Am coborât din tramvai direct în fața atelierului de lăcătușerie și tâmplărie. Un câine vagabond s-a apropiat în grabă să mă miroasă, dar a plecat cu coada între picioare când am scrâșnit printre dinți „Marș potaie!”
Bat cu puterea în ușa masivă de fier a atelierului.
Îmi deschide un puștan cu coșuri pe față.
-E sefu’ în atelier?
Puștanul lasă ușa întredeschisă și se întoarce cu jumate din trunchi strigând cu voce tare.
-Nea Gică te caută un domn în costum, c-o sacoșă în mână.
-Spune-i să intre Gigele!
-Intrați domnule!
Intru. Miroase a vaselină și pe pereți sunt atârnate ciocane, fierăstraie și diplome de „Erou al muncii”.
-Bună ziua domnule!
Maistrul lăcătuș îmi întinde mâna prietenos și îmi zămbește cu comoditate. I-am întins mâna, mi-o strânge parcă la menghină.
-Bună ziua domnule maistru. Zâmbesc cordial, un pic fals.
-No, spuneți dară, ce problemă aveți?
-Stați să vă arăt, căci nu prea știu să vă explic în cuvinte.
Îmi pun cu atenție sacoșa pe un banc de lucru și scot cu mare atenție din hârtia de ziar poezia stricată. Maistrul o ia în mână, o privește atent și zâmbește ironic.
-Gigele! Mă copile! Adu șubleru’ ăla încoace!
Gigel se apropie în fugă cu șublerul în mână.
-Ia nea Gică!
-Gigele ia du-te afară și vezi de ce latră așa câinele ăla!
Probabil că trecuse cineva prin fața arelierului de era atâta hărmălaie.
Gigel dispare, tot în fugă.
Maistrul ia șublerul și începe să-i măsoare grosimea. Își scoate batista și își șterge broboanele de sudoare de pe frunte.
Eu privesc totul cu atenție. Maistrul se irită, nu gășește patentul și se învârte de vreo 2 ori în cerc în jurul bancului. Ia ciocanul și bate în poezie 2 ținte subțiri.
-Domnule dragă dacă vreți să veniți mâine? Poezia asta e complicată și n-am bormașina acuma la atelier. Am dat-o cu împrumut. Vedeți aici?! Aici trebuie făcută o gaură și băgat un șpiral de 10, dar dacă n-am bormașina nu pot face gaura amu cu dalta, că aici trebuie precizie milimetrică. Veniți mâine, așa pe la amiază că până atunci am timp să vă dreg poezia.
-Nici o problemă domnule maistru.Bună ziua.
-Ziua bună.
Îmi pun pălaria de fetru și ies din atelier fluierând nepăsător.
Afară Gigel îi spune ceva la ureche câinelui vagabond, pe post de paznic nocturn.
-La revedere. Stați fără grijă că vă repară nea Gică poezia. O face ca nouă, că doar a mai reparat multe. L-am ajutat și eu. (Vorbește cu o mândrie copilarească.) Știu si eu să repari poezii singur, dar nu mă lasă nea Gică să le repar singur; zice că-s prea țânc să repar poezii.
-La revedere Gigel. Zâmbesc părintesc și mă îndrept cu pași mari spre stația de tramvai.
„Oare o să-mi ia mult pentru reparație?” mă gândesc, în timp ce-i fac semn vatmanului să-mi deschidă ușa tramvaiului.