Marcată de sărăcie, foame și teamă, Catrina își târșea pașii înșosetați cu noroiul insultelor aruncate asupra ei și scurse la picioare, într-un strat pe cât de gros, pe atât de infect!
- Idoata dracului! Îi stă mintea la gigele, sărăcia șurii!
Ion al Prodanului venit de o generație la oraș, o împroșca pe femeie cu ocări și insulte, lung în urma ei, asmuțit gata să sară la cel mai mic gest al tinerei femei.
Dar Catrina trecea ca o boare de suflet ce era, cu destul praf cât să pară murdărie pe obrazul ei, care oricum, nu avea nici o culoare. Dar avea frunte. O frunte mare, luminoasă, ca o boltă de de cer încăpătoare. Te așteptai să vezi un soare lucind pe fruntea ei marcată de colțul inteligenței. Și pe fruntea aceea, o gâză s-a așezat să se odihnească. Deranjată de elitrele aspre, Catrina făcu un gest să o alunge. Mâna de aer descrise un arc, gâza zbură, iar brațul ei reluă balansul ritmat care însoțea mersul ei sigur, ferm. Ajunse la bibliotecă, încărcă două sacoșe de cărți. Porni înapoi pe drumul pe care a venit. Pe jos, o monedă măruntă, o fisă de telefon, sclipea la soare. Și-a adunat cu o mână ambele sacoșe, s-a aplecat, a luat moneda, a pus-o în buzunărașul rochiței sărăcăcioase, apoi a despățit din nou sacoșile grele, ca să se cumpănească.
- Sunt grele sacoșele Catrină?
- Sunt grele, doamna Olga, sunt grele. Stați la poartă pe băncuță?
- Hai stai aici și odihnește-te puțin. Gelu! Adu-i o cafea și niște apă Catrinei!
- Gelu!!! Hai că a venit Catrina!
- Bună ziua Catrina ! Ce ai în sacoșă ?
- Păi... ce să fie cărți.
- Cărți ??!!??... dar ce faci cu ele?
- Învăț... și ochii începură să înoate în lacrimi.
- Dar cu serviciul, mai ai?
- Am...
- De ce nu îți iei o rochie și umblii cu decolorata aia?
- ....
- Măi Olguța, iar începi tu acuma? Ea se întreține singură...
- Hai în casă, să mănânci o ciorbă bună!
- Nnnu...mulțumesc !
- Hai nu face nazuri, că dacă mor eu nimeni nu îmi va da mie de pomană!
- Am să îți dau eu!
- Lasă, lasă, ce să-mi dai tu Catrină! Tu când o să ai bani să îți aduci aminte de mine și să te îmbraci, așa frumusețe de fată ca tine să umble în zdrențe !
- Mai bine ți-ai găsi un sponsor să te îmbrace ca lumea ! Păcat de tine că ești frumoasă! Și umbli așa îmbrăcată de doi lei!
- Las-o măi Olguța, iar o faci să plângă! Dacă așa îi place ei să fie săracă!
După masă, cei trei au stat la discuții. Fiecare povestea mărunțișuri insignifiante care nu zgâriau sensibilitatea celuilalt.
Ușor, ușor, ceasul zilei arătă înserarea. Toți trei s-au scuturat ca prin minune. Fiecare și-a amintit că are ceva de făcut, ceva de isprăvit, că ziua se termină iar ei nu și-au făcut treburile. Brusc, discuția deveni țepoasă.
- Când mai treci Catrina? Hai, acum cât mai sunt pe pământ!
O fâlfâire scurtă de pleoape, o privire semivinovată, semiobosită:
- Când duc cărțile înapoi la bibliotecă, atunci am drum pe aici...
- Poate voi mai fi...
- Hai, hai, Olguța, de ce să nu fii?
- Ei da, am trăit destul, sunt obosită!
- Și eu sunt obosită, doamnă, și eu...
- Ești obosită că așa vrei tu! Ia găsește-ți și tu un bărbat ca lumea și te mărită!
- Da, dar atunci voi fi obosită de la șmotru și altele multe ca și tine, doamna Olga!
- Are dreptate Olguța, are dreptate! Fiecare obosește!
- Păi da, dacă o să găsească un bărbat să mănânce ca un porc, desigur că va fi obosită! Toată ziua la cratiță! Lasă, că ea nici nu știe prea multe să gătească!
