agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-22 | |
La marginea unui sat sărăcăcios, într-o pădure deasă de foioase și conifere amestecate, trăiau o mulțime de păsări și animale sălbatice. Fiecare avea căsuța lui și cu toții trăiau într-o bună înțelegere.
Hăinuțele lor însă erau rupte și ponosite și aceasta se datora faptului că ariciul, croitorul pădurii, îmbătrânise, vederea îi slăbise și nu mai avea cine să le coasă și să le peticească , atunci când se agățau în vreun ghimpe sau când vreun obraznic de scaiete se încăpățâna să se desprindă fără cele câteva fire de blană de care se alipise. Ariciul își ducea zilele de unul singur, în scorbura unui copac bătrân și atât de uscat încât te minunai cum de-l mai țin rădăcinile să nu îmbrățișeze pământul cu brațele sale noduroase. Cum Dumnezeu nu binevoise a-l binecuvânta cu o soție sau cu urmași, familia lui fuseseră viețuitoarele pădurii și niciodată nu stătuse pe gânduri când vreuna îl rugase să o ajute. Când un ac se rupea, el smulgea altul pentru a-l înlocui. Și rând pe rând, acele se rupseseră, astfel încât acum, la bătrânețe, spinarea lui era toată o rană ce amintea de locul unde odinioară ariciul își ținuse ustensilele de cusut. O dată cu ruperea celui din urmă ac, nimeni nu își mai făcuse apariția la ușa lui. După zile și nopți de frământare în căutarea unei soluții privind starea de degradare vestimentară, bufnița se hotărî să convoace o adunare a animalelor privind problema în cauză. Chemă la ea ciocârliile ce-și aveau cuibul într-un copac vecin și le rugă să zboare prin toată pădurea și să dea de știre tuturor prin cântecul lor că trebuie să vină degrabă în poiana cea mare. Când toate animalele ajunseră la locul de întâlnire, bufnița îi privi de pe creanga pe care stătea și le spuse, clătinând din cap cu tristețe: - Dragii mei, cred că bănuiți de ce v-am chemat. Avem o problemă și trebuie să căutăm o cale de rezolvare. Știți cu toții că ani de-a rândul croitorul a avut grijă de veștmintele noastre. De când a îmbătrânit, nu s-a găsit un altul care să îi ia locul. Uitați-vă în ce hal am ajuns! Păsărilor le cad penele, blănurile animalelor sunt pline de scaieți sau distruse complet în unele locuri. Trebuie neapărat să facem ceva pentru a îndrepta situația. Animalele dădeau din cap aprobator: - Ai dreptate, bufniță! Dar ce să facem? Nimeni nu știe să coasă. Unde să găsim pe cineva la fel de priceput ca ariciul? - Ar trebui să ne fie rușine că l-am uitat când nu ne-a mai fost de nici un folos. Cred că ar fi bine să începem prin a-l ajuta pe arici. - Dar cum să-l ajutăm? se întrebau animalele. De unde să găsim noi ace și ață? se frământau ele în căutarea unui răspuns. Și pe măsură ce discuția devenea mai aprinsă, ideile veneau singure și puse cap la cap, dădură naștere unui adevărat plan. Planul o dată întocmit, animalele s-au organizat și și-au împărțit sarcinile. Astfel, ursul a săpat cu labele sale puternice o scorbură mică în trunchiul unui fag destul de tânăr ca să mai reziste încă multă vreme. Lupul a adunat câteva lemnișoare pe care ciocănitoarea le-a sculptat cu ciocul și le-a făcut găuri. Ba a furat chiar și niște cuie din gardurile sătenilor. În bucățile de lemn cerbul a bătut cuiele cu vârfurile coarnelor, transformându-le în mici obiecte de mobilier: o măsuță, două scaunele și un pătuț cu tăblie rotundă. Păsările au cules puf de pe crengile plopilor și de la păpădii. Un motan pricăjit, aciuat în codru după ce stăpânul său îl alungase de acasă, a tors puful cules de la plopi și de la păpădii de către păsări, transformându-l în gheme de ață. Veverițele au adunat ace de pin, pe care mai apoi le-au atașat veștmântului țesut de păianjeni din ghemele toarse de motan. Au împrumutat și fire lucioase de la viermii de mătase, pentru ca țesătura să fie mai rezistentă. Iepurii au făcut provizii de mâncare pe care le-au așezat stivă în noua căsuță. Cuprinse de un sentiment de solidaritate, deși ele nu apelaseră la arici din motive lesne de înțeles și anume că ele nu aveau blană sau pene, insectele s-au implicat și pe locul arat de mistreț cu râtul în jurul copacului, au împrăștiat semințe furate florilor sau plantelor comestibile. Chiar și vulpea a dat o mână de ajutor. Astfel, ea s-a furișat în sat și a furat ochelarii pe care învățătorul îi uitase într-o carte, sub umbrarul din grădină. Și când totul a fost gata, toți au pornit cu mic cu mare spre copacul cel bătrân și uscat în care locuia dragul lor croitor. Ce s-a mai bucurat ariciul pentru surpriza pe care i-o făcuseră cei pe care îi ajutase toată tinerețea lui! Și cât de minunată i se părea noua lui locuință! Ce să mai vorbim de mantia cea arătoasă care acoperea acum urmele rănilor de pe trupul lui uscat și gârbovit de bătrânețe. Și drept răsplată și mulțumire, el a luat câțiva ucenici pe care i-a învățat tot ceea ce știa. Și blănurile animalelor erau iarăși îngrijite și curate și străluceau ca în vremurile bune… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate