Ce ai tu, vântule, cu penele mele? De ce-mi răscolești biletele, îmi împăștii apa din blid și-mi arunci semințele în zăpadă și noroi? Pe flanșeta mea, mă gândesc, cocoșat în mine, la țara mea depărtată, cotropită de soare, cu papagali stacojii, verzi și albi în ramurile pădurilor de portocali. Sunt singura pasăre care nu ți-am stat împotrivă niciodată și nici nu ți-am cerut loc, să mă duci, ca pe vulturi și corbi, în marele tău drum de viscole și vârteje. Te-am lăsat să treci întotdeauna nesupărat pe lângă cutia cu bilete și lada mea cu cânteve de lemn. Pentru că nu știu să cânt, în locul meu cântă fluierele ațipite ale valsurilor dinlăuntru, amestecate cu amintiri de orgi și cu treziri de flaut. Capul meu încovoiat poartă un cioc numai decorativ, cu care nu pot să mușc, și abia mă scarpin cu el. Poate că m-am născut întâi și-ntâi din melci, cu acre linia mea de profil poartă o asemănare. Ori ești supărat pe moțul meu?
Un sicilian bătrân mă duce, pe genunchiul șchiopătând subt catirincă, din dreptul unui chioșc în dreptul unui geam. Mâna lui învârtește o sonată, și pălăria salută, la sfârșit,ca în Rigolrtto. Suntem cerșetori amândoi, dar niște cerșetori care punem ceva în ureche și deșteptăm suferința plăcută a omului, în schimbul unui gologan învelit în hârtie și aruncat, pe asfalt, din etaje. Uneori trecătorul oprit în loc dinaintea flșnetei, și-a simțit sufletul că i se atinge de cântecul nostru, ca lanțul unui cuțit pe zborul tocilei, și că a scăpat.
Câinele s-a uitat nițel la mine, s-a pitit, s-a sculat, ochii lui m-au întrebat cine sunt și ce sunt, și când i-am răspuns:
-Cooocooo! i-am văzut urechiile și coada, și s-a pus pe fugă, uimit de voce și disperat că vorbesc.
A venit la mine pisica de catifea, ca o fantomă de fum, călcând pe puf și surâzând din pupile de alamă și chihlimbar. Gurița ei trandafirie a șoptit ceva. S-a întinms pe spate ca un sfinx elastic, somnoros, și m-a chemat cum cheamă marea întunericul din stele, ca să se legene împreună. Prin fulgul pântecului alb am numărat șase grăunțe de frumușeți mărunte ale tărâțelor ei noi, m-am mirat și am zis:
-Cooocoo!
Înspăimântată de glas, mâța s-a înnodat dintr-o săritură, ca un fular pestriț și pierit.
Cu șoarecele m-am înțeles, și mai ales cu cobaiul. Acest brânzoi cu ochii fierbinți, alb ca tibișorul și bălțat castaniu, s-a vârât lângă mine și s-a împrumutat din sâmburii mei, ca un camarad. I-am șoptit la ureche:
-Coocoo! și nu s-a speriat. Căci șoarecii și cobaii au învățat multte de la chinezii bătrâni și ne le-au dat uitării, ca berzele albastre, călătoare deasupra oceanului gălbui.
Sunt papagal singuratec, în sihastrie eterna.
Ce ai, vântule, cu penele și ce afci tu cu biletele mele? Ești ager, adr ești prost. Vântule, înghețule, tu nu știi să citești...