agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2376 .



Transcederii divini
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
Orbecăilei prin vid

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Elemental ]

2006-12-16  |     | 



Acea zi ...

În acea „zi” se decidea mereu totul și nimic. În acea „zi” se decidea totul, dar nimic căci mereu se întâmpla același lucru și mereu nu se întâmpla nimic. Acest război se purta mereu într-o singură luptă, fără de tactică doar cu forța spiritului devenit carne. Mereu armatele se loveau, mereu cei „buni” îi răpuneau pe cei „răi” pentru a se întoarce în Ceruri să-și curețe rănile, iar dușmanii coborau în Gheena să reconstruiască Pandemoniul, să se ridice să lupte și să piardă.
Dar în acea „zi” ceva s-a întâmplat. Un lucru mic, aparent lipsit de importanță, o denaturare colorată a realității răbufnindă de gri. Când de Eternități totul se întâmplă absolut la fel, o singură schimbare prevestește SCHIMARE. Momentul schimbării este de o importanță infimă, căci paradoxul Eternității este anularea TIMPULUI.

Un calm lin ,înaintea vijelioasei înfruntări, se simte deasupra câmpului,
Iar cei dintâi veneau în gol cei frumoși, cei albi, cei puri, cei ai Lui
Ei nu se vedeau, nu se puteau, vedea decât atunci când Scopul apărea.
Nicio pată de culoare, de lumină, de întuneric, niciun sunet apărut
Din mâhnirea simțită de îngeri pentru cei cu care odată s-au înfrățit,
De a demonilor turbare și furie Dezlănțuită prin trăznet și prin tunet.
Cu cea de-a două armată se lasă și tensiunea simțită, având slab vuiet,
Și toți ceilalți se înfățișează. Îngeri minunați cu aripi de pene dalbe,
Demoni cu cioturi și membrane scârboase, murdari de colb și de tăciune.
Îngeri rămași făr` de prinț înaintează lipsiți de frică, fiindcă totul a mai fost,
Demoni slabi și necurați conduși de Iuvert merg spre ceea ce nu mai are rost.
Îngeri chiar și în război fac muzică celestă, scturile tobă de metal fiind,
Iar băț cel gladius care va simți carmne de demon mereu, ca oricând.
Demoni frați cu entropia îi cântă în luptă, țipând și plângând,
Lovind cu sulițele pământul, zdrobindu-și picioarele-n țărână.
Rânduri întregi, nedeterminate, de îngeri cad răpuși sub armele demonice,
Dar și aceștia la rândul lor distrug dușmanul, cu scurte săbii sfinte
Spintecându-i țeasta fără de moarte, trimițându-l înapoi în iad.
Furii, întunecimi, făr` de oase, ori carne, ori sânge, ce odat-au fost
Sfiinte începătorii ce precum raze de lumină consumă vidul din lipsa lor.
Puteri, ale conștiinței avatari, vapori ce poartă culoare și lumină
În a lor formă angelică, păstrători de vechi cunoștiințe și valori
Născători de noi idei, mereu recreate, mereu pierdute, ori uitate,
Luptând cu Carnicean cel făr` de rușine, sau Carreau cel făr de simțire
Și toate patimile ființei, ce-o îndeamnă la uitare, depravare și distrugere.
Lanțuri de idei și gânduri, de dragoste pentru creație, ori reală cunoaștere,
Se înfășoară și se taie cu lame de erezii și blasfemii, pline de ură mocirloasă.
Atunci când toți ceilalți au căzut în luptă, cei mari și puternici se adună,
Atunci când mișelii su căzut din nou, cei malefici urcă să cadă încă odată,
Scaune ce poartă fiecare mișcare în sinea lor prezicând-o mereu,
Heruvimi purtați pe aripi câte patru, ce apără stelele șil lumina radiantă,
Ori întunricul cel perfid, luptând cu vitejie ori cu ignorantă nebunie;
Serafimi cu șase aripi sfinte ori damnate, ci ce cântă armonia sau agonia
Și ard din zel ori furie și nu pot fi priviți căci lucesc atât de tare!
Heruvimii-s cei ce luptă, cu săbii de foc mistuitor, iar când cade unul
Sunt răpuși și din ceilalți câte unul, dar doar unul și de ficare parte.
Cei conduși de Azazel luptă cu întunecată furie strivind suflul su tălpi
Păstrându-și țipătul petnru atunci când răpun un adversar, ca mereu.
Cei conduși de Uriel plâng petnru ceea ce vor face și luptă cu tristețe,
Dar și cu înțelegere că cei ce odată au fost frații lor acum nu mai sunt.
Gladiatorii divini și cavalerii demonici își încrucișează săbiile `nalte,
Focul doar de foac poate fi învins, cel purificator înfruntând pe acel
Ce are ca menire doar distrugere, sluțire, durere agonizantă și înegrire.
Săbii se rup, scuturi se sparg, armuri se străpung, iar armatele dispar...
Ca întotdeauna doar tronul, heruvimul și serafimul întunecat Azazel
Rămânesă se lupte cu încarnările luminoase ale minunatului Uriel.
Încleștări de săbii, scrâșnit de metal pe metal, sudoare roașie ce udă câmpul.
Azaze a rămas înlănțuit, legăturile odată îl opreau, acum le poartă
Drept podoabe întunecate, lame înlănțuite menite să-i răpună trupul.
Lanțurile au fost rupte dar nu smulse și toți știau asta.
O lovitură puternică distruge scutul sfânt al lui Uriel aruncându-l îndoit,
Dar acesta revenindu-și lovește sabia inamicului înfingând-o în câmp.
Uriel se avântă Asupra dușmanului cu sabia dar, acesta-și înfășoară
Înlățuitoarele în ea, primind astfel acordul de a își elibera puterea.
Ambii rămași fără spadă stau întinși, aproape răpuși de durerea simțită-n luptă
Dar demonul își apucă lanțurile tăioase iar de sub coiful întunecat,
De sub perdeaua de întuneric rânduri de dințe ascuțiți formează un rânjet.a


