se mai întâmplă.''
Privea la adoratul îngeraș, lumina ochilor săi, cum mânca cu mare poftă. Îi plăcea teribil să asculte cum se auzeau dinții de șoricel rupând din castraveți.
-Mamaie, mâine îmi faci chec?
-Îți fac mamaie, cum să nu îți fac! Altuia nu i-aș face, dar ție ți-aș da și luna de pe cer de aș putea.
Îl pupă tandru pe o mână, pe degetele unsuroase de mâncare și îl șterse la guriță cu un colț al șorțului de bucătărie.
Dintr-o dată bătrâna se făcu lividă la față. Pereții îi păreau că dansează și se apropie încet de ea. Picioarele și-le simțea înțepenite, iar un fior de gheață îi înțepa șira spinării. Spaima o cuprindea, îi amenința sufletul. Conștientiza abia acum ce se întâmplase. Ginerele ei se dăduse la ea, în bucătărie, o apucase de sâni și încercase să o sărute. Deja se simțea violată, amenințată, hărțuită în propria casă de un om care timp de opt ani fusese politicos, săritor, curat, responsabil. Cum să mai locuiască cu el fără să se teamă? Cum să se mai uite în ochii lui și el în ochii ei?
Se uită la ceas, dar limbile se băgau una în alta. Nu putea calcula cât timp mai era până să vină fiica sa de la muncă.
-Mamaieee! Mamaiee!
Într-un sfârșit realiză că era strigată, dar nu putea răspunde. În mintea sa, oroarea ca un întuneric al fatalității îi deforma percepția. Dar dintr-un colț al conștientului său izvorâră lumini și încet, încet, chipul pur al puștiului se refăcu ca din fragmente risipite și adunate.
-Mamaie, pot să mă duc afară să mă joc cu copiii?
-Du-te scumpule, dar stai în fața blocului.
Închise ușa după copil și vru să meargă la balcon să vadă ce face nenorocitul, dar picioarele nu o ascultau.
Rămase pe hol, respirând agitată, amețită. Sute de cuvinte îi făceau capul să bâzâie pe dinăuntru ca un stup de albine, încercând să se combine într-o analiză a situației.
''Dacă nu e beat, ci drogat?''
Începu să-și facă cruci.
''Maică Precistă, ajută-mă, întărește-mă!
Își luă inima în dinți, făcu un efort să se deplaseze și i-se păru că împinge aerul cu greu, că îl despică cu trupul său în două, o parte în dreapta, o parte în stânga.
Dar o luă spre camera sa, unde se încuie pe dinăuntru, felicitându-se că a păstrat cheia.
''Parcă am știut eu ceva!''
Propriile superstiții stăteau să iasă din ungherele memoriei, drep explicație la inexplicabil.
Se apucă de croșetat.

Pe seară, toată lumea se așezase la masă: ginerele, fiica, Ionuț, iar ea se prefăcuse foarte greu, dar reușind să ascundă că se întâmplase ceva rău.
Când cel mic moțăia în fața televizorului, bărbatul cu ochii în pământ, spuse spre amândouă:
-Îmi amintesc cât de nenorocit am fost.
Nimeni nu zicea o vorbă ca răspuns. El se uită spre nevasta sa, îi era așa dor de trupul ei, pe care nu îi mai permisese să îl atingă de când fusese prins sărutându-se cu o colegă. Era frumoasă în rochița cu floricele galbene, mulată, ce îi punea formele în evidență.
Continuă să vorbească în șoaptă:
-Am vrut să mă răzbun pe bătrână, pentru că v-am auzit ieri vorbind cum să faceți să mă goniți, cum te sfătuia să mă părăsești.
Bătrâna scăpă cana cu ceai.
-Maică, sunteți nebuni! Cum să fiu ieri în bucătărie când eram la țară la sora mea după ouă proaspete pentru Ionuț?!
-Mamă, nu te agita, matale nu cunoști situația. Eram cu o vecină, restul e adevărat.
Ultimile cuvinte le pronunțase apăsat.
-Dar nu te părăsesc, nu ai ascultat tot, te iert! Ce i-ai făcut mamei?
-Nimic mamă, nimic. Nu știu ce vorbiți, dar nu vreau să mă bag în treburile voastre.
Plecă din sufragerie și se ascunse în baie să plângă.
''Or să mă bage în mormânt ăștia. Vin după tine Neluțule, vin, simt că nu mai am mult din cauza inimii negre de supărare.

A doua zi făcea chec.