agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1771 .



Un urs in oras
proză [ ]
capitolul 21

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai-athanasie ]

2006-12-31  |     | 



Capitolul 21
Tonul la cantec!

- Ce s-o fi întâmplat domnule, de face ăsta adunarea batalionului la o juma’ de oră după adunarea batalionului? îl întrebă Tuteașcă pe căpitanul Dominte, în timp ce amândoi executau deplasare rapidă către platoul din fața comandamentului.
- Poate c-a uitat să ne spună ce-a visat azi noapte, presupuse căpitanul.
- Sau o fi luat hotărârea eroică să-și dea demisia și să mă pună pe mine în loc? spuse plutonierul. Mi-o fi aprobat ministrul memoriul și m-o fi făcut general ca să-l iert că m-a uitat la 23 august.
Colonelul Marica era deja nerăbdător.
- Tovarăși, cuvântă el in fața militarilor, v-am adunat aici…
- … ca să fim strânși la un loc, completă Tuteașcă.
- Da… și pentru că locotenentul-major Elefterie are o comunicare importantă de făcut. Hai, bă, dă-i drumul, îi trecu colonelul cuvântul locțiitorului său politic.
- Tovarăși, am primit un ordin de la Marele Stat Major și trebuie să-l executăm.
- Cine a semnat ordinul? îl ajută Marica
- Ce să executăm? se auzi în același timp locotenent-colonelul Popa, care, ca un șef adevărat, întârziase la adunare.
- Ãăă … tovarășul general …, locțiitorul politic, răspunse, derutat, Elefterie.
- E clară, trebuie să-l executăm pe general, comentă Tuteașcă, stârnind un hohot de râs.
- Bă! Bă! ce …? izbucni comandantul.
- Tovarășu colonel, permiteți să raportez ridică mâna Cocoș, nu vrem să ne încărcăm conștiința cu tovarășu general.
- Degeaba nu vreți voi să-l cunoașteți, că dacă vine în inspecție, ha, ha, vedeți voi! îl contră Marica.
- Nu vine, tovarășe colonel, interveni Elefterie, a trimis doar ordinul acesta, continuă el căutându-se de zor prin toate buzunarele.
Momentul se prelungi. Hârtia de la Marele Stat Major părea să se fi volatilizat; în front începură să se audă chicoteli, care se transformară în râsete fățișe atunci când ofițerul, transpirând abundent din cauza emoțiilor, își scoase cascheta și din ea căzu adresa cu pricina.
- Cum vă spun, tovarăși, iată ordinul, e vorba de o întrecere artistică, reuși să îngaime locțiitorul politic, topindu-se sub privirea intransigentă a coloneilor.
- Ce naiba-i aia? se miră comandantul.
- Vorbim cu cei de la Teatrul de stat și vedem care din noi fuge mai repede, spuse Tuteașcă și fu răsplătit cu un nou hohot de râs.
- După femei? întrebă, cu naivitate, Talabă.
- Nu, domne, după firobuz, îl lămuri Tuteașcă.
Explicația veni de la Elefterie:
- Nu, tovarășe, e vorba de o activitate de amatori, și …
- Păi eu ce spuneam? Ce, parcă artiștii ăia știu să fugă?! nu se lăsă plutonierul.
- Bă, locotenent, eu n-am înțeles, interveni comandantul.
- Și cât de clar îi explicasem, șopti Tuteașcă.
- Uitați, tovarășe colonel, scrie aici că să ne pregătim pentru a lua parte la o întrecere artistică cu colegii noștri de la U.M … cică: recitări, cor și altele, menite să vădească dragostea militarilor pentru…
- Dragostea pentru altele? Păi, ne omoară nevestele, se auzi glasul lui Tuteașcă.
- N-ați înteles bine, tovarășe! E vorba de dragostea de țară.
- Da cum mă-sa se face asta, bă locotenent, întrebă colonelul, tot mai derutat.
- Raportez… încercă timid Elefterie, ăăă … trebuie să formăm un cor și să creem un program…
- Să ce? țipă Marica.
- Să… ne băgăm în cor, tovarășul, îl lămuri Popa care părea să priceapă mai ușor.
- Aha… ei, ia să vă ocupați voi de băgatul ăsta, că sunteti mai tineri, ordonă șeful. Când trebuie să fie întrecerea?
- Peste o lună, de ziua Republicii, răspunse politicul.
- Aveți timp. Cu ce începeți?
