Oare ce sunt mai interesante în viața asta, trăirile sau amintirile? Ne împrăștiem anii pe tobogane, pe care nici nu le cunoaștem, nici nu le întrebăm vreodată ce e de făcut în puținele clipe pe care nu vrem să le dăm spre folosință decât minții noastre. Tot ce iese bine ni-l atribuim ca realizare inegalabilă a geniului propriu, iar ceea ce nu ne convine îl plasăm pe itinerarul destinului.
Trăirile ne fac uneori dintr-o viață șapte vieți, fără să realizăm asta decât atunci când răsfoim albumul cu amintiri, dar uneori nu mai apucăm să revedem nimic din ceea ce a fost, regia vieții ne-o ferim de multe ori de anii de bătrânețe din proprie inițiativă, fără să ne ceară nimeni această contribuție.
De mic copil, Ionică a fost o fire deschisă oricărui dialog, avea impresia că el cunoaște perfect orice și nimeni nu-i poate da sfaturi, așa că dialogul era de fapt un monolog plin de filozofii greu de înțeles, dar era un amic perfect care se atașa la tot felul de acțiuni, preferând întotdeauna clipele interesante celor cotidiene.
Umbla mereu cu mai multe fete deodată pentru că era un convins familist și spunea că femeia trebuie cunoscută foarte bine pentru a nu-ți face o familie care să fie o perfecțiune, din toate punctele de vedere. Își dorea nespus de mult un copil care să-i semene și s-a căsătorit imediat ce a terminat facultatea de drept, meserie pe care a ales-o fiind convins că doar el poate face dreptate pe pământ.
Prima sa căsătorie s-a întrerupt după doi ani pe care i-a ascuns de ochii lumii nici el nu știa de ce, aveam impresia că familia lui este un serviciu de informații secrete, care trebuie să ascundă totul și chiar după mulți ani în care mi-a povestit toate viețile lui, nu mi-a spus despre prima lui soție doar că a fost o doamnă adevărată, îi plăcea sexul în grup, l-a rugat și pe el să participe, dar nu a putut să accepte pentru că s-ar fi prins cei din conducerea organizației de partid și putea să-și piardă serviciul. Așa a acceptat ideea soției, care spunea el este interesantă și realizabilă, întrucât deja își găsise o companie pe care o folosea.
Atunci, proaspătul divorțat, a elaborat un fel de teză de doctorat a minții sale și a decis că cei care poartă ochelari, obligatoriu trebuie să consume alcool, în caz contrar apar dereglări în corp care pot conduce chiar la cancer. Odată eram cu el la o bere, într-un restaurant și a apărut un tip destul de interesant, care l-a lămurit să lucreze împreună cu el într-o gașcă care erau aranjori de meciuri de fotbal.
- Măi, Ioane, i-a spus meseriașul, tu ai o moacă clară de bețiv, dar ești deosebit de rezistent la alcool și nu va trebui decât să ai contactele cu alții de seama ta de la echipele care sunt în legătură cu noi.
- Și ce am să fac la discuțiile mele cu colaboratorii?
- Tu nu faci altceva decât de a da plicurile pe care ți le dăm noi celor pe care îi contactezi.
- Și ce am să câștig din asta?
- Păi cred că plata consumului tău la restaurantele unde te duci la lucru, este destul de acoperitoare.
Asta l-a dat gata pe bietul Ionică, fiind convins încă odată de alegerea bună a paharului ca și etalon de gânduri bune pentru viața lui.
-2-
Îmi povestea cum face el clasamentele, ducându-se pe la alte echipe cu niște poze, zicea el fantastice:
- Să vezi ce moace au ăia, te sperii de poze darămite când te îi întâlnești, pentru că pozele ce am le folosesc pentru a-i găsi pe colaboratorii mei. Nu avem voie să mergem la meciuri pentru a nu fi bănuiți de aranjamentele pe care facem noi.
Nu am înțeles niciodată poveștile despre meciurile trucate, probabil că toată existența noastră este o regie în afara dorințelor noastre, dar acest ciudat om și-a încheiat așa zisa misiune sportivă spunând că nu poate să se simtă necinstit, el iubește lumea și ca dovadă s-a recăsătorit cu o superbă blondă, care spunea el că nu-l va înșela niciodată, pentru că mai fusese căsătorită de două ori cu un mecanic auto și un milițian și avea doi copii pentru care era convinsă că le-a găsit un tată potrivit.