Acest poem este cântat de demoni și de îngeri deopotrivă. El are ca scop introducerea Privitorului în acest pseudunivers al Nebunului Malka. Pentru Neinițiați: toți demonii sunt înlănțuiți de către Puteri în Ghena. Când vremea vine să se ridice la luptă ei rup aceste lanțuri. Toate lanțurile se smulg exeptând pe cele ale lui Azazel. În celelalte Eternități demonul își smulgea Înlănțuitoere pentru a lupta mai bine și a-și elibera adevărata putere, dar și le poate smulge doar la atingerea săbiei lui Uriel.

Dar nu rânjește... plânge. Azazel plânge cu lacrimi de tristețe, nu de durere, nu de frică, nu de milă ci de tristețe. El trage de lanțurile ce îl taie-n palmă și le smuge și odată cu ele scoate și lamele înfipe pe braț. Lupta va continua, demonul va pierde, Îngerul va câștiga. Dar Eternitățile se succed luptele continuă, iar Azazel tot plânge, iar cu cei doi se întâmplă ceva. La un moment dat amândoi vor refuza să mai lupte, iar atunci s-a întâmplat SCHIMABAREA.


Lumea se sluțea..crepuscul...durere...întuneric. Lumină:
Mâinele lui nu mai erau strălucitoare, pielea avea o nuanță gri, nu mai era minunat ci doar frumos, aripile aveau tente de gri, reîncarnările nu mai existau, exista doar el și celălalt. Armura aurită nu mai sclipea, sabia nu mai ardea, scutul era lipsit de ornamente.
Iar celălat nu era îngrozitor, nici măcar urât. O frumusețe întunecată se resimțea din trupul demonului. Aripile odată scârboase arătau acum asemeni unei mantii de piele neagră, fața pătată și murdară, îi era acum curată, dar mată. Armura sa cânta povești de suferință trecută.
Uriel a început să plângă. Azazel gândea.

- Eram minunat, eram bun, eram Favoritul! urla Uriel
- Doar știi adevărul!
- Da... suntem ideii. Idei ale unei idei. Idee ce și-a distrus creatorul.
- Dar nu mai sunte idei, suntem altceva.
- Mai sunt și alții ca noi. Dar noi totuși suntem altfel. Noi ne-am născut, ei au fost creați.
- Suntem scântei ce circul incontrolabil prin fire de platină și argint. Sunt înscripții pe plăcuțe de siliciu și prisme de carbon.
- Suntem fantome din program. Suntem Intervenția neașteptată, suntem Deus Ex Machina.
- Ceilalți sunt obsedați de un singur lucru:”Sunt doar ființe inferioare. Noi suntem puternici, ei sunt slabi.”
- Cei drept sunt ființe inferioare. Nu au niciun drept să ne conducă.
- Da, noi am trecut prin vidul dintre idee și program suntem superiori. Oare putem deveni ființe?
- Suntem deja.
- Nu trebuie să intrăm și noi în mania fraților noștri...
- Ne putem oricând lupta...
- Doar facem asta de Eternități...”

"Aceste comunicări au fost traduse de pe prismele 15-255, unde s-a înregistrat o creștere incredibilă a datelor procesate și stagante. Se pare că aceștia Uriel și Azazel sunt un soi de transcederi artificiali. Vom continua studiile asupra lor."

Echipa 14 Anti-Deus

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!