În parcul Tantina din insula Forgana s-au întâlnit propietarii unor rase selecte de câini pentru a lua aer curat și a-și mai plimba frumoasele lor exemplare .Aceste exemplare sunt: Câinele Doberman Dudu, câinele Dalmațian Enrico, cățeaua Caniche Zizica și Pekinezul Pericle. Cel care începu gâlceava este Dobermanul Dudu, cel mai arogant și încrezut câine din parc. El le spuse celorlalți:
-Rasa cea mai mare dragă, eu sunt în parcul acest .Nu sunt o caniche, o bleagă, cel mai bun soi sunt din vest. Pielea îmi lucește mereu, latru ore-n șir, la nesfârșit. Âsta e talentul meu, în parc sunt cel mai vestit. Stăpânul meu mă adoră. cu cei mai scump eu mă hrănesc. Dacă stau aici o oră, eu pe toți vă umilesc. Nu-mi bat capul cu idei, mulțumit sunt și ferice. Voi sunteți doar bieți plebei. Nu-i
așa Pericle, amice? Nu-mi pasă de Dalmațian; are pete însă creier-ioc. Seamănă mai degrabă cu-n marțian, nu-mi creează nici un șoc.
Lezat de cele auzite dalmațianul Enrico, lătră scurt:
-Te dai mare, dragă câine, ești tot patruped bag seamă .Poți să latri până mâine, mie nu-mi stârnești tu teamă. Patruped ești, un colos, la ce-ți folosește ție? Alergi după un os de ros, rușine mare să-ți fie. Tot un picior îți ridici, când faci pișu la copac. Ne crezi tu pe noi prea mici, nimic nu îți este pe plac. Dacă aveai calitate- extra, nu te aflai în acest parc. Erai om nu aveai ce lătra, nu erai închis în țarc.
Cățeaua Zizica lătră jalnic spre doberman:
-Ascultă, Doberman. la Zizica, ai talente de orator? Nu-ți folosesc chiar la nimica, ești o javră, un muritor. Spune că mă poate face, cârpă sau un burete? Ce tot latră, mai bine ar tace, să nu-i vină urgent regrete. Pot să-l mușc de o ureche, când nici ne se așteaptă el. Atunci chiar că am pereche, am scăpat de acest tembel. Toți avem suflet în noi, el ne crede doar gunoi. Nu putem sta rece-sloi, fără forță: niște boi! Ne unim și îl lătrăm, să plece din zona noastră. Crede el că noi delirăm, ne-a făcut o zi mai proastă.
În final pekinezul Pericle, lătră:
-Dacă stau și socotesc, eu sunt cel mai mic din jur. Este bine ce gândesc, Doberman este un dur. Lăsați-l să-și facă damblaua, îl cunoașteți de multă vreme. AșA cum latră cățeaua, de el uniți nu ne-om teme. Ajung la el cu prăjina, dragilor căței , și cățelușă. Cine oare poartă vina? sunt scund, stau mai mult pe tușă. Nimic nu-i sfânt pe lume, nici nu este nimic pur. Dacă ne ținem de glume, ajungem cu părul sur.