Un amalgam de vieți abătute pe capul unui biet om, o expoziție de întâmplări au urmat în soarta bietului Ionică. Este adevărat că singura durere care nu doare este a altuia, dar de multe ori văzând ceva vizavi de noi, probabil ne gândim ce am face dacă…
Bietul om s-a atașat mult de cei doi copii, pentru el începuse o nouă viață, însă a apărut un nou episod trist. Nebunia banului ia multe minții de pe ogorul iubirii și înțelegerii între oameni. Soția s-a gândit să meargă undeva în străinătate să lucreze pentru a aduce bani în casă și să aibă posibilitatea să înceapă o afacere; avea în cap deschiderea unui sex shop, pentru că i se părea că într-un viitor apropiat oamenii nu se vor mai iubi și vor folosi frecvent tot felul de inovații care să înlocuiască sexul. Și a plecat pentru a lucra femeie de serviciu într-un restaurant; de mică copilă spunea că-i plăcea să spele vasele după ce se lua masa la ei în casă și că va avea mare succes cu această pasiune. Mergând la lucru, după nu mult timp își dă seama că având prieteni cu bani, aceștia o ajutau, îi ofereau bani pentru nopțile petrecute împreună și deja își imagina cât de superb va fi sex-shopul și era mândră că este prima femeie din lume care poate transforma un sex-show într-un sex shop. O explozie pusă la cale de niște teroriști, îi închide acestei femei întreprinzătoare o activitate începută cu gânduri de perspectivă, după moartea ei părinții ei au luat copii de la bietul Ionică, deși acesta s-a rugat de ei să-i lase bucuria de a crește acești doi muguri ai sufletului său, dar gândul socrilor de a avea banii de pensie de urmaș de care beneficiau copii a fost mai hotărâtor decât dragostea de tată.
Atunci a urmat din nou readucerea amintire a filozofiei proprii, amicul meu aducându-și în memorie și fapte ideea că acel om care poartă ochelari trebuie să consume alcool. Zicea el că este un dar divin faptul că se acordă la salariu sporul de vechime pentru că acea sumă obligatoriu trebuie consumată pe alcool, cu cât crește vârsta cresc și dioptriile deci și cantitățile de alcool consumate.
S-a mutat la părinții lui acasă pentru a-i îngriji, amândoi fiind bolnavi și după circa doi ani aceștia au plecat definitiv din lumea asta, până atunci ei de fapt tot timpul se considerau niște inutili pentru tristul destin al fiului lor.
-3-
A urmat o perioadă interesantă în viața acestui om. S-a gândit că-i va fi greu să facă curățenie în casa care i-a rămas, el nu are timp pentru așa ceva a și vândut casa, a găsit o prietenă și s-au mutat într-un hotel, unde și mâncau, fiind foarte fericit că pe masa de dimineață nu se plătește nimic, a spus că-i vor ajunge banii cât va trăi și zburda într-o veselie continuă cu noua sa iubită, alături de care părea să se potrivească, amândoi având peste o sută de kilograme, fiecare.
În mintea sa, Ionică a lansat o nouă teorie, dacă bei nu poți iubi, iar dacă iubești nu poți bea, așa că a hotărât să se lase de băut. De fapt, zicea el ochelarii nu-i folosesc la nimic pentru că azi nimeni nu mai citește. A început să compună melodii de iubire și prima dată i-a părut rău că nu a învățat muzică în școală, pentru că nu poate pune pe note compozițiile sale. Pe toți copii pe care îi întâlnea îi îndruma să învețe muzică și sublinia că e mai importantă decât matematica, arătând
că acum el are nevoie doar de muzică și poate trăi bine și fără teorema lui Pitagora.
Când a început să scadă simțitor suma de pornire în aventura fără egal, cei doi s-au gândit că ar fi bine să întemeieze o familie, spunând că unde-s doi puterea crește.
Într-o seară de vară, Ionică trece pe lângă o terasă de restaurant unde câțiva prieteni consumau niște halbe de bere, iar unul dintre amici l-a invitat să stea cu ei la masă. Atunci le-a explicat că este îndrăgostit din nou și că intenționează să întemeieze un nou cămin care cu siguranță îi va aduce fericirea și bunăstarea în viață.
- Cu cine vrei mă fraierule să te căsătorești cu curva aia alături de care ți-ai mâncat toți banii? Eu în locul tău mai bine m-aș spânzura decât să o iau pe aia.
Aici se închide trist povestea unei vieți triste. Ionică s-a dus la hotel și s-a spânzurat. Dar mult timp, pe terasele cârciumilor, foștii lui prieteni s-au întrebat mereu dacă se mai cunosc amănunte despre acest eveniment, fără a se găsi un răspuns la motivul spânzurării.