În urma experiențelor făcute pe Pământ cu substanțe toxice și poluanți nocivi, a dispărut toată vegetația și toate ființele existente, cu excepția uneia și anume: Găina Nușca. Să ascultăm povestea acestei supraviețuitoare, o găină și nimic mai mult. Ea plângea cu ochii spre cer și numai sufletul ei știa ce furtună este în el. Găina Nușca:
-Ce mă fac? Sunt nenorocită acum pentru că am rămas singură pe planetă. Nu știu să-mi aleg un drum, sunt atât de amețită. Penele îmi cad încet, ciocul îmi este strâmb acum. Totul este așa de infect, puișorii mei sunt scrum. Cine a scornit surați, povestea cu găina și oul? Au fost toți niște sonați, cum erau vaca și boul. Au fost vaci și au fost chiar boi, de oameni ce să mai zic? Intoxicați cu poluanți de soi, minte nu au avut un pic. Experiența este bună, însă nu aici, la noi. Lumea a fost chiar nebună, au murit, ce mai....eroi! Nu am cu cine să discut, sunt singură și neajutorată. Experiențe au făcut, nu au avut mamă și tată. Hrană de unde să iau? Totul este tragedie. O să spun acum pe șleau: Nu-i decât o măgărie. Aș băga ghiara-n gât, la cineva, măcar să fie. Totul este așa de...urât. Lumea asta-i moartă, nu-i vie. Toți puii mi-au murit, însă mai am o speranță. Am în pântec ceva sfânt; Un ouleț plin de eleganță. Viața tot va fi și este, chiar de nu mai este speranța. Am fost supuși la niște teste, fără nici o importanță. Stai! Acum să calculez, unde pot găsi mâncare? Sper să nu mai delirez, am să fiu o găină "tare" Într-o văgăună ascunsă, au rămas câteva boabe. Mă duc să le bag în gușă, să mai prind puteri în labe. Nu mă lasă tusea asta, să plec acum, urgent. Stau aici acum ca proasta și gândesc aiurea, gândesc lent. Penele mi se zbârlesc, gherele mi se îndoaie, să fiu sinceră, nu gândesc. Am mintea ca la o ...oaie. Să mă bată Dumnezeu, dacă mai am mintea întreagă. Nu mai știu acum ce vreau...O aripă mi-e beteagă. Sunt doar o caricatură, fără forță și elan. Singurătatea mă ustură, nu mai am nimic în plan. Dar, dacă bine gândesc. am în minte o soluție, acum nu pot să greșesc: Oul poate fi o "revoluție" Specia nu a pierit, de ființe pe planetă. Poluarea m-a ocolit, în final sunt o atletă, care aleargă cu speranță. Atât sigur mi-a rămas, asta-n ultima istanță, exist , deci, și am prins glas. Dacă stau și fac bilanț la tot ce s-a petrecut, sunt săracă fără un sfanț, dar o iau de la început Sunt în viață, asta-i bine, restul nimic nu contează. Dacă destinul mai mă ține, sper să am conștiința trează. Din ou va ieși un pui, viața la normal revine. N-o să mai umblu hai-hui. S-a sfârșit totul cu bine. Și mă bate acum un gând: Am rămas doar o găină care pot acum să stau la rând pentru că : NU AM PE LUME NICI O VINA!