agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-26 | |
Așa am cumpărat camera.
Goală, cu pereți netencuiți, din cărămidă roșie, o fereastră și o ușă, față în față. Rece. Proprietarul mi-a spus că în preț intră două ceasuri de perete identice, pătrate, cu cadran alb și cifre negre. Ticăitul lor m-a ținut trează toată noaptea petrecută în picioare, lângă fereastra lăsată deschisă ca să poată intra lumina felinarului de pe strada fără nume, doar cu un număr atârnat pe gardul celei de-a cincea casă de la intersecția cu un bulevard de unde s-a auzit, până târziu, zgomotul mașinilor utilitare. Ora exactă. La amândouă, la secundă. Ticăitul lor și-a pierdut sincronizarea pe la miezul nopții. Pe fâșia de lumină, ce se stingea fix în colțul din dreapta, mi-am imaginat patul larg, cu ramă metalică și așternut de mătase ruginie, iar pe partea opusă, exact sub primul ceas, am să așez un balansoar. L-am zărit într-o curte, aruncat. Zăcea chinuit, într-o rână, pe o stivă de lemne umede. “Nu-l vindeți?” “Ce?” “Scaunul.” “A! E o vechitură, de ce-l vreți?” “Îmi place. Nu vi se pare că spune povești? “ M-a privit ca pe o arătare, cu un zâmbet în colțul gurii. Mi-a cerut pe el o sticlă de vodkă “de-aia bună”. Apoi am cusut, frunză cu frunză, perdeaua ce trebuia să acopere peretele celui de-al doilea ceas și, pentru că nu mi-au ajuns frunzele, toamna fiind abia la început, am desenat rădăcini cu un creion dermatograf, acoperind rosturile zgrumțuroase dintre cărămizi. Ticăitul și-a recăpătat sincronizarea puțin înainte de primul cântat al cocoșului Cocoșul din gospodaria de la capătul străzii, de unde încep să se înalțe blocuri pătrate, vechi. Când mi-a bătut în geam prima ploaie, am încălzit locul cu primul răsărit fotografiat la malul mării. Era o vară fierbinte. Am petrecut atunci noaptea pe plajă, așteptându-l. Sigur că imaginea s-a deformat, fiind nevoită să aduc fotografia la dimensiunea unui perete trunchiat. Fiecare ticăit se lovea ușor de marginea frunzelor, rezonând. A plouat toată ziua. N-am avut încotro și am numărat cărămizile rămase. Mă încurcam la fiecare secundă leneșă, pentru că n-am fost inspirată să mă așez în mijlocul camerei unde aș fi putut să dau șanse egale timpului scurs din măruntaiele celor două ceasuri. Și-apoi, da, recunosc, mă încânta mai mult zgomotul ploii. Știam, fără să privesc, când lovește pervazul, geamul, acoperișul de tablă al casei de vis-a-vis, asfaltul, mașina parcată de câteva zile în apropiere, și chiar frunzele copacilor. Abia spre seară, când a stat ploaia și cerul s-a limpezit, mi-am dat seama că numărul lor e impar, că depășește cu puțin, cu foarte puțin, ultima cifră neagră de pe cadranul alb al... A urmat noaptea cea mai lungă... Mi-a intrat în cameră luna. Și-am scobit lăcaș din loc în loc, printre cărămizile fără soț. Am împlântat bucăți de crenguțe din copacul cu trunchi putrezit, pe care Primaria l-a tăiat alaltăieri, lăsându-l împrăștiat pe caldarâm. Apoi am agățat, cu grijă, amintirile. Așa… ca primul sărut. Urmărind tăcerea. Am sfârșit când mi-am dat seama că până în zori mai sunt exact… două ceasuri.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate