|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
 |
|
|
|
|
||
|
|
         
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ am învățat să supraviețuiesc și așa 
Romanian Spell-Checker Contact |
Comentariile membrilor 
 Vizionări: 2596 
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-25 | |
Totul a pornit de la ceva foarte simplu. O zi de lucru obișnuită la un Trust de Constructii civile și industriale unde lucram, undeva la ultimul etaj, adică lîngă porumbei! Chiar sub uluc erau o multime. Îi vedeam zilnic. Le puneam bucățele de pâine.Pacea cea de toate zilele. Dar, geamul întredeschis făcea să fie și mai frig în încapere. Și așa eram îmbrăcată ca un scafandru, numai să-mi fie mai cald, să mă pot concentra la proiect, să pot mișca cursorul pe rigla de calcul.
Nu era lumina de la ora 9 dimineață, iar cea naturală era insuficientă,nici hârtie igienică la W.C., nici apă , dacă nu-ți făceai rezerve propri, nici rechizite pentru lucru. Trebuia să-ți aduci de-acasă până și creionul! Delegațiile în toată țara erau ca o pedeapsă. Nu mai zic de frigul sau căldura din trenuri, după anotimp! În una din zile am coborât la subsol, în" Sala Calculatoarelor," calculatoare abia aparute pe meleagurile noastre, unde se dactilografiau materialele concepute de noi, cei de la proiectare, inclusiv citirea cartelelor. Nu era nimeni. Toți cei 20-30 de colegi se făcuseră nevăzuți, poate pe la o coadă; se ieșea liber pe ușa de intrare, portarul era "băiat bun" sau, primise ordin să se mai închidă ochii (se dadea ceva, trebuia să prinzi rând, altfel rămâneai flamând, lipsa de mâncare...), poate la alte nivele din cladire. Am așezat dosarul pe masă dactilografei și m-am întors sus, la locul meu de muncă de lânga uluc, camera de fumători în care numai eu nu fumam, dar alt loc de munca nu primisem,trebuia să fiu mulțumită ce inhales,ce mănânc. Mă urmarea "viziunea progresului", imaginând un viitor in care ordinatorul va putea vorbi și mă va putea vedea, descifrând nu numai cartelele pe care uneori le predam spre citirea programului de calcul de rezistenta sau tehnologie! După vreo oră mă trezesc cu șeful secției din " Sala Calculatoarelor"! Îl salut respectos crezând că-mi aduce personal materialul dactilografiat! Dar el venise pentru cu totul altaceva: -"S-au furat niste bani de la noi -imi zice. Þi-am găsit dosarul tău de serviciu pe masă și, m-am gândit să te căutăm în geantă!” Bineânteles ca n-am ezitat, chiar i-am predat și cheile de la biroul meu. Așa în fața celor 40 de colegi ai mei, sală a “sectiei de proiectare” în care lucram la un loc, mese ca la școală, copii cuminți! Nu a găsit nimic, cum era și normal, astfel am crezut că lucrurile se vor aplana. Dar ți-ai gasit! A doua zi am fost invitată la Securitate, vis-a-vis de Teiul lui Eminescu, în apropierea teilor si mirosului de iasomie! Cladire în care și acum se elibereaza pașapoarte, dacă nu mă însel, acolo la etajul doi! Tocmai o luasem pe “cea mică” de la camin. M-am dus acolo ! Mi s-a spus doar atât: -"Þi se vor lua amprentele…" ( carte,amprente care mai tarziu au devenit titlul unei plachete de versuri, editata prin ‘98 , ”Amprente") M-am dus cu inima deschisă. N-aveam nimic de ascuns ! Acum, când scriu aceste note, oboseala unei zile de muncă ar putea să șteargă unele amănunte. Mi s-a spus să-mi las fetița în “sala de asteptare”. Acolo era multa lume, necunoscuți! Am așezat-o pe “cea mică” pe un scaun și, i-am dat asigurări că mă întorc în citeva minute: -”Să fii cuminte, să nu te miști de pe scaun!"