"Însuși acel Iisus, al cărui nume îl pomenise preotul de atâtea ori cu glas șuierător și-l lăudase cu tot felul de vorbe ciudate, acel Iisus a oprit tot ceea ce se făcea aici; a oprit nu numai vorbăria aceasta fără rost și vrăjitoria pângăritoare de către preoți-învățători asupra pâinii ăi vinului, dar a oprit în chipul cel mai hotărât ca oamenii să-i numească învățători pe alți oameni, a oprit rugăciunea în biserici, a poruncit ca fiecare om să se roage în singurătate, a oprit chiar bisericile, spunând că El a venit să le dărâme și că trebuie să te închizi nu în biserici, ci în duh și în adevăr... Nimănui din cei care erau de față nu-i trecuse prin minte că tot ce se petrecea aici era cel mai mare blestem ăi cea mai mare batjocorire a lui Christos însuși, în numele căruia se făceau toate acestea. Nu-i venea nimănui să creadă că crucea aurită cu medalioane smălțuite în colțuri, cu care ieșise preotul și pe care o dădea credincioșilor s-o sărute, nu era altceva decât imaginea spânzurătorii pe care pătimise Iisus, tocmai pentru că oprise ceea ce se făcea acum aici în numele Lui. Nu-i venea nimănui în minte că, chiar acești preoți care-și închipuie că mănâncă trupul și beau sângele Domnului, sub forma pâinii și a vinului, îi mănâncă în adevăr trupul și-i beau sângele, și aceasta nu în bucățele de pâine și în vin, ci prin faptul că nu numai că-i înșeală pe cei umili, de a căror ființă s-a pătruns Christos, dar îi lipsesc chiar de cel mai mare bine și-i aruncă în suferințele cele mai crude, ascunzându-le oamenilor destăinuirea adevărului pe care l-a adus El".

(în traducerea Luciei Demetrius)