agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4885 .



Autocalu’
proză [ ]
apărută în Amurg sentimental nr. 1,ianuarie, 2006

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [oana ]

2006-11-09  |     | 



Vestea despre intrarea României în Uniunea Europeană se răspândise prin toată țara ca vântul, ajungând până în cele mai izolate localități. Noile reguli ajunseră și la urechile lui Bălan, un cal cu o reputație de invidiat în ceea ce privește domeniul agricol.
-Cum e posibil ca după o viață întreagă de muncă, să fiu dat la o parte cât ai bate din copite? Auzi, domnule, cică țăranul va trebui să lucreze numai cu utilaje de ultimă generație și noi, caii, vom fi înlăturați în favoarea progresului. Eu, inutil… plângea calul în hohote de nechezături, ștergându-și nasul pe maldărul de fân din fața sa. He-he! Nu mă dau eu bătut așa de ușor. Nu-i las eu să mă facă salam pentru import.
Toată noaptea se frământă Bălan, întorcând problema pe toate părțile. Când începură a miji zorile, știa deja ce era de făcut pentru a rezista în noile vremuri. Ieși din grajd și se duse la cotețul porcului, care încă nu se trezise din dulcele somn.
-Auzi, porcule? Eu mă privatizez. Îmi fac o firmă de taxi: AUTOCALU’, imagină el, uitându-se spre cer, în timp ce în țărâna încă pătrunsă de umezeala nopții, desena cu potcoava un arc. Căruță am, hamurile sunt încă bune… nimic nu-mi mai trebuie. Ce zici? Vrei să fii primul meu client?
Porcul, buimac de somn, părea nehotărât.
-Hai că nu iau mult, insistă Bălan pentru a-l convinge. E ieftin: trei mere un tur de curte. Știi… trebuie să-mi fac exercițiul prin împrejurimi , înainte să iau viața în piept. Că după aceea… drumurile țării vor fi calea mea.
-Nu merg, Bălane, se hotărî porcul într-un final.
-Haide! Haide! se ruga Bălan.
-Nu merg și pace bună. Eu știu un singur lucru, așa cum unu și cu unu fac doi. De două ori în viață merge cu căruța un porc. Prima dată a fost când eram purcel și m-au adus aici, după ce am fost înțărcat, iar când va fi să fie a doua oară, înseamnă că vor să-mi facă pomana. Îți dau trei mere numai ca să mă lași în pace, că de mers nu merg nicăieri.
Luă Bălan merele și cum le mânca dezamăgit și cu o față mai lungă decât o are oricum calul, văzu niște găini care tocmai coborau de la cuibar, lăudându-se care mai de care al cui ou e mai grozav și mai cu moț în frunte:
-Soro, ou ca acesta de-l făcui acum, n-are să mai fie în curtea asta, cotcodăci prima.
-Taci, tu, din gură și nu te mai umfla atât în pene. Nu vezi că nu e neted? Parcă ar avea cocoașă, cum are cămila, așa are un guguloi la vârf.
-De parcă al tău o fi mai grozav. E atât de mic, de parcă ar fi ou de bibilică și trebuie să cauți cu lupa ca să dai de el.
-Așa e, chiar că e mic, se băgă și a treia găină în discuție. Să fi văzut oul meu: mareee cât o zi de post. În mod sigur are două gălbenușuri. O să iasă pui gemeni din el. Puii mamei! cotcodăci ea cu ochii umeziți de dragostea maternă care o străbătea în acele momente și întinzând aripile ocrotitor, de parcă îi și vedea ciugulind în juru-i.
-Hei, fetelor! le întrerupse Bălan, distrat de conversația lor.
Găinile se opriră din vorbă și se apropiară de el.
-Nu v-ați săturat și voi de făcut ouă? Nu vreți să faceți și altceva? Am o propunere pentru voi. Mi-am făcut firmă de taxi: AUTOCALU’ imagină el iar, cum făcuse și în fața porcului. Ce-ați zice de o plimbare prin curte?
-Lasă-ne, Bălane! Că nu ne arde nouă de plimbări. Mergem noi oricum peste tot și fără căruță. Dar mersul nostru este cu folos: mai găsim o grăunță, mai scurmăm după vreo râmă… Și dacă ți-am da fiecare câte trei boabe de grâu, ție nu ți-ar ajunge nici pe o măsea.
Așa spuseră găinile și plecară în treaba lor, continuându-și discuția:
-Soro, dar cine ne-o fura ouăle? Că de fiecare dată când mă duc la culcare, găsesc cuibul gol.
-Ei… o dată și-o dată tot o să stau la pândă și când l-oi prinde pe hoț, o să-i scot ochii cu ciocul meu ascuțit, să nu mai găsească altă dată drumul spre cuiburi…