- Păi … cu stabilirea dirijorului, propuse tânărul ofițer.
- Ce face un dirijor? ceru Marica informații suplimentare.
- Comandă corul, spuse Popa.
- Vă rog să-mi permiteți să raportez! ridică mâna Tuteașcă, făcându-le cu ochiul celor din jurul lui.
- Ce e, bă? răspunse, plictisit, colonelul.
- Tovarășu colonel, noi suntem obișnuiți să ne conduceți dumneavoastră pe câmpul de luptă, sunteți cel mai bun comandant de batalion pe care îl avem, și propun să ne comandați și în lupta aceasta.
- Cum, bă, tu zici să fiu eu dirijor d’ăla?
- Desigur, tovarășu colonel. Sunteți persoana cea mai calificată dintre noi.
- S-a prostit Tuteașcă, comentă Popa. A început să umble cu periuța.
- Lasă-l, bă că s-a gândit bine, răspunse comandantul. Bine, bă, dacă mă rugați voi așa de mult, accept, spuse el modest.
- Suntem salvați! exclamă Tuteașcă.
- Bun, concluzionă comandantul, zâmbind mulțumit, dacă am rezolvat chestia cu corul, nu mai rămâne decât să vă ocupați voi de restul. Acum să ne întoarcem la program!
- Pemiteți să raportez? Când avem repetiția? întrebă Teodorescu.
- Ce repetiție, bă? se miră șeful.
- Păi, nu trebuie să repetăm, să ne punem la punct?
- Cum? Așa trebuie?
- Cam are dreptate ăla, tovarășu colonel, interveni Popa. Ar fi bine să…
- Da, bă? atunci… mâine la prânz, ne întâlnim la ora 12 la club, tranșă comandantul.

A doua zi, la ora fixată toți ofițerii și subofițerii se aflau în sala de festivități. Elefterie îi alinie la intrarea comandantului.
- Tovarășe colonel, corul vă prezintă onorul!
Tuteașcă speculă imediat:
- Păi ce, începem cu poeziile, nu cu cântecele?
- Bă! tu să taci! se repezi colonelul.
- Am înțeles tovarășu. Dar când cântăm, am voie să nu tac?
Aruncând o privire disprețuitoare către tehnician, colonelul spuse:
- Prost mai ești, bă! eu ți-am spus să taci numai când vorbești cu mine, nu când cântam. Hai să repetăm! Atențiune! Tonul la cântec!
- La care, tovarășu colonel? întrebă căpitanul Dominte.
- Cum adică la care? Păi voi nu știți cântece?
- Le știm, raportez, numai pe alea cu care deplasăm subunitatea. Doar n-o să cântăm la întrecere așa ceva!
Marica rămase cu gura căscată, privind disperat către locțiitorul său politic. Dar Elefterie se ascunse după ceilalți, nici el nu știa cum să iasă din încurcătură. Numai subofițerii din jurul lui Tuteașcă știau ce va urma.
- Tovarășu colonel, vă rog să-mi permiteți să raportez tovarășului locotenent-major! ridică vocea plutonierul.
- Dacă ai vreo idee, ceea ce m-ar mira, dă-i drumul, aprobă comandantul.
- Tovarășu, ce fel de cântece se cer la regulament?
- Păi … mi se pare că din alea patriotice … merg și prelucrări de folclor ...
- Atunci avem soluția, tovarășu colonel! spuse triumfător Tuteașcă, făcându-le semne discrete celor din jurul lui să nu mai chicotească.
- Bă, dacă ai vreo idee bună, te avansez! spuse, ușurat, Marica.
- Lăsați, tovarășu, nu vă deranjați pentru atâta lucru, că până la 30 decembrie poate mi se aprobă memoriul. Tovarășu colonel, m-am gândit că dumneavoastră, care știți atâtea lucruri folositoare, precis cunoașteți cântece populare frumoase, bănățene, că doar e locul dumneavoastră de baștină.
- Ehei, ce mai cântam eu cu mama când eram mic… se destăinui Marica. Mama mea avea o voce așa de frumoasă! Mereu … of! Ce vremuri! … ce vremuri!
- Vedeți, tovarășu colonel? ne învățați și pe noi un cântec și îl prelucrăm împreună cu tovarășul locotenent-major, că doar dânsul e specialist, întotdeauna ne prelucrează documentele de partid și de stat, spuse Tuteașcă.
