Impresii de la Marea Neagră – 2006


În favoarea nisipiștilor


Piele udă. Burți ude, șunci ude sau sâni frumoși uzi. Oamenii aduc cu ei din mare apa cuvenită pielii, ce se prelinge șiraguri și subliniază osteneala unei băi. Unii sunt mai urâți uzi, ieșiți din apă, par deznădăjduiți. Pe alții apa curgându-le pe trupuri îi înfrumusețează. Apa curgănd pe trup este o graniță ce amestecă modelul viu cu statuia posibilă a fiecăruia.

La Jupiter plaja este încă împărțită evident între nisipiști, cei ce își intind cearșafuri pe nisip, și plasticieni, cei ce își întind cearșafurile pe paturi de plastic pe o plată de 10 lei. Constat că plasticienii lasă mai multă mizerie pe nisip, în urma lor. Este ori o părere greșită, ori o răzbunare, ori o caracteristică a banilor pe care îî au, sau este un fel de umilință adresată nisipului și nisipiștilor.

Spiritul de plugar al românilor, acela de a locui în același loc, se manifestă și pe locul de plajă. Din zece familii de turiști recunoscuți din vedere care erau în preajma noastră în prima zi, șapte erau și în ultima.

Voi intra în mare să gust o stare de libertate. Să opresc motoarele obositoare ale minții și să mă bucur ca un copil atunci când valurile mă înconjoară și mă acoperă. Să resimt libertatea animalelor. Plăcerea îmbăierii în mare este aceea stare pură a libertății. Există teorii despre originea amfibie a omului. Singurul argument pentru care eu privesc această idee este natura pielii umane, diferită prea mult de aceea a presupuselor sale rude din copaci. Pielea omului, cea care îi dă frumusețea, farmecul atingerii și toată splendoarea unei iubiri între un bărbat și o femeie, pare a fi totuși ieșită din apă. Contactul pielii cu apa este acela dintre mână și mănușă.

Cad pe nisipul de la mal. Mă întind fără să țin cont de fariseii plasticieni și las să curgă în mine din aluatul ud al mării acea pace limpede. Închid ochii și aud doar loviturile joase ale valurilor și țipetele, chiotele, celor ce se îmbăiază. Fără a le vedea fețele și bucuria parcă aș auzi pe cei naufragiați de pe Titanic. Mă uimește să înțeleg căt de aproape este bucuria de nenorocire în strigătele oamenilor.

Există o fenomenologie a plajei ? Scrisă nu dar în realitate da. Turiștii nu se mulțumesc cu vecinătatea benefică a mării. Ei dezvoltă o societate complicată, în care apa, nisipul și soarele sunt pe ultimile locuri și anume:
1. Introduc în continuu în stomac semințe, banane, bere, biscuiți, clătite uriașe, gogoși, porumb fiert sau fript, cola, struguri, pița, ciocolată, mici, lebeniță, hamsie sau guvizi prăjiți, și multe altele. Stau la coadă pentru toate aceste produse, le transportă la cei dragi rămași pe cearșaf, desfac dopuri, studiază dopurile și ambalajele în speranța unor premii.
2. Fumează și ascund cu dibăcie chiștoacele în nisip.
3. Se foiesc, se scarpină se pipăie și se privesc, se dau cu fel de fel de creme și uleiuri, împotiva soarelui sau în favoarea acestuia. Se acoperă în continuu sau se descoperă, se răsucesc ca și rotisoarele sau stau nemișcați minute întregi.
4. Vorbesc între ei, se ceartă, se împacă, mustră copii, ii privesc pe ceilalți sau așteaptă cunoscuți, rezervă un loc acestora și se îngrijorează ca nu mai vin, se enervează, se calmează, se bucură, fac fotografii, vorbesc la telefon, studiaza telefonul, trimit sms sau dau bipuri celor ce întarzie. Primesc vizite aranjate sau întâmplătoare, servesc musafirii cu bere și semințe.
5. Studiază vecinii, fețele si trupurile acestora, privesc pe cei ce trec în continuu prin fața lor sau spre apă și de la apă și le picură cu apă lucrurile.
6. Iși ascund, își pitesc în continuu lucrurile, telefonul, aparatul de fotografiat, actele, banii, cheile, atunci cănd merg sa facă baie. Își aranjează mereu gentuța cu aceste chestiuni și o acoperă cu prosopul la fiecare plecare. Chiar ramân să facă de pază pe rând la bagaje sau cer vecinilor să se uite și de ele.
7. Joacă șah, table, cărți, participă împreuna cu copii la jocurile penibile propuse de firmele de reclamă, își duc copii să se rostogolească sau să sară prin toată aparatura posibilă.
8. Citesc ziarele zilei, reviste de tot felul, citesc romane de succses de dragoste, sau de mare succes cum ar fi Codul lui da Vinci.
9. Urmăresc secundă de secundă copiii, indiferent unde sunt și ce fac, construiesc castele de nisip, aduc apă cu gălețica, schimbă scutece, prepară sau pregătesc mâncare.
10. Să vorbim și de sex. Bărbații sunt preocupați de fetele tinere. Le privesc și își închipuie tot felul de idei. Un studiu american spune că un barbat este perturbat, în medie, de gândul sexului, de cel puțin 60 de ori pe zi. La mare este posibil ca perturbația să se dubleze.
11. Fac plimbări în lungul țărmului, se duc să pescuiască de pe pietre, caută scoici, privesc pe cei ce pescuiesc.
12. Îi ascultă și privesc pe vănzătorii ambulanți, cei ce oferă nămol și piatră de baie, banane, bilete la spectacolele de la grădina de vara, poze la minut sau pentru a doua zi, cei ce măsoară pe loc tensiunea arterială sau vând cărți ieftine.
Turistul îndeplinește meticulos, la scara cearșafului său, toate stările sociale provocatoare de stres, de acasă. Este foate posibil că un studiu serios să demonstreze că de fapt el pleacă acasă nu cu un stres mai mic ci cu unul schimbat.

