Svarga Ashram
Risikesh
10 Nov. 1930.




Dragul meu Coca,
M-am intors aici ieri noapte, dupa mai multe zile de singuratate, petrecute in padurea Brahmapuri, si am gasit scrisoarea ta. Neintelegere, intre tine si mine ! Nici vorba. Au existat numai cateva detalii necunoscute de tine, si din acest motiv ti le-am explicat. Lasa sa-mi zica lumea Srichaitanya, aceasta ieftina zeflemea nu ma tulbura. Sunt bucuros ca cei doi prieteni ai mei ( tu si A.) nu ii cred.
Cand imi analizezi vairagya, nu ma judeca asa cum o fac europenii, poarta-te ca un indian. Vei intelege mai bine decat mine de ce Isus a avut de trecut prin douazeci de ani de grele incercari, in pustiu, mai inainte de a-si rosti mesajul. Ia aminte, Isus nu a predicat decat 18 luni si a schimbat lumea – iar eu cunosc multe creiere stralucite din zilele noastre, care au predicat toata viata fara sa-si poata schimba nici macar propriul suflet. Nu ma grabesc deloc sa revin in lume. Lumea a venit ea la Sri Ramakrishna dupa izbanda lui, in timp ce Swami Vivekananda a calatorit prin toata lumea fara sa poata converti pe nimeni. Prea multe palavre, prea multe palavre. Sadhana nu inseamna sa te apuci de treaba citind, scriin carti, dandu-ti palme si invatand neghiobiile fara de numar ale timpului nostru. La urma urmei, pentru mine, sadhana inseamna ceva mai altfel si ceva mai mult.
Tatal, mama si sora mea ma aseapta acasa, astfel incat nu am mai primit de mult vesti de la ei.
Manuscrisul cartii mele “Lumina ce se stinge” a fost primit de prietenul meu in “aceeasi” anume zi, adica optsprezece septembrie. Nu e ciudat?... Societatea femeilor literate, “Femina”, a ales ultimul meu roman pentru a-l premia pe 1930... Si toate acestea si celelalte si cate inca sunt fleacuri, lucruri fara sens si minciuni...
Fii bun si arata-i aceasta scrisoare lui A.

Cu prietenie, al tau
Mircea