- Adică … să vă învăț eu un cântec? Bă, dar o să fiți voi în stare să cantați ca mine?
- Ca dumneavoastră, imposibil. Dar vom face totul, raportă solemn căpitanul Sarci, doar e vorba de prestigiul nostru, al batalionului!
Convins, colonelul începu să cânte:
“ Trecui asară călare
Pe la poarta dumitale…”
- Măi fraților, numai corbul ăla din fabulă s-a lăsat așa de ușor dus de nas, comentă Talabă, stăpânindu-și cu greu râsul la auzul vocii lui Marica.
- Bă! Bă! ai ceva de raportat? se burzului colonelul.
Talabă improviză pe moment:
- Tovarășu colonel, raportez, le spuneam la băieți că aveți o voce la fel de frumoasă ca gradele pe care le purtați.
- Ce, bă, și tu ai luat-o pe urma lui Tuteașcă cu periatul? Mai bine puneți mâna și deschideti urechile, să învațați odată!
Timpul trecea cu folos. Militarii își notară conștiincios versurile cântecului popular și, sub îndrumarea dirijorului, reușiră să îngaime tot mai bine melodia, chiar dacă vocile nu-i ajutau prea mult.
- Parcă rage o turmă de măgari! constată Marica. Bă, dacă nu cântați corect, vă bag la arest pe toți! Executarea!
- Permiteți să raportez, spuse căpitanul Teodorescu, când făceam cor la școala de ofițeri începeam repetițiile cu vocalize. Să facem și acum, poate cântăm mai bine.
- Vocalize? Ce-i aia?
- E pentru încălzirea vocii, tovarășu, raportă căpitanul.
- Bă, tu crezi că eu sunt prost? se supără colonelul. Știu și eu de încălzirea vocii, că altfel nu ajungeam comandant și dirijor de batalion. Dar asta nu se face decât iarna, când se cântă afară, în ger, iar noi cântăm în sală. N-ai decât să-ți pui fularul la gât dacă ți se pare că ai vocea rece! Of, of, of, biată armată română, cu ofițeri ca voi proști și friguroși!
Mai trecu o oră de muncă pe tărâm cultural, când în sala clubului își făcu apariția șeful de stat major.
- Am fost la plenara Comitetului Organizației Orășanești de partid, spuse Popa răspunzând la întrebarea nerostită a comandantului. Tata a fost numit membru al Comitetului Central, adăugă el cu falsă modestie.
- Felicitări pentru tovarășu tata! se linguși Marica. Dar să știi că nici noi n-am stat degeaba. Am muncit aproape patru ore și am pus la punct primul cântec din program. Ia ascultă și spune-ți părerea! adăugă colonelul, făcându-le semn coriștilor să-și arate talentul.
Popa ascultă cu o mutră plictisită.
- Ei, ți-a plăcut? întrebă Marica la sfârșit.
- Tovarășu colonel, răspunse șeful de stat major, noi nu putem cânta așa ceva. Ne facem de râs!
Toți rămaseră surprinși. De bine, de rău, cântecul suna, totuși, destul de muzical.
- De ce, bă? întrebă comandantul.
- Nu ni se potrivește, tovarășu, ce naiba! auzi, “ Trecui călare”! Păi noi suntem infanteriști mecanizați, tovarășu, nu cavaleriști!

Capitolul 22
Informare politica

- Cum, nu știați? șopti Sarci.
- Ce vreți să spuneți, tovarășu căpitan? se mirară ceilalți.
- Hai, mă, că și copiii vorbesc despre asta pe stradă. E mâna rușilor!
- Domne, să știți că și eu am auzit ceva. Cică l-ar fi gazat când ar fi fost ultima dată la Moscova.
- Ce să-l gazeze, mă nene! L-au radiat, dar nu la Moscova, la Varșovia, când a fost toamna trecută, cu Tratatul, îl contrazise Sarci.
- Păi ce-au avut cu el săracu’? întrebă locotenentul Stoian.
- Ce-au avut? Dar tu pe ce lume trăiești, tinere? îl luă Sarci peste picior. N-ai vazut c-a închis robinetul? Gata, celovecilor, a zis el mai lăsați-ne și nouă câte ceva, ce naiba, nu vă mai săturați?
- Ce se execută aici? întrebă colonelul Marica, intrând în club pe neașteptate.
Șeful de stat major, locotenent-colonelul Loghin, luă poziția de drepți ca toți ceilalți :
- Atențiune! strigă el, și apoi continuă: tovarășu colonel, batalionul execută program de informare politică.
