A treia țigară și autobuzul nu vine
așteptarea râcâie în mine nervii
scurmă tot mai adânc
până în miezul revoltei
de a trăi prost
într-o societate flască și inertă
la bunăstare și progres
în sfârșit apare
înăuntru înghesuială și ghionturi
suntem presați într-o conservă de metal
aerul nespălat de o lună
se joacă cu nările noastre
și se ascunde sub tălpi
pe un scaun
o tânără seducătoare
ca un ideal înalt
se uită pe geam
înfățișarea ei
pătrunde fără să mă întrebe
în minte
umplând fiecare ungher, fiecare fibră
gândurile încrezute
fac sluj în fața ochilor
în care verdele a fost șlefuit
până la esență
a coborât apoi
ca o stea căzătoare…
mă grăbeam să mă întâlnesc
cu o cunoștință
strada era un animal
cu pielea de piatră
lenevind în soare
prin blana ei se mișcau puricii
- mașinile –
deodată mi-a apărut în față
cometă de frumusețe
explodând în ochii mei
și lăsând un crater adânc
de iubire
m-a privit superficial
și mi-a zâmbit enigmatic
privirea ei a topit ziua și timpul și spațiul…
zilele s-au scurs în ritmuri egale, perfecte, indiferente
mintea a devenit o zonă seismică
zguduită des de cutremurele iubirii
o măsea s-a revoltat
dorind să scape de tirania limbii
a transmis nervilor
impulsurile durerii
o durere activă, frenetică
ce-mi sfredelea adânc
spațiul liniștii
răzvrătirea măselii
a făcut ravagii
prin controlul condus de rațiune
a pătruns în fiecare celulă-nerv
și a tăiat în carne vie
am mers la dentist
pentru a extirpa demonul durerii
acolo am întâlnit-o din nou
rochia albastră, fină
era în culmea fericirii
de a se mula pe un corp perfect
părul lung, blond
conștient de valoarea lui inestimabilă
cu filigrane de aur învoalte
aștepta complimente
ne-am privit
și parcă lumea s-a dezintegrat
într-un cataclism dulce
realitatea pulsa torturant de dulce
în ritmul chipului ei
un surâs zglobiu ca un izvor
i-a luminat fulgurant fața
năucit m-am uitat în altă parte
nu știu dacă m-a recunoscut
nu știu…
noaptea – jivină neagră –
era lângă pat
mă adulmeca
îi simțeam miasmele imunde
nu puteam să dorm
insomnia își înfipse
ghearele lungi și ascuțite în corp
am ieșit afară în noapte
să mă lepăd de jegul insomniei
să mă spăl în apa răcoroasă
a aerului
strada – animal cu pielea de piatră –
dormita
îi auzeam respirația egală
aburind vitrinele magazinelor
mă îndreptam spre pod
și noaptea mă urmărea
prin ochii electrici policromi
ai panourilor luminoase
râul aluneca tulbure și impasibil
mușcând cu dinți uzați
de maluri
o nălucă era suspendată pe balustradă
într-un firav echilibru
dedesubt genunea o privea lacomă
de a o strivi în brațe
îngrozit m-am apropiat
și în întuneric
i-am recunoscut părul răvășit
silueta fantomatică
era ea
obsesia mea torturantă
fetiș, totem, talisman, miracol
eres supranatural de seducție și miraj feminin
toate laolaltă
într-o simbioză de iubire efervescentă
tremura
convulsii o cutremurau
înfățișarea-i avea spectrul morții
m-am aruncat asupra formei fantomatice
ca o fiară sângeroasă asupra prăzii
numai că eu încercam s-o smulg
din încleștarea morții
și am prins-o în ultimul moment
era sfârtecată de spasme
sărman bulgure zgrunțuros de agonie
sfărâmat în materia cleioasă a disperării
am prins-o în brațe
cu puterea vieții ieșită învingătoare
de această dată
asupra morții…
mai târziu am întrebat-o
care este cauza acestui gest deznădăjduit
de a rupe definitiv
cu viața
s-a uitat adânc, sfredelitor
în ochii mei
ah, cu acea esență pură și densă de verde
răscolind pământul lăuntric
cultivat înainte de apariția ei siderală
cu artă, liniște și automulțumire
și mi-a spus un singur cuvânt :
“incestul”
am simțit cum mă afund
în cele șapte cercuri ale infernului
într-o miime de secundă
de o mie de ori
însă existența este un dar oferit
doar supraviețuitorilor
din avalanșa încercărilor capitale
și din calvarul decepțiilor
totuși iubirea trece peste nemernicii
se autopurifică
trecută prin spuza stărilor contradictorii
șterge totul, uită sacrilegiul cărnii
pângărirea religiei frumuseții
printr-un act ce blamează numele de om
iar titularul acestui act, autorul acestei fapte
merită să poarte vizibil pentru toți, în public
blazonul de “Antiom”.