As vrea sa imi cer iertare...de la tine...de la el...de la ea...de la toata lumea. Dar nu reusesc,poate e din cauza mandriei...
Am acel sentiment de neputinta, si de ura si de dor...
Nu o sa spun ca imi sangereaza inima, nu o sa te implor sa te intorci la mine...nici macar nu o sa incerc sa o fac...poate doar sa iti cer iertare...poate doar sa imi astern buzele pe ale tale, multumindu-ti pentru cuvintele pe care le-ai rostit, chiar daca au durut, sau au alinat.
O sa mai incerc sa sarut si stelele pe care le-am admirat impreuna, am sa incerc sa urmaresc norii care mai staruie pe cerul meu, poate chiar sa urmaresc padurea pe care nu vad din cauza copacilor, sau, poate am sa culeg fructul nenascut al pomilor, ce incearca sa inmugureasca, stiind, insa, ca nu mai au nici o sansa...
O sa mai incerc sa sarut si ploaia, ce inca mai umezeste sufletule pline de dor, de regret si remuscare...O sa imi inchipui ca esti inca langa mine si ca tot ce scriu acum, isi va gasi ecoul in gandurile tale, inca nerostite, sau nevisate...
Fara tine...e un gol...dar nu o sa definesc golul...e peste puterile mele...sunt si eu de parerea lui camil petrescu, ce spune ca vorba e un mod dintre cele mai imperfecte de a spune ceva. Nu am redat citatul asa cum a fost el scris, pentru ca nu are sens...nu am sa incep sa fac un eseu pe marginea lui...
Nici macar sa mai scriu, acum, nu am de gand...pentru ca nu mai conteaza acum..nimic...
Si totusi, de ce mai doare?...o sa incerc sa inteleg, desi, nimicul din mine nu imi permite...degeaba incerc sa ma depasesc..sunt tot eu...poate voi evolua...si, poate, din nou voi spune ca tot raul e spre bine, voi astepta acel bine la nesfarsit, si la urma, imi voi spune ca a trecut, iar eu nu am avut nici macar decenta de a-l observa si de a-l fructifica...nici macar de a-l simti...in definitiv, tot eu sunt de vina...cine altcineva?...