-am rugat-o, vine mama imediat ! Pătrund pe un culoar întunecat, cu multe birouri. Printr-o ușă larg deschisă zăresc o colegă cu țigara în gură, ”pițigăind” cu un tip, care, probabil îi oferise propriul său scaun! Sunt dusă însă spre altă încăpere cu alură de sanctuar. Mă aflam în” camera blue”, pereți îmbrăcați cu pânză mulată și perdele similare, în care se găsea un scaun asemanator cu cel dentar, în spatele căruia trona o instalație, probabil o "mașină de detectat minciuni! ”Noutate achizitionată recent, în anii de agonie ai regimului ceausist…Salamandra, da, parcă într-un film italian văzusem cum e chinuit un suspect cu mașina asta ! Am fost așezată, mi s-a instalat o bară sub sâni, alți electrozi pe frunte și mâini, prinse cu grosolănie parcă de calău pregătind pentru mine scaunul electric. Am fost întrebată dacă sufăr cu inima, dacă am tensiune, dacă suport curentul “puțin” mai tensionat? Parcă ce conta, eram deja legată ! Am tăcut. Totul era atât de bizar că nu mai aveam replică… în cele din urmă am raspuns că nu știu, dar, de inimă încă nu sufăr, sunt foarte tânără! -"Bine, îți vom pune întrebări și tu trebuie să răspunzi corect, dacă spui o singură minciună, eu voi afla din foaia care se deruleaza în spatele tău! (mă avertizează omul în halat de doctor, un tip cu chelie, destul de tânar, ochi spălăcițit, frunte îngustă și dicție perfectă.) Circa o oră și jumatate sau mai mult, mi s-au pus fel de fel de întrebări, însă fără legatură cu subiectul: -"Ai rude în străinătate?" -"Te-au ajutat rudele din Israel la cumpararea casei?" -"Ai furat vreodată?" -"Ai pus mâna pe geanta colegei?" -"Ai deschis-o?" -"Ai manuscrise acasă?" -"Despre ce scrii?" -"Ai mai furat ?" -"O cunoști pe Nana F?" -"Vrei sa colaborezi cu noi?" După ancheta cu ”mașina rudimentară pentru borfași”,folosită experimental (am aflat că a fost probată pe mine, pentru prima oară), convinși fiind ca vor reuși să-mi smulgă nu numai marturisirile dorite de ei, ci să le devin colaboratoare, adică "sa torn" pe unul sau altul. Mi-au dat, în sfârșit, drumul! Am trecut iar pe culoarul respectiv, am zarit din nou ființa careia nici nu-i știam numele, șezând picior peste picior în aceiași rochie stravezie, tot mai aproape de șeful securist, așteptând să mă vadă în postura de hoață care și-a mărturisit păcatul. Mi-am luat copilul în brațe, murdar din cap până în picioare de petrosin, luat de pe podeaua de lemn, mâinele și fața copilului erau negre. Îmi ceruse ceva de mâncare. M-au cuprins amețeli și o stare de rău, eram incapabilă să reacționez. Dar, fericită că Noemi nu s-a pierdut .Putea foarte bine să plece din sala de așteptare ! Am reușit să mă târăsc până acasă … luând tramvaiul! Cred că toată lumea de pe stradă și din tramvai mă privea ca pe o mamă neglijentă care, nu-și îngrijește copilul! Sau, poate, se uita la ochii mei, cine mai știe cum arătam! A doua zi zvonul s-a întins. Am fost chemată de șeful meu, ”membru mare” de partid! Domnul Boloș, șeful meu direct s-a simțit lezat și impacientat că el, el...nu fusese informat! Se trecuse peste el "la invitația" mea la Securitate; el personal, n-avea habar de nimic! S-a uitat la mine cu o privire care spunea multe, întrebandu-mă, rugându-mă să-i permit să vadă fața și mâinile mai atent,vizibil cu leziuni