agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2094 .



Articulațiile
proză [ ]
Copilărie necenzurată

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [takze inny ]

2007-01-30  |     | 



La început a fost Cotul Donului. Acolo a murit Karel.

La sfârșit este cotul meu. Dacă se înmulțește, devine feminin, îl infig în pervaz și spionez copacii. Asta îmi place să fac cel mai mult, dar nu se înmulțește prea des.

A fost o vreme când fiecare dimineață începea cu vocabula lui roșie trimisă cârâit de pe gard. Și fiecare noapte începea într-un cot de poveste cu pitic bărbos.

Pe vremea aceea viața ne dăruia multe.
Erau coturi tăiate prin toate hărțile pe care le citeam avizi. Știam că într-o zi, dacă vom fi destul de puternici, le vom transforma în locuri bune de atins din botul ghetei. Locuri destul de mari să ne încapă. Coturi de străzi și de mări.

Când am învățat franțuzește, am aflat că unul stă sprijinit direct pe albastrul cerului. Când am învățat Ferestrele, am mâncat din ochi un cot de aur.

Despre cele care trebuiau îndurate în coaste, și celelalte, cu care am început noi să ne croim o cale netedă prin lumea largă, nu e nevoie să povestesc, pentru că sunt pretutindeni și toți oamenii sunt dăruiți din plin cu ele.

Coturi, coate.
Odată am stat față în față și le-am rostit până când a rămas din ele doar sunetul de cuie bătute în lemn. Am vrut să ne dezicem de ele, erau prea ascuțite, dureau. Nu am reușit. Dar nu am rămas îngropați de vii. Am dat cât am putut de tare din ele. Iar ele s-au făcut instrumente de zbor. Afară, spre lumină și soare.

Am aflat apoi că dacă sună ca un blestem, au și virtuți terapeutice. Atunci când puteam să spunem că ne dor, lumea redevenea terenul nostru de joacă.

Eram amândoi cât un cot, acolo unde râul ne aștepta fluturând din pânze albe ambarcațiunea incertă a viitorului. Era ceva între plută de oase, sicriu și masă de spiritism, toate corcite cu o pasăre mare și albă. Desigur, am plecat cu ea.

Așa se face că acum scriu, cu cotul stâng vârât în tăblia biroului și cotul drept mobil ținând de șase.

Despre noi. Cum ne-am trezit prin visul unui Karel cotind frumos, tânăr și fără nepoți, într-o noapte cu multă zăpadă, multe stele și multe ricoșeuri de gloanțe direct în delta gleznei unui înger cositor.

Despre îngerul acela, cotul meu nu știe încă nimic, fiindcă se află de cealaltă parte a articulației Lumii.

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!