Citesc (pct 8 !) câteva prelegeri ale lui Haberman privitoare la modernitate. Dintre caracteristicile modernității una este uimitoare, aceea de scop atribuit la nivelul societății moderne. Venirea la mare, ca fenomen social amplu, la scară națională, este rezultatul scopului de producție, care impune societății o odihnă organizată. Acum 100 de ani nu se punea problema unei producții de muncă și alăturat a unei producții de odihnă. De aceea acum un secol plajele erau virgine și pustii.
Turistul (individul) se încadrează în sistem cu nici o diferență între fabrică și plaja mării.

Este o emancipare sau nu eliberarea sânilor pe plaje. Are o legătură frumusețea lor cu actul dezvelirii sau e doar un gest de răzvrătire al câtorva femei mondiale preluat apoi de modă. Sunt sâni care se văd și merită admirație, cum sunt sâni care nu se văd chiar dacă sunt la lumină.

Rămâne de pus o întrebare amară despre frumusețea sânilor. Sunt ei secondați, atunci când uimesc privirea, și de o frumusețe internă a femeii care îi arată. Un trup superb poate fi purtătorul unui creier ce nu diferențiază un gest tandru, al unui barbat, de o zmuncitură.

Răsăritul soarelui. Pescăruși zburând vioi in ceruri cu nori pictați. Apa mării cărăruită de raze. Valuri întunecate, cu o luntre de pescari doar conturată negru în zare. Acesta e tabloul mării la ora șase fără un sfert dimineața. Descrierea răsăritului, adică nașterea sacră, solară, din ziua de 4 august 2006, unică, irepetabilă și magistrală nu are sorți de reușită. Ivirea soarelui poate fi fotografiată, filmată si apoi vizionată dar nu poate fi descrisă prin cuvintele limbii. Doar dacă am fi fost un popor solaric, care să admire zilnic, religios și temeinic răsăritul soarelui și să fi avut 100 de cuvinte pentru asta.

Dulce dupăamiază tarzie de vară. Se lasă soarele spre plopii tineri de la Jupiter. Se răresc încet nisipiștii. Se duc să facă flămânzi dușuri, să se îmbrace lejer și să se îndrepte spre cantinele moderniste și postmoderniste numite restaurante. Jegul de pe plajă este generalizat ca și în hala de strungărie. Pescăruși strâng șpanul, ba chiar se bat pentru el. Soția mă zorește spre vestiar ( hotel), eu mai amân plecarea, zăbovesc pe malul mării. E o lumină de asfințit nefirească ce se ridică din valuri. Parcă simt privirea geților de acum două milenii păstrată acolo.