- Cum, bă, voi vă informați de la televizor? întrebă, nedumerit, Marica.
- Are dreptate, șopti Tuteașcă, televizorul mai degrabă dezinformează.
- Tovarășe colonel, se simți obligat Elefterie să lămurească situația, trebuie să înceapă plenara.
- Ahaa! … ce plenară?
- Cum, tovarășe colonel, nu știți? Plenara C.C. al P.C.R.
- Al … ce ce re? … cum să nu știu, bă? Voiam numai să vă verific.
- Ce ziceți, tovarășu colonel, pe cine vor s-aleagă ăia? întrebă Loghin.
- Unde, bă?
- Păi… la plenară…
- Adică, se alege?
- Ziceați că știți… îl alege pe secretarul general, îi explică șeful de stat major.
- Cum, bă, ce, plenara îl alege? Nu poporul?
- Tovarășu colonel, raportez, îl alege poporul din Comitetul Central, îl asigură Tuteașcă.
- În sfârșit, unul care știe să explice, se liniști colonelul. Dar ce pregătire politică aveți voi, bă dacă nu știți pe cine alege? Doar se știe că pe Maulăr.
- Maurer? Nu-i cam bătrân? aprecie Cocoș. Eu cred că pe Chivu Stoica.
- Mamă, da’ ce tânăr l-ai găsit pe ăsta, râse Teodorescu. Eu, ca să fiu sincer, sunt de aceeași părere cu tovarășu colonel. Tot Maurer iese, că …
- Uite-l pe tovarășu Popa! sări de pe locul său plutonierul adjutant Costandache, care până atunci urmărise cu atenție imaginile de pe micul ecran.
- A dat norocul peste el, comentă plutonierul adjutant Lascu. Ce-ar fi să-l aleagă secretar?
- Nu-l alege, că e nou la ei, opină Costandache. Dar hai să ne uităm cu atenție în sală, poate îl arată și pe tovarășu colonel.
- Unde să mă arate, bă? se sperie Marica.
- Nu pe dumneavoastră, tovarășu, eu mă gândeam la tovarășu Popa, răspunse subofițerul.
- Boul ăla? zise comandantul. Bine c-am scăpat de el de-aicea, cine știe ce-o fi ajuns…
- E vai de capul lui, îl liniști Loghin. E un amărât de șef de birou pe la minister, pierde timpul degeaba toata ziua și ia leafă mare.
- Vedeți? Eu i-am spus mereu că nu-i nimic de capu’ lui, dar văd că nu a vrut s-înțeleagă, concluzionă Marica.
- Dar ăla de lângă tovarășu Popa, cine mă-sa pe ghiață o mai fi? întrebă Tuteașcă.
- Ãla? nu știu cum îl cheamă, dar sunt sigur că e general. L-am văzut într-un jurnal la cinema, odată, acum câțiva ani, spuse Lascu. Mi se pare că era ceva cu agricultura.
- Am impresia că îl cheamă Ceauș, sau cam așa ceva, se ocupa cu cooperativizarea, întări Elefterie.
- Nu vorbește el cu un defect, cumva? Cred că l-am văzut pe la televizor… da, Ceaușu sau Ceaunu îl chema, zise și Banu.
- Să vedeți că ăsta iese, spuse Tuteașcă.
- Bine ar fi, dacă ziceți că e general, aprecie Teodorescu. Înseamnă că-i de-al nostru și-o să aibă grijă de armată.
- Bă, voi habar n-aveți care e politica partidului, țipă Marica. Partidul nostru are nevoie de oameni deștepti, nu de-alde ăștia… nu vedeți ce mutră de bou are? … și e și prea tânăr.
…………………………………………………………………………………….
- Mă Petrică, tu ai citit ziarul de mâine? spuse Talabă în aceeași după-amiază, la terminarea lucrărilor plenarei.
- Chiar, domne, dintre toți numai Tuteașcă s-a gândit la Ceaușescu, recunoscu și Loghin. Ai fler politic, tovarășe, îl felicită el pe plutonierul major, bătându-l pe umăr.
- Mie mi-a plăcut ce-a spus tovarășul Ceaușescu, sublinie Elefterie. A promis că va face totul pentru a îmbunătăți potențialul de apărare a patriei, bazânduse pe experiența ofițerilor cu experiență, și a mai zis că de acum se va ține seama de competență, ceea ce înseamnă că va fi mai bine decât înainte.
