În satul Gogorița se găsea o bătrână celebră pe nume Rocada, mare meșteră-n vindecarea unor boli: de nervi, de leșin și de deochi. Faima ei depășise hotarele localității și ajunse până-n Giurgiu, unde nu mai lătrau nici câinii când auzeau de această babă. Acum în localitate era o perioadă tare agitată căci toți aceia care nu-și plăteau impozitele și taxele erau trimiși de urgență la inchisoarea Þonțoroiul. Era și cazul babei Rocada care niciodată nu-și plătea impozitele, ea având imense beneficii din activități
prestate. Numai în trei ani de zile această babă își făcuse o vilă superbă cu bodyguard la intrare și cu geamuri termopan. Pe lângă ea, baba avea o fetișcană de 15 ani pe nume Dogana, pe care o pregătea să-i înmâneze ștafeta în arta vindecării unor boli și cea a ghicitului în cafea. Fata nu prea se pricepea la aceste leacuri, nu avea har dar nici voință nu prea avea. Gândul ei era să-și găsească un Făt-Frumos și să plece cât mai iute din acest iad al cotoroanței de babă Rocada. În fiecare zi baba îi poruncea tinerei fete:
-Vino, fată, cască ochii mari. Nu pricepi, ești tare înceată. Pregătesc acum aceste esențe tari,de ce ești așa speriată? Banii de aici ne vin. Vindecăm și avem talent. Cât puterile mai mă țin și am limbajul coerent. Eu vorbesc iar tu ești o căscată. Nici atenție nu-mi dai. La minte nu ești curată, liniștită vreau să-mi stai. Azi, vine la noi în casă, un soldat, ce are numai belele. Dar nouă, nici că ne pasă, să ne aducă doar lovele.
Pe ușă apare în acel moment, soldatul Momiță care avea în mână o praștie și o piatră. El le spuse furios babei și fetei:
-Vezi! În mâna mea cea dreaptă, instrument de dat în cap. Dacă ești o înțeleaptă, spune: de coșmar, eu scap?
Nu-mi place-n armată. Mă comandă niște boi. Am pe creier, zău o pată, o să-i fac pe toți strigoi. Aș trage numai cu pietre, în sergenți și-n generali. Spuneți voi acum cumetre:
-Soldații-s doar papagali?
-Am venit să mă vindecați, de ură și purtări bizare. Pică,voi să nu-mi purtați, să-mi schimbați această stare.
Baba Rocada îl sfătui pe soldatul agitat:
-Lasă praștia, măi copile. Armata este pentru bărbați. Dacă ai pe lume zile, ignoră pe acei sonați care-ți fac zilele grele. Nu-ți mai place armata, ia acum buruienile mele, și lasă, nu mai privi fata.
Apăru-n prag Generalul Gorobete care striga de mama focului:
-Aici este acest dezertor?
De trei ore sunt pe jar. De furie am să-l omor, pentru că nu este decât un măgar.
Pe cine impresionează el? Umblă cu praștia-n mână. Nu este decât un tembel, nu are cine să-i pună frână. Dacă baba asta șuie, îi dă apă azi la moară, la cap urgent i se suie, mintea aiurea tot îi zboară.
Luat prin surprindere soldatul Momiță îi dădu cu praștia-n ochii generalului Gorobete. Acesta leșină pe loc.
Baba Rocada începu să se vaite ca o descreierată:
-Nu ai maniere bune, de ce acționezi pripit? astea nu pot fi doar glume, sunt gesturi de om tâmpit. Ia-ți și generalul tău, plecați urgent de aici. Se pare că ești un rău care nu are amici. Armata e doar pentru bravi. Ceilalți care nu au pentru ea chemare, nu pot fi niște bieți sclavi ca să-și facă zile amare.