Pe insula Roginta au rămas numai două persoane,una grasă și alta slabă, să ducă mai departe tradițiile, limba și portul acestei insule sărace și neprimitoare. Grasa, pe nume Lucinda, era o persoană tânără, dar avea multe kilograme în spinare, aproape 150. Asta nu o impiedica să fie iute la minte și chiar la mânie. Slabul, pe nume Dante, era numai piele și oase, abia se mai mișca, fiind mai în vârstă, având cam 70 de ani. Tânăra Lucinda se adresă nervoasă lui Dante:
-Toți de aici au plecat și au rămas doi nătăfleți. Îți spun drept și delicat: Nu suntem deloc isteți. Suntem plini de nostalgie...Dar la ce ne folosește? În final nu-i bucurie, hrana zilnică doar pește. Mie -mi trebuie calorii, ca să pot judeca bine. De aici nu putem călători nici azi și nici mâine. Raci, crabi și chiar moluște, praf le fac de le găsesc. Aș mânca și niște ...muște. Acum, zău dacă mai gândesc. Când îți văd și silueta- numai oase și ciolane...
AșA grasă fac pe atleta, și aș fugi după copane. Copane de păsărică, pe insula asta prăpădită. Zău dacă nu-mi este frică, de o foame nenorocită. Mă gândesc la o friptură...și urechea ta e bună! Am pe gât o arsură, aș pleca acum pe Lună. Am plecat din Moldova, dragă, unde era cald și bine. Stau pe Roginta ca bleaga...râd și ciorile de mine .Am slăbit 20 de Kile, pe atolul ăsta blestemat. Mă sfârșsec..Doamne ce zile! Încă puțin și am căpiat. Pot să-mi plâng numai de milă. Sincer ce pot face acum? Dante ești căzut-n bilă? De ce nu ți-ai ales alt drum? Ai rămas aici de pomană. Cine îți ridică statuie? De hrană suntem în pană...Ești totuși ființă vie? Curg pieile de pe tine, mai ceva ca la balamuc. Dacă stau și gândesc bine...Hai , să facem un mic truc;
-Te prefaci că ești mort, chem în ajutor un vas, care vine mâine-n port, este tot ce ne-a mai rămas.
Supărat de cele auzite, Dante îi spuse:
-Graso, zici că ai soluții?
-Vezi-ți de grăsimea ta. Nu vreau să avem discuții, mi se pune acum pata . Să dispari din calea mea! Ești un colos și atâta tot. Îmi cunosc bine calea- De aici nu plec că nu pot! M-am născut pe acest pământ, nu am venit de nicăieri, pentru mine e ceva sfânt. Graso, tu m-ai supărat și ieri. La mâncare doar ți-e gândul, nu mai ai nici o bucurie. Nu pot acum să fac pe Sfântul, dar eu iubesc și vântul care adie. Am ajuns doar piele și oase, din cauza sărăciei de pa aici. Vitaminele s-au dus la cele grase, nu mai am deloc amici. Tu ești ca un balon, mâncare și iar mâncare. Nu ai pe lume nici un fason, nici piper și nici sare . A dispărut și peștele că îl prinzi și-l devorezi. Îmi aduci numai belele- Asta, graso nu o vezi? Sunt slab dar încă exist. Prefă-te tu că ai murit, supărat sunt și foarte trist, mă crezi doar un aiurit. Numai noi în acestă zonă. Unul slab și alta grasă. Una care cântărește o ...tonă, și în pace nu mă lasă.
Înfuriată peste măsură, Lucinda se repezi la el, spunându-i:
-Dragă Dante, măi schelet, zi merci că vezi o ființă. Îți dezvălui un "secret" Ai gură mare și neputință. Când apari ca o nălucă, trebuie să-mi fac și cruce. Ai zilele mai mult pe ducă,ai pretenții chiar de duce? Pentru tine am avut respect, nu știam că mă consideri un gunoi. Ai un caracter infect.. Nu ne-am înțeles amândoi- Bâtrân, egoist,o răutate. S-a pricopsit insula cu tine. Nu mai zic de sănătate... șubred, fără sânge-n vine! De câte ori am făcut rost de mâncare, Dante, prăpăditule, zgârcită, eu nu am fost, ți-am dat și ție, smintitule.
Dante, fără chef, privind în zare, spuse:
-Uite, se zărește un vapor, fă-i un semn și pleacă. Nu-mi ești de ajutor, atitudinea ta mă seacă. Dacă ajungi tu pe punte, scufunzi orice ambarcațiune. ești un colos, ești un munte, nu ai creier, nu ai rațiune. Urât mi-a fost în viață, cicăleala și omul fals. Mâine de mi se va sfârși...ața. vino, să te fac un vals. Ai apărut în viața mea, la apus nu la răsărit. Mi-a fost totuși soarta rea, îmi cer scuze dacă te-am rănit. Ai fost o grasă simpatică, ți-o spun acum la final. Mi-ai fost exact ca o fiică, eu sunt bătrânul răpus de val. Dacă ajungi în țara ta, sărută pământul cel drag. Bătrânețea m-a dat gata, dar trecui și aspru-i prag.