În laboratorul lui Nicos s-au întâlnit: genele de porc, de șobolani, de pisici și de maimuțe, toate fiind chemate de șefa laboratorului genetic, șoricuța Selena. Selena a făcut harta genetică a acestora și a raportat succesul răsunător al testelor sale de pe planeta Plexigora. Ea le spuse tare încântată:
-Toți să stați acum aliniați pentru că trebuie să vă aduc la cunoștiință:
-Veți fi foarte încântați, succes mare în știință. Veți toate mai deștepte, mai puternice, mai aparte. Ne-am ridicat câteva trepte, am ajuns acum deperte. Harta genetică e revoluție, trebuie să înțelegeți asta. Este ultima soluție. Nu mai trăncăniți și basta! Nu mai comentați nimic, eu sunt șefa de laborator. Nu aveți rușine un pic? Vă trimit urgent la abator ca să vă ia și câte o genă, de maimuță și de porc, aveți prea mult sânge-n venă, toți șobolanii și pisicile care torc.
Gena de porc, supărată nevoie mare, le spuse:
-Ce experiențe ai făcut, Doamnă Șoricuță, isteațo?
Cu gluma te-ai întrecut, mi-ai încurcat mațele, nătăfleațo!Nu mai am poftă de porc. Aș mânca o șoricuță. Spre voi acum de mă întorc aș mânca și o plăcuță. Am crezut că devin deștept, eram porc și doar atât. Nu mai văd nici drumul drept, îmi lipsește o nară din rât. Câtă carte ai învățat?
Acum noi suntem cobai? Tare le-ai mai încurcat; habar de nimic nu ai.
Gena de șobolan, nemulțumită de tratamentul la care este supusă de Selena, le spuse:
-Eram șobolan de rasă, acum sunt un ramolit. Nu mai am poftă la masă, de atâtea experiențe am amețit. Nu pot să fiu mai bun. Sunt un șobolan decent. Am un creier înghețat tun, mă sfârșesc fraților lent. Trăiesc numai cu iluzia că vor veni vremuri mai bune...Poate ajung în Andalusia, să mai ronțăi câteva alune.
Gena de pisică, miorlăind jalnic,le spuse:
-Nu știu cum am ajuns aici să stau cu o șoricuță toantă. Îmi e dor de neamul de pisici, vreau să vă zic acum o poantă:
-De ce nu au făcut cercetări, pe cai și măgari de fapt?
Sunt pe lume atâtea cărări, atâtea cărți sunt pe raft.
Șefa, cu ifose deisteață, strigă, se înfoaie fără folos. Este ca o precupeață, ce de speranțe ne-a stors.
Gena de maimuță, căută să le tempereze, spunându-le:
-Poți deveni deștept o clipă, însă și prost poți deveni. Toată omenirea asta țipă: Avem nevoie de genii. La ce folosesc deștepți? Lumea toată e plină de prostișori. Când s-or aduna înțelepții, prea puțini, de ciudă mori.