- Măi Olguța, iar începi? Mă faci porc? Pe ea o faci ...
- Hai, gata, gata, că are dreptate! Mie nu îmi place să fac gospodărie!
- Da, îți place să îți irosești anii învățând! La ce îți trebuie atâta citit? Ai să chiorăști!
"Mai bine aș chiorâ și nu aș mai vedea mizeriile din lumea asta! Of, Doamne, de ce, de ce... "gândea Catrina, cu capul în piept și mâinile adunând conștiincioase sacoșile din plastic jerpelite supraîncărcate. Se rupse o toartă, cărțile s-au împrăștiat pe jos.
- Gelu!!! Dă-i lui Catrina o sacoșe de aia de pânză, să aibe să care învățătura! Dă-i una de aia de pe frânghie pe care am spălat-o, să nu fie murdară !
- Îi dau Olguța, îi dau!
- Nu este nevoie, uite, înod aici, le iau pe amândouă sacoșile într-o mână, iar restul de cărți uite-așa, sub braț. Nu este mult până acasă. Și nu am timp să mă mai întorc să vă aduc sacoșa înapoi.
- Nu este nevoie. Păstreraz-o tu să ai să cari învățătura cu ea !
- Măi Olguța, măi! Iar o faci să plângă!
- Da' de ce să plângă. Ia stai aici puțin că mă duc la baie și apoi vreau să îți spun ceva! Luă cu ea sacoșa adusă de Gelu motivând că este murdară, că nu este cea spălată de ea.
Rămasă cu Gelu, au povestit amândoi ce au făcut fiecare în decursul ultimei săptămâni. Mărunțișurile zilnice. Doamna Olga hodorogea pe dincolo, bombănea.
- Ia sacoșa și du-te și termină-ți treaba ! Stai să îți pun eu cărțile în ea !
- Da, aveți dreptate, mai am multe, multe, iar mâine iar la servici, iar la școală... Sărutmâna pentru masă! Noapte bună ! Să ne vedem sănătoși!
- Să fii sănătoasă! - îi urară cei doi soți în cor.
Pe drum sacoșile i se părură Catrinei mai grele decât greul. Mai ales cea de pânză. Când a ajuns acasă, a scos carte cu carte, întâi din sacoșa de platic și le-a așezat pe masă, aliniate. Apoi a tras carte cu carte și din sacoșa de pânză. A scos toate cărțile, dar sacoșa atârna. La fund era un borcănel care s-a dovedit a fi cu gem de casă și un pachețel cu niște feliuțe de pâine cu caș și ridichi.
Ochii Catrinei șiroiau.
Astăzi nu mai învăț. Mă ustură ochii. Mă ustură tare. Acum mă duc să mă culc.
Noapte bună doamna Olga, noapte bună domnu' Gelu !
A venit și dimineața înșiroită de ape. Primăvara târzie așa considera ea să se scurgă în vară. Pe apă de ploaie. S-a scurs ca și săptămâna, ca și luna, ca și examenele Catrinei. Ca și zilele ei, ale tuturor, dar mai ales ale doamnei Olga. Într-o zi, a dat un telefon doamna Olga Catrinei, unul dintre cele 2 - 3 telefoane pe care ea i le-a dat în tot timpul prieteniei lor. Ele comunicau cu dorul. Una stătea la geam sau în poartă - după anotimp, iar pașii Catrinei se întâmplau pe acolo.
Dar de data aceasta, Catrina a venit ca niciodată, pe fugă, înainte de serviciu.
- Da, doamna Olga, de ce m-ați chemat?
- Þi-am spus că pentru tine sunt întotdeauna Olga. De câte ori să îți spun !
Mâinile Catrinei căzură în lungul corpului, trăgând umerii în jos. După ele și ochii. Abia atunci a observat Catrina că doamna Olga nu stătea în scaun obișnuit, ci în unul cu rotile. Fulgerată, se cutremură, ochii fâlfâiră a disperare și se înălțară muți a întrebare.
- Am avut o criză de inimă. Dar acum mi-a trecut. Mi-a făcut doctorul injecții și sunt sănătoasă.
- Da, se simte bine! - întări și Gelu.
- Tu ce mai faci, de ce nu ai mai trecut?
