Tot dormind te gasesc, in seara in care iubirea-mi vreau sa o beau ca pe vinul cel alb din frigiderul cel gri. Patura iti acopera sufletul si nu ti-l pot privi… iar restul ti-e gol si nu imi pasa. Mi-e teama sa nu ma prinzi adorandu-te in somn. Unde s-ar adaposti atunci figura mea de don’soara indiferenta la veninul sarutului, celui din urma pasilor, cand ne pierdeam unul de altul. Zgomote la fereastra, copiii se joaca, ai cui or fi? Ce-mi pasa mie? Ganduri si ganduri mi se impletesc, ce n-as da pentru un galben al linistii, doar sa te privesc. Nu e posibil, caci spiritul imi invinge simtirea. Sa ma arat puternica in fata judecatii, sa uit ce mi-a fost rai aici , band vinul alb din frigiderul gri. Mi se cere sa vad doar iadul. Sa putrezesc in iad pentru o clipa de extaz, strabun curent al cearsafurilor inmiresmate de iubire. Numai pot si nu mai trebuie sa cant o drama a lucrurilor banale: il iubeam, ma iubea, tineri cam urati, adormiti sub salcamul poeziei; ne trezim deodata, nu straini caci ne stiam, noi doi, impartisem odata acelasi dor sub acelasi salcam. Dar noi doi, acum, fara soapta de amor ce s-a risipit nesimtitoare, noi doi, ramasesem doar praf. Asa ca banalul ti-l aduc, iubirea inca este, dar soapta s-a pierdut. Tot dormind te gasesc in noaptea in care tineretea s-a dus, cu
gandu-mi fugit la vremea de demult, la dorul ce traia sub un salcam