roșii, albastrui lăsate de electrozii prinși de un nepriceput, obișnuit cu brutalitățile, numai zic ce urme adânci lasase bara de sub sâni,urme încarnate! Mi-a observat ochii roșii până la sânge, ca și urmele legaturilor strânse, marcate de pete roșii și umflături. Spaima a pus stăpânire pe el! Ii era frică,gândeam, sa nu cumva să reclam la șefii mei mai mari sau, la Comunitate, să nu cumva să se împraștie zvonul că am fost supusă la tortură. Eu nu mă gandisem la asta…Teama mea era de cu totul de altă natură. Să nu mă simt umilită, doar atât ceream de la viața! M-a rugat să las totul “pe mâna lui”, sâ verifice personal toate cele întâmplate! Ce a urmat mi-a lăsat urme pe o viață: ochelarii de vedere, syncopa mea de la Brașov ! Poezia… Ar fi trebuit să-i pun în față alt dosar, de poezii publicate în “Cultul Mozaic”, "Cronica", "Convorbiri Literare", acolo alături de cei care au fost, la fel, chemați în locurile acelea care îți lasă urme adânci, șenile, șenile! Dovezi ale existenței mele iudaice chiar Dincolo, pe “plaiul mioritic”! Dar fiecare –în viață- v-a plăti pentru spusele sau scrisul său, în fața lui Dumnezeu !” Scriam pe atunci: "n-am sa vând sticle goale/cînd n-o să mai am de mâncare”! (Revolta sângelui) Au fost chemați la Secu’ și alți colegi. Aproape toți au fost supuși, nu mai mult decât cinci minute, de formă, pentru acoperire față de mine și Comunitate, la ” mașina de detectat minciuni”. Luată la bani mărunți, colega care a acuzat furtul (cea cu soțul securist) a dezvaluit, până la urmă că, banii –așa -zis furați- au ajuns în buzunarul unui ginecolog care a operat-o, înainte cu câteva zile, tocmai “în timpul serviciului”, exact la orele vizitei mele in “Sala Calculatoarelor” (portarul instituției, om corect, a depus mărturie!) Înscenarea furtului a fost doar un alibi pentru soțul ei, doar atât! A fost dată afară din serviciu. S-a aflat că era o profesionistă experimentată în amor "multilateral dezvoltat", motiv pentru care, soțul ei a obținut divorțul. Coșmarul trăit, “camera blue” cu scaunul dentar si vocea securistului, molcomă și convingatoare, s-a transformat într-un vis obsesiv care nu înceteaza să mă urmarească cu ochii deschiși. Lucrurile nu s-au terminat aici. Soțului meu, Delu i s-a înscenat că ar fi bătut un controlor de autobuz, într-un alt cartier în care nu a ajuns vreodată! Ise promise marea cu sarea dacă ar fi știut ceva despre Nana F. Evreica studentă la medicină care se culcase cu un libanez! Fusese exmatriculată și expediată pachet în Israel (întâmplător o descoperisem în avionul care m-a adus ca turistă în Israel). Mi-am amintit apoi ca acel "călau" mi-a șoptit că îmi cunoaște "punctul vulnerabil", adică sotul meu . Singurul lucru pe care il putem face e să dăm în vileag, ce ne stă în putere, chiar peste ani, chiar acum! Probabil că, astăzi lucrurile stau altfel, lumea s-a maturizat, lumea-i mai bună, mai sinceră, are de ales, poate șterge într-o clipă trecutul cu buretele, îl poate modifica, idealiza. Eu nu! Era prin anii 1980 si ceva ...și eram tânără și încrezatoare. Voiam să cuceresc lumea dar, nu reușisem decât să cuceresc și să primesc rația de 1200 de calorii ... era o fericire pe atunci! Umilirile noastre! bianca marcovici "ULTIMA ORA", APRILIE, 2007 TEL AVIV
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| |||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | | |||||||
| |||||||||
|