- Auziți, tovarășu colonel? experiența ofițerilor cu experiență, spuse Tuteașcă.
- Ce tot zici tu acolo, bă? întrebă comandantul.
- Raportez, își explică Tuteașcă gândul, tovarășu secretar general a spus că-i va promova pe ofițerii cei mai buni.
- Cum, bă? așa a spus? înseamnă că se gândea la mine…
- Exact! Exact! La dumneavoastră se gândea spuseră și ceilalți.
- Da, tovarășu, interveni maiorul Dominte. Pe vremea lui Gheorghiu-Dej, se cam ținea seama de pile, dar acum a venit și rândul celor buni să scape de unde s-au îngropat zeci de ani, irosindu-și talentele.
- Bă… voi cam aveți ceva dreptate… cum am stat eu aici atâta vreme… spuse, gânditor, Marica.
- A venit și timpul dumneavoastră, tovarășu colonel! raportă în poziția de drepți Tuteașcă.
- Bă… voi râdeți de mine?
- Cine și-ar putea permite, tovarășu colonel? se linguși Dominte. Noi știm că sunteți un ofițer capabil, ați demonstrat-o de atâtea ori!
Scărpinându-se sub chipiu, Marica cuvântă cu vehemență:
- Dar ce? eu sunt mai prost decât alții? au plecat ei și Miron, și Stroe, și Popicu, care … vorba aia ... și eu să rămân un biet colonel? O să mă gândesc serios ce e de făcut, promise el, ieșind din sala clubului, în timp ce toți ceilalți își făceau cruce și se rugau ca visul să i se împlinească.
…………………………………………………………………………………….
Câteva săptămâni mai târziu, vestea se răspăndi ca fulgerul:
- Pe Mareșal l-a chemat la minister, spunea unul. A plecat în cizme și cu centură.
- Cică la 23 august îl face general-maior și îi dă un regiment, completa altul.
- Ba eu am auzit că-l susține Popa și rămâne pe la Marele Stat Major, supralicita un al treilea.
Versiunea oficială fu expusă într-o dimineață la raportul batalionului. Bui-Bui, cum era alintat Loghin de când preluase statul major, rămas acum și comandant interimar, anunță:
- Tovarăși militari, după câte se pare, tovarășu colonel Marica a avut succes în demersurile sale. Memoriul dumnealui a fost avizat favorabil de către tovarășu ministru, care i-a solicitat să întocmească un dosar complet. Până una-alta, tovarasul colonel a fost detașat la un regiment de tancuri de la Ploiești, pe funcția de loctiitor al comandantului, iar la noi urmează să fie numit în cel mai scurt timp un nou comandant.
În rândurile militarilor se stârni rumoare, dar Loghin reuși să oprească uralele pe care era să le provoace trista veste.
- E prea frumos ca să fie adevărat, comentă, după aceea, Talabă. Chiar să scăpăm de Mareșal?
- Cu cine mă mai războiesc eu de-acum? se lamentă, râzând, Tuteașcă.
- Și cine ne mai bagă la arest că nu-i raportăm în pas de defilare? completă Banu. Sau că se sparge un cauciuc…
- Ba! Ba! ia vezi! îl repezi, în glumă, Tuteașcă imitându-l pe fostul comandant.
- Mie, parcă-mi pare rău după el, se destăinui căpitanul Teodorescu. Prin câte am trecut noi împreună …
- Mai bine aduceți-vă aminte prin câte ne-a trecut el pe noi, îl sfătui Tuteașcă. Ați uitat când v-a făcut comandant de gardă? Când a tras teristul ăla după ciori?
- Te rog frumos, a tras după cucuvele, nu după ciori îl corectă căpitanul.
- Mă, Teo, dar când plângea că-l mănâncă ursul? îl întrebă Cocoș.
- Da, pe asta o știu, dar nu numai pe el îl mânca … Dar când te-a băgat pe tine la bulău încă din prima zi, mai ții minte?
- Când, mă? Că de câte ori am fost acolo … vorba aia, am și uitat de ce.
- Ce, ai uitat cât de jignit s-a simțit cand i-ai zis cum se numește Tâmpa?
- Tovarăși, eu cred că întreaga măsură a talentelor sale a arătat-o când am câștigat concursul de amatori, astă iarna, își spuse părerea Elefterie.