După ce se îndepărtară și găinile, calul vru să-și încerce norocul și cu Grivei, dar câinele își arătă colții printr-un mârâit nervos, ceea ce îi tăie tot elanul. Văzând că nu are mușterii în curte, se gândi:
-Hotărât lucru. Dobitoacele astea domestice nu-mi sunt de nici un folos. Plec de-aici, să găsesc un loc propice pentru afacerea mea.
Zis și făcut. Cum se înnoptă, Bălan se strecură sub hamurile căruței și ieși din curte. Merse el ce merse, până ajunse în dreptul unei păduri. Acolo, după ce se asigură că nu e tertipul vreunui vânător și că Bălan e singur, un lup cu ochi sticloși sări dintr-un tufiș, tăindu-i calea. Calul se sperie și oprindu-se, dădu câțiva pași înapoi.
-Bună seara, prietene! Dar ce-i cu tine singurel pe-aici, la ora asta târzie? îl întrebă lupul, încă nevenindu-i să creadă de norocul ce tocmai dăduse peste el.
Deși inima îi bătea cu putere și-i tremura carnea pe el de frică, Bălan se străduia să pară stăpân pe sine. Auzise o mulțime de povești despre lupi, în drumurile făcute cu stăpânii lui și știa că nu sunt prea isteți. Își dădea seama că n-ar fi scăpat viu dintr-o confruntare fizică, așa că făcu rapid, în minte, un plan. Cu un calm aparent, îi spuse lupului:
-Ce să fac, prietene? Nu prea merg treburile prin gospodărie, așa că ne-am făcut o firmă de taxi, să ne descurcăm și noi cum putem, în vremurile astea grele.
-Adică… sunteți mai mulți? întrebă lupul cu neîncredere.
-Da… o mulțime: cai, porci, găini, vaci, capre, oi… Mai ales oi.
-Dar câini? Câini sunt?
-Da’ de unde? se prefăcu Bălan. Ãia nu erau buni de nimic, așa că i-am alungat din curte, de când am făcut firma. Și pe ei și pe oameni. Mai mult ne încurcau.
Lupul începu să saliveze la gândul unui ospăț pe cinste.
-Și voi… singuri, singurei?
-Cum singuri? Ne avem unii pe alții, continuă Bălan cu o siguranță din ce în ce mai mare.
-Și unde este locul acesta minunat?
-A… păi nu e foarte departe. Dacă vrei să fi clientul meu, te duc imediat până acolo. Dar să știi că trebuie să plătești.
-Da, da! Sigur! Îți dau tot ce vrei, numai du-mă să văd și eu locul asta al vostru.
Bălan se prefăcea a negocia prețul plimbării:
-Vreo șapte mere pădurețe…
-Da, da! Îți dau, saliva lupul.
-Și niște coceni de porumb, dar din aceia proaspeți, de anul acesta. Să nu-mi dai vechi, de anul trecut, că nu mai fac târgul.
-Îți dau tot ce vrei, numai du-mă o dată!
Lupul își făcuse și el un plan. Îi promitea calului de toate, că oricum nu avea de gând să îi dea nimic, ci din contră, Bălan avea să fie primul fel servit la masa lui.
-Să mergem atunci! încheie calul. Urcă-te în taxi și pregătește-te pentru cursa vieții tale.
După ce lupul se instală în vehicul, alergă Bălan ca vântul și ca gândul până acasă, fără să răsufle, cum nu alergase el în toată viața lui. Năucit de atâta zdruncinătură, lupul se ghemuise sub capra căruței și tremura din toate încheieturile. Numai gândul unei mese mai îmbelșugate îl ținea să nu sară în spatele calului, mulțumindu-se doar cu acesta.
Ajuns acasă, Bălan se ridică pe picioarele din spate și izbi cu toată puterea copitelor din față în poartă, făcând-o praf dintr-o singură lovitură. Câinii, eliberați din lanțuri pe timpul nopții, începură să latre cu putere și mirosindu-le a sălbăticiune, se adunară în jurul căruței. Oamenii săriră din somn speriați și înarmându-se care mai de care cu furci, cosoare și alte cele, năvăliră din toate casele asupra lupului și-l snopiră în bătaie. De-abia scăpând din mâinile lor, cu blana și trupul tot o rană, acesta o luă la fugă încotro văzu cu ochii, cu coada între picioare și neuitându-se nici o clipă în urmă.
După o asemenea aventură, nu i-a mai trebuit lui Bălan nici firmă, nici privatizare și nici plimbări de unul singur. A rămas liniștit în curtea și în grajdul lui, unde îi era locul, așa cum se cuvine unui cal cumsecade, așteptând resemnat intrarea în Uniunea Europeană.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!