“Vreau ca atunci cand vei deschide minunatii tai ochi, o, divino, scrisoarea aceasta sa-ti spuna : buna dimineata! De aceea iti scriu astazi, desi maine am sa te vad. Imparatul pleaca poimaine la Antium, iar eu, eheu ! Trebuie sa-l insotesc. Ti-am spus doar ca a nu-l asculta ar inseamna sa-ti expui viata, iar eu acum n-as avea curajul sa mor. Insa daca tu nu vrei, scrie-mi un singur cuvant si raman. Pe urma, treaba lui Petronius cum o sa indeparteze pericolul de mine. Astazi, de ziua bucuriei, am impartit daruri tuturor sclavilor. Pe cei care au slujit douazei de ani ii duc maine la pretor sa-i elibereze. Tu, scumpo, trebuie sa afli lucrurile acestea, caci mi se pare ca sunt in concordanta cu dulcea invatatura pe care o recunosti, si in al doilea rand, fiindca pentru tine am facut asta. Am sa le spun maine ca tie iti datoreaza libertatea, ca sa-ti fie recunoscatori si sa slaveasca numele tau. In schimb, ma predau eu insumi sclav fericirii si tie si fie ca niciodata sa nu aflu eliberare. Blestemate sa fie Antium si calatoriile lui Ahenobarbus. Sunt de trei ori, de patru ori mai fericit ca nu-a asa de cult ca Petronius, caci poate as fi fost nevoit sa plec si in Achaia. Deocamdata, clipele de despartire imi sunt indulcite de amintirea ta. De cate ori voi putea sa ma smulg de acolo, voi incaleca pe cal si voi alerga la Roma sa-mi bucur ochii cu chipul tau si urechile cu vocea ta dulce. Cand n-am sa pot merge, am sa trimit un sclav cu o scrisoare, intreband despre tine. Te salut, divino. Si ma prosternez la picioarele tale. Nu te supara ca-ti spun – divino. Daca ai sa mi-o interzici, am sa masupun, dar astazi pot sa te numesc astfel. Te salut din viitoarea ta casa – din tot sufletul”.