- Eu, ..știți?... mă scol de dimineață, citesc un curs apoi mă duc la muncă, după aceea fac naveta la facultate, apoi noaptea când mă întorc mă culc. Am avut o serie de examene parțiale, am trecut totul cu bine. Acum abia aștept sâmbăta și duminica să spăl, să curăț și eu puțin prin casă...
- Ce mănânci tu?
- Păi lapte, covrigi, este sănătos și se fac repede! - țâșni răspunsul. Adică nu trebuie să gătesc că nu am timp.
- Gelu, să te duci în piață să cumperi ce am pus pe listă, vine Catrina duminică să mănânce la noi !
- Of ! Nu pot să vin la ora prânzului. Este ocupat! Sunt chemată la o activitate la serviciu. Nu știu când scap. Dar cum scap, cum vin.
Dar n-a venit...Că a stat Catrina până dincolo de ora 10 noaptea. Luni a bătut la poarta închisă, la ferestre. Nu a răspuns nimeni. A mai trecut o săptămână, cu zile, cu nopți, cu alergătură, cu speranța unui strop de timp liber. Dar acesta nu a apărut decât mult mai încolo. Și atunci, s-a repezit tot într-un suflet la doamna Olga. Erau ușile deschise la intrare, Gelu stătea de vorbă cu un bărbat și o femeie necunoscuți Catrinei.
- Bună ziua! Am venit abia acum, că nu am putut până acum... se fâstâci ea sub privirile insistente ale necunoscuților.
- Păi a murit doamna Olga.
- Cuuum!?!?!?! Când????
- Tocmai a fost ieri pomana de 40 de zile - spuse femeia necunoscută.
- Domnu Gelu, de ce nu m-ați chemat? De ce ? Voiam să îmi iau rămas bun!
- Ei lasă, că Olguța știa că ești ocupată !
- Nu pot să cred, nu pot să cred! Nu !!! Acum sunt în vacanță și am timp, am timp!!!
Ochii ei erau măriți și uscați. Căutau prin împrejurimi țigaretul, scrumiera, ziarul, scăunelul pentru picioare, pernuța, toate acele mărunțișuri care o înconjurau pe doamna Olga.
Dar nu erau. Era doar acea măsuță din hol și cele două fotolii cu brațe unde cele două stăteau de povești în scurtele răgazuri lăsate de viață.
Catrinei i se păru că vede o umbră zâmbitoare într-unul din fotolii. "Olguța...draga mea", gândi tânăra femeie.
- Hai, mai treci pe-aici, noi acum avem treabă cu împachetatul, eu plec la fratele meu, să stau cu familia.
- Bbbbine domnu Gelu, bine. La...revedere!
- Ce la revedere! Nu mai vine el aici niciodată! - interveni cumnata.
Dar pomana? Sau mormântul ei? Cine îți va pune flori doamna Olga? - gândurile Catrinei întrebau.
- Da, chiar, ce rost mai are să mai vin! veni răspunsul lui domnu Gelu.
O umbră mare, neagră coborî în mijlocul zilei însorite între Catrina și lume. Lăsă capul în jos, spuse un "Bună ziua" scurt și
plecă pe drumul către casă.
După două săptămâni, luă sacoșa cu cărți și se îndreptă spre bibliotecă pe drumul cel scurt, că mai avea un an până să termine. Tocmai a gătit că tot era vacanță! Luă borcanul în care a fost dulceață de la doamna Olga și îl umplu cu mâncare.
Să îl dea, dar cui? Pe stradă, puțină lume, moleșită de soarele care ardea. Pe drumul către bibliotecă femeia se gândea că se va acri mâncarea....Păcat... Dintr-o tufă de la marginea trotuarului ieșeau scâncete. Se aplecă și văzu un cățel lovit de mașină. Dădu crengile la o parte, deșertă borcanul iar câinele înfometat mâncă dumicând printre scâncete. Ea luă borcanul, se duse la bibliotecă, schimbă cărțile, apoi ceru să meargă la toaletă. Acolo, spălă borcanul, îl umplu cu apă și la întors îl puse alături de câine. La plecare câinele avea ochii blânzi, iar trupul era mai relaxat, gemetele încetaseră.
Săracul! - gândi ea. Seamănă cu răposatul câine al doamnei Olga.
Și atunci, umbra dintre ea și lume se duse, dar i se păru că vede înspre cățel fața zâmbitoare a doamnei Olga.
Boda proste, Catrină!