- Da, atunci când juriul a crezut că noi am venit cu o brigadă satirică, și ne-a dat 10 … Când colo, noi eram un cor care cânta cântece patriotice, evocă Tuteașcă.
- Domne, vorba e că ăsta era destul de prost ca să-l putem duce de nas cum voiam noi, spuse Loghin.Cine știe ce dobitoc vine în locul lui și ne mănâncă sufletul…
- Eu cred că dumneavoastră sunteți marele favorit, tovarășu colonel, se trezi vorbind Tuteașcă.
- Bă! te…reacționă, din reflex, ofițerul, dar, stăpânindu-se, continuă: d-aia dormeai tu mereu pe la garnizoană, mă Petrică…
- De, tovarășu, dar măcar nu mă certam în fiecare seară cu nevastă-mea, răspunse Tuteașcă, uitând că superiorul său era în plin proces de divorț.
…..…………………………………………………………………………………...
Odată cu vara, veni și numirea așteptată. Potrivit principiului rotării cadrelor, în funcția de comandant fu numit maiorul Scufaru din Sibiu. Adresa semnată de Ministrul Forțelor Armate sosi la Brașov înaintea fericitului ofițer, care era în concediu de odihnă. Cadrele batalionului avură deci timp să facă multe pariuri în legatură cu persoana și caracterul noului șef.
- Domne, după nume pare să fie un somnoros, spunea Loghin. Scufaru de la scufie de noapte.
- Doar dacă n-o fi vreun lup, din ăia care m mănânca Scufițe Roșii, răspunse, precaut, Cocoș. Să nu ne mănânce și pe noi!
În atelierul electro-mecanic, la șezătoarea subofițerilor, se afișau păreri asemănătoare. Talabă, ajutându-l pe Tuteașcă să repare tabloul de siguranțe de la Trabantul lui Sarci, spunea:
- Eu cred că-i băiat bun. Dacă i-au dat pe mână un batalion ca al nostru la gradul lui de maior, înseamnă că e tânăr, dar știe ceva meserie.
- Și asta-i bine, nea Lambe? Poate pune șaua pe noi, replică sergentul-major Mărgărint.
- Dar de ce s-or fi dus ei să-l caute tocmai la Sibiu? se întrebă șoferul Banu. N-aveam noi aici oameni capabili?
- Vorba aia, ce-i la Brașov nu găsești în toate Europele din Sibiu, glumi Tuteașcă. Dar mie, numele asta, Scufaru, mi se pare cunoscut. Acum 14-15 ani, când eram pe la Bistrița, era acolo un locotenent stagiar, Scufaru. Venea mereu pe la atelier să meșterim împreună.
- Îi reparai șnurul de la caschetă? îl tachină Talabă.
- Tu știi că eu repar orice. Totuși, nu poate să fie ăla, că era prea tânăr… vorba aia, parcă numai o scufie are moț? Doar că era băiat cumsecade, locotenentul ăla…
…………………………………………………………………………………….
Veni și ziua cea mare. Dupa 16 ani, batalionul de sub Tâmpa avea un nou comandant. Militarii, adunați pe platoul din fața pavilionului central, așteptau cu nerăbdare să-l cunoască.
- Parcă mă văd în ’49, când am venit aici prima dată. Tot în ziua aia a venit și Mareșalul, evocă Tuteașcă.
- Vezi, mă, Petrică, o nenorocire nu vine niciodată singură, îl ciupi Costandache.
- Batalioon, drepți! ordonă șeful de stat major. Pentru onor, înainte
prezentaaați, arm’!!
În momentul acesta, când se apropie comandantul, regulamentele militare interzic până și muștelor să bâzâie.
Dar Tuteașcă nu era muscă.
- Ãsta e, domne! Extraodinar!
- Tovarășu maior… își începu Loghin raportul.
- Alo, tovarășu! Unde te trezești? țipă, supărat, noul comandant. Ieși imediat la raport! Așa respectați dumneavoastră regulamentul?
- Ai început-o bine și cu ăsta, Petrică, murmură Talabă, cu reproș, în timp ce Tuteașcă ieșea în fața frontului.
- Tovarășu maior, sunt plutonier-major Tuteașcă Petre, m-am prezen…
- Mata erai, nea Petrică? Intrebă, cu bucurie în glas, maiorul. Nemaipomenit, ce bine-mi pare că te găsesc aici! Eu, care mă temeam că n-o să cunosc pe nimeni! Ce bine-mi pare! repetă el, lăsându-i pe toți cu gura căscată.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!